In incercarea mea disperata de a slabi, ieri am atacat si varianta de rezerva: mersul pe bicicleta. Ma rog, vorba vine, pentru ca deocamdata nu vorbim despre mers, ci doar despre a invata cum se merge cu bicicleta.
Pasul 1
Si cum nu aveam biciclete, am cumparat: una roz pentru mine (era singura pe ”marimea” mea din magazin!) si, normal, una uriasa pentru Dan. Pentru ca vremea a fost tare faina ieri, am decis sa iesim la iarba verde cu bicicletele. Le-am instalat frumos pe masina si ne-am indreptat spre un loc pustiu, pe care-l stim de mult, unde urma sa iau prima lectie de ciclism. Spun pustiu, pentru ca nici nu vroiam sa incurc pe nimeni cu figurile mele de ciclist in devenire, si nici nu voiam sa ofer un spectacol gratuit de comedie. Istoria avea sa-mi dea dreptate!
Pasul 2
Dupa ce m-am fatzait de cateva ori in jurul obiectului roz, nestiind cu ce sa incep, Dan mi-a aratat ce trebuie sa fac si m-a poftit sa urc pe schinarea ‘mneaei. Ashhhhh… din secunda aia, nimic nu mi s-a parut mai complicat. Si inca mai cred asta!
Oricum, pornirile de pe loc mi-au reusit de vreo 2-3 ori, si au continuat cu singurele momente in care, cu succes, m-am si tinut in sa, ce-i drept intr-un echilibru relativ.
In rest, am ratat cu brio tinta finala- sa pedalam pana la Graignamanah, un orasel aflat la vreo 6 km distanta si, evident, sa ne si intoarcem. Pe drumul inapoi -pe langa biciclete, of course-, Dan n-a incetat sa boscorodeasca, cel mai des fiind enuntata propozitia ”Nu-mi vine sa cred ca n-am ajuns la Graignamanah, nu-mi vine sa cred ca n-am ajuns la Graignamanah!”. Ha!
Pasul 3
Acesta a fost, de fapt, bilantul. Vanatai si zgaraieturi cat cuprinde pe picioare, aparitia simptomului ”fese dureroase”, de zici ca am spart nuci cu ele si o entorsa la mana dreapta, ca urmare a unei cazaturi spectaculoase, dar, se pare, prost executate. Plus ca pe tot parcursul drumului, pe fata mea s-a citit o disperare de zile mari, doar ca nu strigam ”Help me!”. Mariti fotografia si va veti convinge :).
In loc de final
Pana cand mana se va reface, voi sta pe dreapta. Cu alte cuvinte, cariera mea de Mitza biciclista s-a terminat inainte de a incepe. 🙂 Glumesc, o s-o fac eu si pe asta, chiar cu riscul de a repeta ”pornirea de pe loc” (cea care-mi da de furca de altfel), de mii de ori.
Revenind la ziua de ieri, mai trebuie sa adaug ca, dupa ce mi-am revenit din toata intamplarea aia nefericita si in timp ce sotiorul pescuia linistit, eu m-am ambitionat si tot am ajuns la Graignamanah. Pe jos!
Self-promo
Coana Mitza biciclista
Posted on Jun 25 2011
Cred ca prin toate astea o sa trec si eu cand ma voi hotari sa ma apuc de biciclit. Nici eu nu stiu sa calaresc pe doua roti si nici n-am bicicleta in dotare (roz sau altfel). Te-am citit cu sufletul la gura, ca sa stiu ce ma asteapta… 😀
@ Dana: Fata mosului, tu esti, de departe, mai tanara si mai zvelta. Prin consecinta, si mai agila! 🙂 Asa ca nu trebuie sa-ti faci probleme, toata lumea se urca pe bicicleta si merge. Cu exceptiile de rigoare, una dintre ele fiind subsemnata! 🙂 Bafta, cand va sa fie!
