Amintiri din viitor
Iaca, se împlinesc 16 ani rotunzi de când am pus prima oară piciorul în Irlanda. Cu viza în pașaport (obținută de la Consulatul Irlandei din
Iaca, se împlinesc 16 ani rotunzi de când am pus prima oară piciorul în Irlanda. Cu viza în pașaport (obținută de la Consulatul Irlandei din
E atât de cald afară, încât o plimbare până la ocean îmi pare cea mai bună idee a zilei. 30 de grade e o temperatură
Să fi tot fost vreo patru ani de cînd Aglăița și-a pierdut mințile. Demența s-a instalat treptat, dar rapid, într-un an parcă nu mai
Mergem des acolo, e un loc minunat pentru plimbare. Atlanticul ne e cumva la îndemînă, sînt cam 50 de kilometri de la noi de-acasă pînă
Mă întreabă lumea cum este să emigrezi. Dacă merită să-ți iei traista-n băț și să pleci de-acasă. Dacă e mai bine acolo decît dincolo. Dacă
Am tot vorbit, în ultimele zile, despre emigrare, în contextul în care tocmai am sărbătorit 13 ani de cînd am plecat din țară. Am împărtășit