O stiu de cand ma stiu. Amintirile mele despre ea miros a regina noptii, inflorita de-a lungul aleii care ducea spre poarta, si a praf de pe ulitele satului, care, in mijloc de Iulie, se incingea si ne frigea talpile care lepadasera papucii. Mai toate vacantele de vara mi le petreceam la ea, facand lucruri interzise acasa: stand in ploaie si jucandu-ma, laolalta cu ceilalti copii, prin santurile de pe marginea drumului, pline de apa care se aduna in secunde; mancand pepeni ca barbarii, lasand zeama sa se scurga pe la colturile gurii, in jos, spre gat, si apoi pe maiou, fara sa-mi pese; alaturandu-ma prietenilor de pe ulita, cand plecau cu oile, pe dealurile de deasupra satului- unde, dupa cinci minute de joaca pasnica, incepea, nu’s de ce, razboiul- ne imbranceam, ne scuipam si ne injuram, folosind cuvinte auzite la adulti.
Pana la ea, nu am mai vazut o femeie atat de harnica, era aproape obsedata de curatenie. Rufele ei albe erau atat de albe, ca te dureau ochii privindu-le. Desi avea patru copii, casa era bec! Parea ca nu se lasa doborata de necazuri si nici ca-i pasa prea mult de bataile pe care, din cand in cand, unchiul meu i le administra. Omul se imbata rar, o data la trimestru, dar cand o facea, stia tot satul. Nimeni nu-i mai invita la nunti sau la cumetrii, pentru ca, inainte de sarmale, era beat pulbere. La friptura, deja sarea la bataie la nuntasi. La ce bun sa-l inviti pe scandalagiu, da-o-ncolo de treaba, mai bine te lipsesti de darul lui, numai sa nu sparga petrecerea!
Nu stiu cum, dar dupa ani si ani de abuzuri, la insistentele surorilor ei, si-a luat copiii si s-a mutat la Tecuci, unde se nascuse. Nu mai era femeia dinainte, parea lipsita de vlaga si fara busola. ”De la pumnii in cap pe care i-a primit de la Mihalache i se trage”, credea mama, care, in urma cu vreo doi ani, m-a sunat alarmata, sa-mi spuna ca ceva nu e in ordine cu Mioara: ”Ma injura, imi vorbeste foarte urat! Sunt suparata pe ea. Si are o pofta de mancare, ceva de speriat. E tot timpul flamanda!”. Pana la urma, mama si-a dat seama ca nu e doar o razvratire a surorii mai mici, ci e ceva mult mai grav. Medicul a pus un nume bolii care aparuse din senin, ca o cometa: dementa. Cu fiecare zi, boala s-a complicat. Mi se facea, periodic, un briefing al starii ei de sanatate. Nu puteam sa cred, si nu mi-o puteam imagina pe draga mea, pe matusa mea cea harnica si buna, ca o epava aruncata de val pe-un tarm pustiu.
Anul trecut, in Mai, cand a murit mama, am ajuns la Tecuci la 24 de ore dupa ce primisem vestea. Prima persoana care mi-a iesit in cale a fost matusa-mea, Mioara. N-o mai vazusem de vreo 6 ani! Era imbracata cu o scurteica neagra, groasa, de iarna, iar in picioare avea papuci de plaja. Cand m-a vazut, m-a strigat cu un glas ascutit, Gaaaaaaaaaaabi, de s-a rupt sufletul in mine. Stii ca a murit Tincuta?, m-a intrebat, si a inceput sa planga cu un glas subtirel, si a tinut-o asa, pana dupa inmormantare. Din cand in cand, venea la mine, ma fixa cu ochi pierduti si ma intreba, intr-o doara: Gabi, tu esti? In zilele cat am mai stat in tara, aparea, in fiecare zi, de obicei cam la 6 dimineata, in fata blocului, si striga: Gaaaaabi, Gaaaabi! Chiar inainte de plecare, am luat-o cu noi la Ciuperca, la terasa. In cateva secunde, a devorat micii si a dat peste cap berea din halba. Am zis sa-i dau si ei o bere, ca n-are ce rau sa-i mai faca. In timp ce stergea cu degetul, mustarul de pe farfurie, a ridicat ochii spre mine si m-a intrebat: Imi cumperi si mie niste mici?
Am revazut-o acum cateva luni, la inceputul anului. Sta la unul dintre copiii ei. Tanti, stii cine sunt?- am intrebat-o, cu un nod in gat. A dat din cap ca nu, nu stie, si n-am reusit sa-i smulg vreun cuvant toata seara. Nici a doua zi n-a vorbit, si nici a treia zi. Si n-o sa-mi vorbeasca niciodata, de acum inainte. Si-mi pare asa de rau ca n-am cum s-o ajut, ca n-am cum sa aprind lumina in noaptea neagra din mintea ei… Si peste amintirile copilariei mele mirosind a regina noptii si a praf incins de pe ulitele din Branistea, se suprapune imaginea unei femei care m-a tinut de mana candva, acum o forma fara fond, moarta, dar totusi vie!
