Locuiam la doar cativa metri de cinematograf. Daca mergeam pana la coltul strazii Mari, pe care stateam, puteam vedea cladirea care il adapostea, undeva langa una dintre intrarile parcului central. Tecuciul nu e mare, pe atunci era si mai mic, iar cinematograful era punct de reper. In fata la ”Arta” ma intalneam cu fetele, cand voiam sa ne plimbam prin parc, acolo o asteptam pe mama, cand venea de la serviciu, si urma sa mergem la cofetaria de peste drum, ca sa-mi faca cinste cu o prajitura in ziua de salariu, acolo ne adunam, toti cei de la scoala, daca aveam vreo serbare. Cred ca am intrat prima oara in cinematograf cand aveam vreo 8 ani, cu vara-mea, Florentina. Venea pe la noi de doua-trei ori pe saptamana, ca sa ma ajute la matematica. Pentru ca nu pricepeam, si pace, matematica, mama s-a gandit sa ma dea pe mana ei. Avea liceul, si asta o facea deosebita. Asa credea mama! Pentru mine, era speciala pentru ca era inalta, slaba, cu parul lung, lung de tot, si pentru ca avea mereu in geanta cate o sticluta de parfum. Pe care o scotea din cand in cand, si arunca spre mine cateva picaturi. Apoi, se parfuma ea insasi, mai intai in spatele urechilor, si apoi in josul decolteului…
Intr-o seara, ca sa ma imbuneze pentru ca ma cicalise prea mult la cap cu matematica ei, Florentina m-a luat la cinematograf. Rula ‘O floare si doi gradinari”, si sala era arhiplina. Amestec de parfumuri si sudoare, tineri si oameni in toata firea, veniti din tot orasul si de prin comunele din jur. Aveam locuri la balcon, si priveam fascinata in jos, catre multimea care statea pana si pe culoarul principal, intrebandu-ma ce poate fi atat de interesant, incat s-a adunat acolo tot Tecuciul. Asta a fost doar inceputul, Flori avea sa ma mai scoata in oras si astfel aveam sa vad ”O floare si doi gradinari” de vreo patru ori. Nu pentru ca-mi placuse exagerat de mult, ci pentru ca, am aflat, era prietena cu operatorul cinematografului. Imediat ce-mi gasea un loc, ea disparea undeva in camaruta lui, si o mai vedeam la sfarsit, cand venea sa ma ia de manuta, ca sa ma duca acasa. Timp de vreo doi ani, am vazut cam tot ce rula la ”Arta”. Intram, desigur, fara bilete, iar ritualul era mereu acelasi: vara-mea disparea, iar eu imi ocupam locul la balcon, de multe ori alaturi de alti copii ai caror parinti preferau sa vada filmele de jos, din sala. Draci impielitati, ca sa ne omoram timpul, ii scuipam pe cei de jos sau le aruncam coji de seminte in cap. Din cand in cand, daca in sala era liniste, obisnuiam sa miscam partile mobile ale scaunelor de lemn, alea pe care te asezai, pe care le ridicam si le coboram in mod repetat, producand un scartait oribil. Automat, cate o voce barbateasca se auzea instantaneu, strigand spre noi: ”Linisteeeeeeeeeeee, ma, acolo sus!”.
Tin minte ca o data, chiar plictisita fiind de filmul care rula pe panza alba, am urcat cele cateva trepte pana la cabina operatorului. Am deschis usa si am vazut-o pe Florentina in bratele barbatului. Se pupau de zor… adica faceau, la urma urmei, ce faceau atatea cupluri jos, in sala, cand nu era atata lume, si in capul carora noi aruncam, necrutatori, cu coji de seminte. Pe drumul spre casa, am topait pe langa Florentina, razand si spunandu-i: Flori s-a pupat cu Nelu, Flori s-a pupat cu Nelu… Inainte sa ma lase in fata usii, s-a aplecat spre mine, m-a zgaltait usor de umeri si mi-a spus, foarte serioasa: Sa nu spui nimic, la nimeni, da?