[…] * * * * * * * * * * * * * […]
Aoleu, asa de greu e? 😛 M-ai facut sa zambesc si, in acelasi timp, mi-ai dat idei de weekend (cat a mai ramas din el). Sa mai zic ca tentativa mea de a invata sa merg pe bicicleta a ramas doar la stadiul de plan? Of, doamne, in ce m-am bagat…. 😀
@ Anca: Asa cum ii spuneam si Danei, pentru mine… uite asa de greu a fost! 🙂 Da’ nu trebuie sa uitati ca mam’ mare are aproape o suta de ani si aproape tot atatea kile :), deci merge mai greu oleaca. Da’ si cand o merge… 🙂
Demimondena Miţa Biciclista ar fi invidioasă! Spun asta pentru că, deşi eşti la primele lecţii, văd că ai ambiţie, nu glumă. Eu nu merg cu bicicleta. Cândva mă „dădeam” zilnic, apoi nu m-am mai dat şi uite-aşa, acum nu mă mai urc pe bicicletă! Anul trecut , în Bibione, unde toată lume mergea la plajă şi pe lâmgă plajă cu bicicletele, pe trotuarul cu două benzi special amenajat, doar eu eram pe strada pietonilor (şi cu alţi turişti străini) italienii toţi erau pe velocipede, chiar şi copiii mici! Inclusiv Xaba şi Enya au închiriat şi-mi făceau în ciudă…Anul acesta voi merge şi eu, m-ai ambitionat, Miţo! Spor la ciclism, sport să fie şi sănătate! 🙂
@ Mirela: Mirela, citind ce scrieti voi, fetele, pe aici, stau si ma intreb: eu pe unde naiba eram cand eram copil? 🙂 De ce n-am invatat si eu, ca tot omul, sa fac asta pe vremea cand aveam 7-9-10 ani? Cred ca tot sila de efort fizic, care m-a tinut departe de orice activitate de acest gen- a fost de vina!
Si aici este un curent foarte puternic pro-bicicleta, vad parinti cu copii asezati in scaunele speciale, in spatele lor, tineri, batrani- e o incantare. Sper sa fiu si eu una dintre ei 🙂 Cat despre decizia ta de a avea o vacanta activa- felicitari! Si eu vreau sa practic unul dintre bunele obiceiuri pe care tocmai mi le-am insusit de curand- mersul pe jos- si in vacanta. Hai, sa fim sportive! 🙂
Mă bucur că nu ai ales ca variantă de rezervă să faci mişcare pe o bicicletă fixă în faţa televizorului. Şi totuşi îndrăznesc să spun că pentru o primă sesiune de pedalat aţi ales o ţintă cam îndepărtată. Eu sunt din gaşca celor care au mers pe bicicletă întreaga copilărie şi visez că într-o zi voi putea povesti despre o bicicletă a mea, roşie, şi un alt oraş în care să fi ajuns pe două roţi. Mult succes la pedalat îţi doresc şi să nu te laşi intimidată de efort sau durere. Va fi mult mai simplu şi mai frumos în curând!
@ Ana: Am avut si de aia, nu te gandi… a ajuns prin Romania, pe la cineva. Dar atunci nu prea dadeam importanta ”amanuntelor”, fumam, nu eram atat de ”implinita” etc.
Este ca era o tinta cam indepartata? Asa am spus si eu, de la inceput, pentru ca stiam ce pot si mai ales, ce nu pot. :).
Iti doresc, Ana, sa ai bicicleta aia rosie la care visezi si sa-ti fie bine (mai ales acum, cand treci printr-o perioada mai speciala). Bafta maxima, fata mea!
Păi la mai mare! Ce faci tu, e ca mersul pe bicicletă, odată ce te înveţi, nu mai uiţi în veci!
@ Vladimir: Da, de acord, dar hai sa invat intai! 🙂
chiar ieri, pe eară, mă gândeam să te întreb cum stai cu renunţarea la fumat.
eu am învăţat să merg pe bicicletă de copil şi o mai fac şi acum, când am ocazia, cu plăcere.
dar tot cu plăcere merg zilnic cel puţin 30 de minute pe jos.
te admir pentru perseverenţă şi îţi ţin pumnii! să mergi pe bicicletă până la graignamanah şi să ajungi la silueta pe care ţi-o doreşti.
duminică după amiază bună să ai! te pupă psi!
@ psi: Draguta mea, nu fumez! Am zis! 🙂 Si continui cu mersul pe jos, azi, fiind weekend si avand mai mult timp, am mers 12 km. Incep s arealizez beneficiile activitatilor in aer liber. Sper sa ma vad si calare pe bicicleta, mergand unde vreau eu. Multumesc pentru incurajari, chiar am nevoie. O saptamana buna si in casa voastra, pisicoasa mea :)!
Bravo Gabi! Felicitari pentru pornirile de pe loc reusite. Acum cateva luni am ajutat o prietena sa invete mersul pe bicicleta si se pare ca tot pornirile de pe loc i-au creat probleme. Dar dupa cateva sesiuni de incercari o sa reusesti!
Noi am mers acum cateva weekenduri in Camargue (Delta Rhone-ului) si cum terenul e complet plat, am facut un mic tur : 70 de km. Si de pe la km 40 am plans de durere de fund (cu toate ca aveam pantalonii speciali, cu bureti in fund). Te pup!
@ Catrina: Stiu, am vazut fotografiile de pe Facebook. Si ma uitam la silueta ta subtire, frumoasa si inalta… 70 de km, zici? Hmmm… cine stie?
