Am avut ieri treabă la Consulatul  României din Dublin- de!,   acareturile din țară se cer administrate, așa că am făcut cuiva o procură. N-am mai fost la ambasadă de ani de zile, ca urmare  am văzut  rapid schimbările. Aerul s-a împrospătat, spațiul este  mult mai bine structurat,  fostul ghișeu, care arăta ca unul dintr-o primărie de comună  săracă, s-a modificat eficient și   acum se poate lucra   concomitent la trei ghișee. Din păcate, nu este montat nici un aparat  care să elibereze bonuri de ordine, așa încât rândul se respectă și nu prea, iar invitația la ghișeu se face printr-un strigăt scurt: Următoruuuul!  Cât despre o toaletă pentru clienți, nici vorbă, clădirea nu a avut, nu are și probabil nu va avea în veci o astfel de facilitate pentru public!

Amabilitatea funcționarei cu care am discutat  ieri nu a putut trece, totuși, neobservată- în ciuda tuturor mirosurilor de parfum, usturoi/ ceapă ori de transpirație  care emană  din sala de așteptare și a problemelor de tot felul  care i-au fost  aduse în atenție,  domnișoara și-a păstrat zâmbetul și răbdarea intacte. Și gizăs, câte nu mi-au auzit urechile ieri, doar cât am așteptat să-mi vină rândul…  După accent, jumătate dintre mușterii părea să fie din Republica Moldova- și  am zâmbit,  amuzată, la gândul că dom’ Băsescu tocmai a fost jefuit,  la drumul mare,  di  cietățîniea  moldoviniascî :).

X

Napoleon, în vârstă de 3-4 anișori, a venit la ambasadă cu mămica și bunica.  Este protagonistul  unor erori făcute, din neștiință sau din delăsare, de părinții săi. Trupa vrea să plece  în România,  dar, în afară de o copie a unui certificat  de naștere, copilul nu are nici un act. Din Spania, unde s-a născut Napoleon, familia s-a mutat în Irlanda, cu vreo doi ani în urmă. Și oare cum naiba au trecut, ca prin brânză, prin atâtea vămi,  fără ca nimeni să observe că omulețul n-are, practic, identitate? ## Cineva vrea să plece urgent în România, n-are nici un act, așa că cere eliberarea unui titlu de călătorie. Nu poate dovedi cine este, la fiecare dintre  întrebările funcționarei răspunde cu câte un ridicat din umeri. Doamna  consemnează  ceva în computer, și-i spune să sune la ambasadă, peste câteva zile. Între timp, în țară se vor face cercetări pentru stabilirea identității persoanei ##  Un moldovean pare prins într-un vârtej al timpului, pe care, deși l-a luat cu asalt încă de pe-acum, din ianuarie, nu-l va dovedi, orice ar face!   Vrea să se programeze pentru eliberarea pașaportului românesc, dar  lista de așteptare este foarte lungă și  s-a ajuns deja cu programările până în mai 2017.  Din păcate, buletinul îi expiră în aprilie și, ați ghicit, nu-și poate face pașaport dacă buletinul este expirat!

X

Este uimitor  în câte situații, unele aparent fără ieșire, se pot pune oamenii, parcă special  pentru a testa limitele sistemului de evidență a populației.  Pentru mine, ordonată ca la armată din punctul ăsta de vedere,  câteva dintre cazurile alea de ieri mi s-au părut ireale, din  afara galaxiei. Nu zic, ferească Dumnezeu să-ți fie furate actele sau să le pierzi într-o catastrofă. Dar, după lejeritatea cu care unii dintre cei din rând discutau despre lipsa documentelor de identitate, am înțeles că principiul ”de ce simplu, când se poate complicat?”   guvernează viața multora. Posibil, oamenii ăștia, care nu pot  face dovada propriei identități,  lucrează la negru  pentru că ”nu au acte” și/ori     locuiesc în condiții mizere, pentru că nu pot închiria, legal, o casă, deci sunt victime sigure ale exploatării, într-o formă  sau alta.  Ce ironie, să te poți plimba liber prin Europa, și să nu-ți pese, totuși,  de avantajul   pe care ți-l  dă dreptul acesta!