De atunci, Florentina nu m-a mai luat cu ea, si a rarit si vizitele pe la noi. O vreme, am mai intrat gratis la film uzand de numele lui Nelu, si chiar am mai carat, fraudulos, si cativa copii dupa mine. Mai apoi, am gasit alte preocupari, alte directii, alte distractii. Dar cinematograful a continuat sa ramana punctul de reper pentru intalnirile mele diverse si stiam ca, daca era coada la gemuletul de-afara al casieriei, rula un film bun.
Ieri, am citit in Viata libera ca cinematograful din Tecuci e inchis de ani buni si ca, deocamdata, nu sunt sanse sa fie redeschis. In cele cateva poze publicate, aparea o cladire mica, hada, cu usi metalice, ca de penitenciar. Gemuletul casieriei, aparat de niste zabrele groase, se ranjea ca o gura cascata, stirba, purtand botnita. De ani de zile, acolo n-a mai intrat nimeni. Cladirea sta sa se prabuseasca, aproape, si e de nerecunoscut. Dar sunt sigura ca undeva, in aerul statut al salii, in crapaturile peretilor si pe sub scandurile dusumelei, se ascunde ecoul zgomotelor de altadata, tropaitul pasilor nostri de ghiauri impielitati, replici de film spuse in toate limbile pamantului, suspine si hohote de ras, si mai mereu prezentul ”Linisteeeeeee, ma!”.
Fi-ti-ar memoriile sa-ti fie, sefa! Ma faci sa devin nostalgic si eu cu asemenea texte. Parca vad ca dau in doaga celor ce gasesc in orice nenorocire actuala motiv sa zica meditativi “Era mai bine pe vremea lui Ceausescu”. Facem ce facem si ne intoarcem acolo unde copilaria era prea frumoasa ca sa ne impiedicam de fleacuri din astea ca libertatea cuvintului, alegeri democratice, dreptul de a circula oriunde in lume etc. Cind veni si vremea acestui buchet de bucurii legislative ce-au deschis si pentru noi portile, ne-am trezit prinsi in ariciul epocii de aur si nu mai puteam evada, eram deja batrini pentru provocarile moderne. Cit am zis noi ca ne-a gasit revolutia numa’ buni de mutat muntii din loc, se vede cu ochiul liber ca eram fumati, depasiti, trecuti. Iti poti inchipui ca dupa mai bine de doua decenii de la caderea lui nea Nicu noi tot cu Dobre si Durbaca ne stoarcem creierii la Galati? Tot aceste personaje care promiteau acum douj’de ani ca aia si ailalta promit si azi, iar vor sa ne scoata din criza, fac aliante, guverne din umbra, iau din nou fata fraierilor cu galeti si gogosele. La atita timp de cind voiam sa fim, nu-i asa, agenti ai schimbarii, incep sa pricep ca n-am facut nici o brinza, daca sintem tot in mlastina si inotam pe loc ca prostii. Iti spun toate acestea public pentru ca nu e nimic de ascuns. Si, zic eu, poate lipsit de modestie, că noi faceam pe dracu-n pai’şpe sa combatem bine, tineam la stil si foloseam adecvat limba româna . Aproape ca-i inteleg pe cei ce-au venit in presa mai tirziu si sint deja blazati, daca au învatat ca viaţa-i scurta şi traiul scump. Însă tot ma crucesc cind vad articole fade, neimplicabile, scrise prost, unele de-a dreptul narcisiste (zilele trecute povestea o madama ziarista intr-un articol dezlînat cum traieste ea experienta de a fi insarcinata, alte dati impartasea amintiri din copilarie, chestii, socoteli, detalii insignifiante dintr-o viata nespectaculoasa pentru altii). Se scrie, de pilda, despre locatii binecunoscute pe care ziaristul le plaseaza senin in alta parte. Tocmai pentru ca se face presa doar din birou, anchetele jurnalistice sint rare, lipsite de vîna şi finalitate. Ma enerveaza ca am inceput sa vorbesc ca un batrîn si zic si eu “Ei, tinerii aştia!”, dar ce pot spune cînd citesc azi un fel de eseu lăcrămos, de o preţiozitate greţoasă, lăbărţat ca o balena moartă pe plajă, despre un fapt banal ce putea fi expediat intr-o stire de doua rinduri? Tu-i paştele ma-sii de meserie, parca se surpase lumea si era necesară oleacă de filozofie milenarista!