Pana una alta, nu-mi doresc decat sa urc pe bicla si sa merg si eu acolo, cativa km.
Te sarut, vorbim curand.
Erata: Buretii erau pe fund, nu in fund, pardon 😛
@ Catrina: Parca mai stii, cu tehnica din ziua de azi? 🙂
Draga mea, mai intai felicitari ca te tii departe de fumat! Sa stii ca toate se vor reechilibra: spun din experienta!
Apoi nu stii cat te admir pt chestia cu bicicleta!
Nici eu nu stiu sa merg cu bicicleta si nici sa inot , doua chestii pe care mi le-am dotit mereu dar… se spune ca orice lucru amanat este unul ratat. Tu faci exceptie si daca as fi mai sanatoasa, zau ca m-as apuca si eu sa invat!
Pana una alta…multumesc Domnului ca merg pe strada!
BRAVO TIE!
@ Cita: Stiu ca toate se vor echilibra la un moment dat, dar sper sa se intample totusi cat mai repede, pana nu ma autodistrg 🙂 🙂 🙂 ! Dupa aceea, promit sa ma intretin, sa am grija de mine, ca sa nu mai trec prin ce (inca) mai trec. De inotat, inot… ma rog, in sensul in care reusesc sa ma tin cu capul la suprafata! 🙂
minunat articolul 🙂 felicitari pentru ambitia de a merge mai departe chiar daca este foarte greu si pentru faptul ca mergi mai departe de plimbari, incerci mersul cu bicicleta, acum la a doua tinerete. Foarte haioasa explicatia “sindromului feselor dureroase”, chiar reusesti sa descretesti fruntile intr-o zi mohorata de luni.
Succes in continuare!
@ Mirela: Multumesc mult, fata mea! 🙂 Azi am mers iar 12 km, pentru ca, daca tot mi-am rupt mana si sunt in medical, am zis sa-mi folosesc macar picioarele! 🙂 Si, daca in viata ti-o fi vreodata greu, gandeste-te la mine! Macar ai sa te amuzi, sper, si asa… o sa-ti aduc iar zambetul pe buze! 🙂
Auzi, cucoana, cum sa tii frumusete de bidiviu roz fara ocupatie? Iti poruncesc sa sui in sa cat mai devreme 😀
Nus’ cum soarele meu ati trait atatia fara sa calariti bicicletele, io am fost maniaca mereu cu ele. E drept ca nu am mai luat una intre picioare de vreo 3 ani, dar zau ca sar bordurile la orice ora cu ele.
INCEPUTUL E GREU. Asta e problema, dupa cum am mai discutat. Primele ture, pana incepi sa ai echilibru si ‘stamina’. Atat timp cat perseverezi, vei reusi.
Felicitari oricum pentru efort, stiu ce doare plimbarea de incepator pe chestiile astea, si bafta in continuare. Va fi tot mai usor. Plus ca e asa de misto pe la voi, ca e pacat sa nu pedalezi mile intregi. Mr. Dan va aprecia fesierii doamnei cam peste cateva saptamani de “tras”. Sa vezi atunci distractie 😀
@ jojo: Pai, Ramona, draga mea, chiar si eu ma intrebam cu ce ma ocupam cand eram mica. Sa fi fost pe la olimpiade? Sa fi practicat alte sporturi? 🙂
Sper sa reusesc, desi efortul de inceput e groaznic. Si durerile de dupa… la o saptamana de la marea iesire, inca ma dor toate alea. Cat despre beneficii- cu cat mai repede, cu atat mai bine! 🙂
Imi pare rau sa aud asa vesti. Si eu sunt posesoare de bicicleta, dar ma rog de al meu Mr. Perfect de 2 ani sa mi-o aduca acasa. Acum vreo doua saptamani, am vrut de profit de bicicletele oferite gratuit spre inchiriere pe Faleza Dunarii. Scartaia de toate incheieturile, de mi-a fracturat creierul, vitezele nu se schimbau, ca sa nu mai zic de frane… Dupa 5 minute m-am intors si am returnat bicicleta. Avea o sa atat de nasoala ca am mai simtit-o inca vreo doua ore. 🙁 De obicei, saua bicicletei trebuie sa fie la nivelul soldului. Atlfel iti vei forta foarte tare genunchii si fesele, ceea ce nu e de dorit. Sanatate multa si sa ne vedem la o bicicleta . Te pup
@ Monica: Saru’ mana, Mona! Promit ca, daca vin la Galati, facem impreuna o plimbare cu bicicletele, pe faleza! 🙂
Pana atunci, sper sa-ti recuperezi bicicleta de pe unde e!