Uff…mi-au dat lacrimile…mama e in forma incipienta….si stim cu totii ce urmeaza. Si suntem departe…si va veni o vreme cand nu ne va recunoaste…deja mi se strange inima numai cand ma gandesc….
Incerc sa ii fac acum cate bucurii pot…acum cand mai conteaza …
@ Maria: Imi pare rau. Insa si bunele, si relele, fac parte din viata. Si-a crescut frumos fetele, si, ca parinte, asta e cea mai mare implinire. Sa va dea Dumnezeu putere, ca sa puteti trece prin toate.
Ce trist. Imi pare rau pentru ea si pentru tine si pentru toti ceilalti din familie.
@ Anca: E trist, asa-i, cand stiu ce femeie a fost, si ce copil a ajuns!
Mortul viu sau viul mort?
I-ati mai luat mici?
Boala asta se mosteneste in familie? Au mai fost cazuri? Intrebare generica, nu trebuie sa raspundeti.
De ce noaptea neagra? Mioara a redevenit un t,a^nc! Nu mai are nici o grija si familia o poate iubi si ingriji ca pe un t,a^nc, neconditionat!
De ce scrieti numai despre experiente personale? E pacat sa stea talentul nefolosit!
Condoleante! (Dupa Mai bine de un an!)
@ Numele dumneavoastra: Nu imi cereti socoteala, nu-i asa?
1. Mortul viu, ca (mi-)a sunat mai bine.
2. De-atunci, nu!
3. Nu, e primul caz in familie.
4. Presupunand ca ati fi intr-o situatie similara (Doamne fereste) si ati constientiza, v-ar placea sa fiti un tanc de 70 de ani? Ce fericire poate fi asta pentru familie?
5. Scriu despre experiente personale, pentru ca imi sunt cele mai la indemana. Nu cred ca merit sa fiu judecata pentru asta. Cat despre talent, ce sa spun… cu talent sau fara, multi au bloguri. Eu am unul, ca sa nu pierd legatura cu limba romana. Nu am alte ambitii literare.
Offf! Draga mea! Ca multe au mai venit si la tine… Ca asa e: nu vine una ci cu toptanul!
Ma gandesc si ma rog pentru tine!
@ Cita: Asa-i, un rau nu vine niciodata singur, si stii ce an teribil a fost 2013 pentru mine. Multumesc pentru gandurile tale bune, si pentru rugaciuni. Stiu ca nu sunt singura. Sa te tina Dumnezeu sanatoasa, fata mea!
Ai scris iarasi unul din acele texte pe marginea caruia nu stiu ce sa spun …
@ -X-: Multumesc, nu sunt intotdeauna vesela, desi mi-as dori!
cum se zice: very impressive and extremely emotional… c’est la vie… et la mort…
* * *
sanatate, curaj, pace sufleteasca si-un week-end senin, afar’ si-n suflet… cu drag, Mélanie
@ Melanie: De-ale vietii, bune, rele, trebuie traite.
Cu drag, de aici, fata draga.
Ne ferim, de multe ori , sa vorbim despre latura intunecata a existentei noastre; coltii ei ascutiti stau la panda..
Deunazi, o colega mi-a vorbit despre fostul nostru director, pe care l-a intalnit, in timp ce-si vizita o cumnata la azil..
In ziua aceea, mi-au venit atatea in minte, as fi vrut sa leg cateva fraze; am renuntat- exista persoane care se revolta, cand atingi asemenea subiecte.Ca si cum , viata are grija sa protejeze pe careva.
Imi place sa-ti ~~ ascult ~filozofia duios/realista.( daca voi fi gasit eu termenul potrivit)
@ Gina: Nu stii ce-ti ofera viata, drama face parte din existenta fiecaruia, mai mult sau mai putin. Cateodata, a vorbi- te vindeca. Sau macar, mai usureaza. Multumesc pentru incurajari.
Doamne, Gabriela, omagiu doamnei Tincuța, îmi pare atât de rău că atunci n-am știut, pentru a-ți spune câteva vorbe…Era o femeie extraordinară, îmi amintesc cât de mult mi-a plăcut să citesc aici despre mama ta. Dumnezeu s-o odihnească în pace!
Scrii atât de plăcut, ai un talent rar, omul te citește cu drag.
Mătușii talei îi este indiferent, celorlalți el este greu cu bieții bolnavi. Trist, mai ales că acești oameni ar trebui îngrijiți departe de ochii celor care, cine știe, poate îi judecă. Nu toți au compasiune, se știe.
Cât privește drepturile omului, mă revoltă că femeile încă se mai lasă umilite, brutalizate, ținute într-o sclavie umilitoare. Chiar și în ziua de azi, ceea ce e de neconceput.
Te pup Gabi, să aveți o vacanță frumoasă! 🙂
@ Mirela: Asa-i, celor in grija carora se afla le este greu. Ea e precum un bebelus, isi cunoaste doar functiile primare, daca pot sa spun asa.
Cred ca a trait, totusi, in niste vremuri diferite, pline de prejudecati. Cate nu vor fi fiind ca ea, oare?
Te imbratisez si eu cu tot dragul, si sa aveti o vara de poveste!