P.S. Mulţam că ai zis pe blogul lui Costel doua vorbe despre blogul meu! Sint nou prin zonă. Stiu sa fac o gramada de drăcii la calculator, dar sa-mi optimizez jurnalul electronic inca n-am invatat. Promit sa iau masuri. Deocamdata, îmi fac autocritica.
auzi, da o poveste cand TU te pupai cu un “Nelu”in timp ce pe ecran rula O floare si doi gradinari n-ai? Bine ca ai deconspirat-o pe biata Florentina care acuma cine stie cum scoate camasa in fata nepotilor!:) Eu imi aduc aminte nu doar de pupaturi, dar de cat greu era sa ai un pic de intimitate:), ca sa zic asa, pentru ca era foarte, foarte aglomerat!
nu stiu de ce, dar dintre toate filmele pe care le-am vazut la Galati mi-a ramas in minte filmul ” De la 9la 5″ cu Jane Fonda. Poate pentru ca eram cu un baiat … Dar mai bine lasa:))
@ Marian: Off, ce dor mi-era, de cate ori nu te-am pomenit si amintit de tine. Pentru ca am trait, amandoi, zilele de aur ale presei galatene (nu sunt modesta, vezi?, si sunt si un pic mai optimista decat tine). Dar amandoi am ales sa plecam, fiecare in directia lui. A fost totusi frumos, si nu imi pare rau. Dar am promis sa nu mai fac si sa nu mai scriu un rand despre politica, pentru ca ma despart ani lumina de tot ce se intampla in politica din Romania. Aici traiesc linistit, din punctul asta de vedere, nu ma agreseaza nimeni si nimic… Atata doar, politicienii romani imi apar acum atat de grobieni si de provinciali… si e putin spus. Pe sticla televizorului, pana si bunele intentii par nelalocul lor, cand sunt spune de guri tocite in a vantura minciuna.
In rest… nu ma pot abtine de la cititul ziarelor romanesti, oricat de pline de mizerii sunt. Nu stiu de ce, as vrea sa pot renunta. Poate voi face si asta, cu timpul. Ziaristii cauta solutii cool, pentru a salva o presa afla in cadere libera. Si eu scriu ineptii, lucruri nepotrivite poate, dar o fac pe blogul meu, fara a scoate un profit din asta. Nici nu am idee cat am sa continui cu experimentul asta, cred ca s-a vrut doar un exercitiu de limba romana, pana la urma. Macar incerc sa scriu corect, daca nu interesant! 🙂
Asaaa, stiu ca nu m-ai implorat, nici macar nu m-ai rugat, dar voi introduce un link pentru blogul tau, pe blogroll-ul meu. Eu am statistici, grafice, stiu ca ma citesc mai mult de… doua persoane. Poate curiozitatea le va mana si vor ajunge si pe mosie pe la tine.
Si ramanem in legatura, sper. Eu te citesc cu regularitate, cu regularitatea… cu care publici si tu.
@ Coolnewz: Da, era cam greu sa ai intimitate intr-o sala plina! 🙂 Chiar si la cinema! Cat despre matura Florentina, n-are ea treaba, sunt sigura. Ne-am pierdut urma una alteia cu ani in urma, nu cred ca-mi citeste blogul :).
Macar tu ai ramas cu amintirea unui film bun. Dar ”O floare si doi gradinari?”
Woow! Marian! Baiatul ala inalt, ascuns in spatele ochelarilor si care facea niste analize politice fabuloase … Hm… Pe unde mai esti? Te pup!:) Ia uite Cimpoco la ce e bun un blog: aduna lumea … din toata lumea:) fara sa fie nevoie sa plateasca bilet de avion!
@ Coolnewz: Exact, vorbim despre Marian Ganea. De aia ziceam eu ca iubesc feisbucul (:) ) si blogurile, exact pentru motivul pe care le iubesti si tu, Ioli.