Terminasem liceul și, împreună cu trei prietene, am plecat la București să dăm admitere la facultate. Fiecare, la altă facultate. Timp de două săptămâni, cât am stat în marele oraș, am ținut-o tot într-o distracție. Ne-am întors acasă cu coada între picioare. Picasem cu brio, toate patru. Poate aș fi avut șanse să intru, dacă ștacheta ar fi coborât până la media 5,50, cât obținusem eu. În fine, după isprava asta, maică-mea m-a lăsat la mare, vreo zece zile, să-mi ling rănile si să-mi tonific psihicul afectat de eșec, și încă vreo două săptămâni la Slănic Moldova, să-mi tratez o gastrită căreia doar izvoarele alea sulfuroaso-bășinoase de-acolo îi mai puteau veni de hac. După ce m-am întors, tristă și neconsolată prințesă, de prin vilegiatură, într-o bună dimineață mama m-a luat de-o aripă și m-a dus la IRA, unde lucra ea. La IRA Tecuci se reparau caroserii de camioane ”șifonate” în accidente diverse. M-a prezentat tovarășului maistru Cobzaru, care mi-a făcut turul secției Vopsitorie, explicându-mi, cu lux de amănunte, care-i treaba cu tinichigeria și vopsitoria în uzina lor. În timp ce dădeam ochii peste cap și tușeam amarnic din cauza vaporilor de vopsea, muncitorii (mă) fluierau în draci, râzând și strigând după noi. Turul n-a durat mai mult de 20 de minute, și, la sfârșit, maistrul Cobzaru a adăugat că se fac angajări la Vopsitorie și că, dacă vreau, să las o cerere la biroul Personal, că se rezolvă.
La vreo câteva zile după vizita intempestivă la IRA, vine mama acasă și-mi înmânează, zâmbind, o coală din acelea rupte dintr-un caiet dictando, împăturită în patru. O deschid și citesc (citez din memorie): Dragă Gabi. Să ști că mia-i plăcut foarte mult decand team vazut. Dacă o să dorești să ne cunoaștem mai bine, eu te invit în oraș. Doar să mă anunț când vrei. Cu stimă și respect deosebit Costel.
Și dacă mai aveam, cumva, vreun dubiu, oricât de mic, în legătură cu ceea ce aș fi vrut să fac în viitor, cu siguranță Costel l-a înlăturat și pe acela. În vara următoare, am intrat la Biologie, la Iași, cu o medie de peste 8,50 (nu mai știu exact), suficientă ca să am bursa asigurată. Facultatea pusese la bataie 25 de locuri, pentru care ne-am ”bătut” vreo sută și ceva de candidați.
Costele, sper că trăiești și că esti bine. Vreau să știi că te-am pomenit de multe ori, de la momentul în care am primit bilețelul acela de dragoste (sau ce-o fi fost) de la tine. Să știi că am izbândit, atunci, și datorită ție. M-ai ajutat să fug mâncând pământul și să-mi doresc mai mult decât sa fiu colegă de serviciu cu tine și, eventual, partenera ta. Îți doresc tot binele din lume, oriunde te-ai afla!
Iar mamei mele ar fi trebuit să-i ridic o statuie, pentru lecția predată atunci, și pentru cele de dinainte și pentru altele, de după. Așa m-am făcut om mare!
Odihnește-te în pace, draga mea! Sunt mereu cu gândul la tine!