Ce amintiri ati trezit….Eu am invatat sa merg pe bicicleta in clasa a 2-a sau a 3-a, tind sa inclin ca era spre clasa a 3-a. M-a invatat cea mai buna prietena (atunci si acum). Era curajoasa pana la nebunie si eu eram o fricoasa dar m-a inavat pana la urma. am inavat int-o zi pe o bicicleta ajutatatoare ale carei roti le-am scos si am ridicat saua si ghidonul cat am putut, am umflat rotile(este si foarte dibace prietena mea se putea face si mecanic auto sau croitoreasa daca avea chef) si la drum. Deznodamantul: am inavat sa merg pe bicicleta, down: mi-am stricat geaca de fas pestru primavara si un ceas electronic chinezesc foarte dragut, avea un design asa de bratara, am plans oleaca dupa el. Cu putin ajutor si sper fara geci si ceasuri stricate veti invata si dumneavoastra. este foarte amuzant blogul. eu sunt din Galati si am trait 22 de ani acolo si acum imi caut un al doilea loc caruia sa-i spun acasa, sper sa ma primeasca si el. Va admir ca v-ati adaptat la asemenea conditii si ca toate v-au iesit bine.
@ Monica: 1. Bine ai venit pe blogul meu, sper sa mai vorbim. 2. Scuze pentru intarziere, am avut un weekend cam aglomerat. 3. Cred ca cel mai bine e sa inveti anumite lucruri in copilarie. Cu cat trece timpul, cu atat prinzi mai greu. Ai avut noroc cu prietena ta. Si… va admir pentru prietenia care inca va leaga, sper sa fie pentru toata viata. Trebuie sa fie un sentiment grozav! Sa va fie bine, fetelor.
Imi cer scuze pentru calitatea celor scrise, nu am citit inainte de submit.
@ Monica: No problem, s-a rezolvat. Stiu ca e din graba si nu din nestiinta, ni se intampla celor mai multi dintre noi. Aaa, si am uitat: fie ca visele sa ti se indeplineasca si sa-ti fie bine acolo unde esti. Pupici 🙂
Nu degeaba suntem in aceeasi zodie! LOOL. Nici eu n-am invatat in copilarie si m-a palit brusc invatatul pe la 30 de ani. Intai am luat la rand boschetii din jurul blocului, de erau vecinii pe la geamuri ca la nunta. Plodurile din cartier, neobisnuite cu asemenea vedenii, urlau si aia cat ii tinea gura: “Uite o tanti pe bicicleta!” In plin avant ciclistic, am intrat cu bolidul in usa deschisa a unui Tico, spre fericirea proprietarului care cauta ceva prin torpedou. M-am umplut de taieturi si de vanatai, am intrat drept in vehiculul fostului sot si i-am spart farul si am cazut artistic drept in fata casei celui ma bun prieten al meu, ca ma zgaiam sa vad daca e acasa. Concluzie: de la o varsta incolo, mersul pe jos e mai sanatos.
@ adrianat: Cred ca esti acea Adriana, fata mea, ”politicaream” pe vremuri impreuna! In fine, e bine si daca nu esti, dar cred ca nu ma insel! 🙂
Ai dreptate, toate la vremea lor, dar eu sunt totusi la varsta la care incep sa dau in mintea copiilor. Tu, in schimb, n-ai nici o scuza pentru ce faceai la 30 de ani! 🙂 Sunt de aceeasi parere, ca mersul pe jos e cel mai sanatos, dar tot o sa mai incerc. Dupa ce-mi trece mana!
aproape ca m-ai convins sa reiau lectiile. la mine merge plecarea de pe loc, cu frana am probleme! sau cand trece cineva pe langa mine, parca e magnet, drept in el plonjez! iar daca trece o masina imi tremura ghidonul de zici ca am parkinson. dar ma racaie mult ca nu stiu, e ca un afront personal, tot fac eu ceva in directia asta pana la urma!
nu stiu sa merg din cauza maica-mi ca n-a vrut sa-mi cumpere bicicleta! am invatat cat stiu pe bicilceta imprumutata de la o fetita cand ea se odihnea, om amarat si eu 😆
@ aA: Nici eu nu ma las, fata mea. Cum spuneam, n-am sa vand bicicleta doar dintr-atat, ca n-am apucat nici sa iau praful de pe ea! 🙂 Si la mine e chestie de ambitie, si uite, nici eu nu stiu sa merg tot din cauza maica-mii. Chiar azi i-am reprosat ca nu mi-a luat bicicleta cand eram mica! 🙂 A zis ca-i prea tarziu de-acum, ceea ce eu stiam deja! 🙂 Spor, daca te (re)apuci!