Mi-a atras atentia prin faptul ca nu cersea in felul in care o faceau ceilalti. Nu se tinea scai de tine si nu se tanguia cu vocea aia lunga, care te scoate din minti, daaaaaaaaaaaaaaaaaa-mi si mie un baaaaaaaaan. Nu, glasul lui subtirel rostea cuvintele rotund si clar, ca pe o lectie bine invatata: sarut mana, aveti sa-mi dati si mie un ban, va rog frumos? Mai, sa fie, uite ceva nou: cersetoria de marketing! Si asa se face ca s-a lipit de noi, intr-un fel in care nu ma asteptam. Dupa ce intram in cimitir, aparea ca din pamant, si ne pierdeam in mici conversatii, de parca eram amici, flecarind diverse. Se facea util, in felul lui: ba aducea un bidon de apa, ba ducea la gunoi florile uscate si paharutele alea de pastic rosu in care fusesera lumanarile, ma rog, incerca sa-si castige banii. Nu mai fusesem in tara de ani de zile si nu mai stiam valoarea banilor, aveam nevoie de minute bune ca sa calculez, in lei vechi, cat costa un produs sau un serviciu, dar oricum, nu i-am dat niciodata mai putin de 10 lei noi. Cred ca se multumea si cu un leu, la o adica. Incepusem sa-i cumpar si dulciuri, imi placea sa-i vad ochisorii sclipind de bucurie, care copil nu se bucura cand primeste o ciocolata?
Dupa vreo saptamana de la prima noastra intalnire, i-am spus ca plecam, si ca, daca totul e bine, ne vedem dupa jumatate de an. Imi aduceti si mie o pereche de adidasi?, m-a intrebat, sfios, uitandu-se in jos, spre papucii pe care ii avea in picioare. L-am intrebat ce marime poarta si, ca sa nu uit, mi-am notat undeva. Nu stiu de ce, am hotarat sa-i cumpar o pereche de adidasi cu un numar mai mare, cred ca m-am gandit ca e frig deja si va purta ciorapi mai grosi. I-am carat din Irlanda, am zis ca bucuria va fi poate si mai mare, erau ochiosi si de calitate, abia asteptam sa-i dau.
Era ianuarie, fulguia cand am ajuns la cimitir. A aparut ca din senin, cum ii era obiceiul. Mi-ati adus adidasi?, m-a intrebat, fara multe ocolisuri. A desfacut punga, s-a uitat in ea si, multumindu-mi din mers, a plecat. A doua zi, l-am vazut alergand spre noi, iesise din una din casele aflate in fata cimitirului. Nu-mi vin adidasii, sunt prea mari!, mi-a spus, dintr-o suflare. Si ce-ai facut cu ei? I-am dat lu’ frate-miu, mi-a raspuns. Asta e, n-am ce sa fac, m-am scuzat si, in timp ce-i intindeam niste bani, m-a intrebat, uitandu-se drept in ochii mei: Da’ maine imi luati si mie, va rog frumos, o pereche de adidasi?
X
Si daca tot vorbim despre locuri cu verdeata, iata cum arata cimitirul din orasul irlandez in care locuiesc acum. Ma uit la ursuletii astia doi de plus, si la buchetele gigantice de flori si la toate nimicurile acelea lasate de rude pe morminte, si nu-mi vine a crede!
Anul trecut am plantat, la mormantul mamei, doua flori. Nu erau nici frumoase, nici urate, nici mari nici mici. A doua zi, disparusera, nu mai era nici umbra lor. Am cumparat altele, si le-am plantat. Dom’le, le-au furat si pe alea! Probabil ca, daca ma incapatanam si plantam in fiecare zi cate o floare, in fiecare zi s-ar fi intamplat aceeasi poveste. Acum, nu spun ca imi plac mormintele astea atat de colorate, sa le spun asa, dar, in fond, daca omul asa vrea sa-si omagieze raposatii, cu ursuleti de plus, moristi si alte fleacuri de plastic, de ce nu? Nu stiu ce anume face diferenta intre oameni, dar refuz sa cred ca, in cimitirul din Tecuci, cineva a smuls amaratele alea de flori din pamant ca sa le vanda, pentru ca ii era foame! Mai ales intr-un loc in care cuvantul ”bogdaproste” se aude de sute de ori pe zi!
Bine-ai revenit, Gabriela! 🙂
* * *
@”Am cumparat altele, si le-am plantat. Dom’le, le-au furat si pe alea!” – m-ai facut praf si pulbere cu-aceasta fraza… de ce?!… am avut aceeasi surpriza oribila la mormântu’ mamei mele! 🙁 nu stiu ce voi (re)gasi anu’ asta… wait and see!
* * *
sanatate si numa’ bine, plus hugs, Scorpio gal! <3
@ Melanie: Multumesc, am lipsit cam mult, si mie mi-a fost dor!
Deci nu mi se intampla numai mie! Asta e, trebuie sa ne obisnuim, se pare, cu obiceiul asta prost.
Sanatate si tie, draga mea, si vacanta placuta, pe oriunde te vei afla!
Salut. Am cautat pe net numele Cimpoca si am ajuns aici. Din ce stiu eu nu este comun acest nume dar nici nu ma asteptam sa fiu singurul cu acest nume…Sunt cu 10 ani mai mic si originile mele sunt Dambovita si Giurgiu..
Sper sa mai vorbim…
@ Razvan Cimpoca: Buna, Razvan, incantata de cunostinta! Asa-i, nu purtam un nume comun, dar se pare ca nu suntem nici chiar atat de putini! Din cate citisem undeva, candva, Cimpoca ar fi un nume cu origini bulgaresti, dar… cine stie?
Unul dintre unchii mei a muncit si a trait o viata la Targoviste, nu am fost foarte apropiati, stii cum e viata uneori, dar, din rarele intalniri cu el, ii pastrez o amintire placuta. Era un om cu foarte mult bun simt, ceea ce rar mai intalnesti in ziua de azi!
Multumesc ca ai trecut pe aici, te mai astept, si, daca ai si comentarii, cu atat mai mult. Sanatate multa tie si familiei!
Ehh, nu ma mira povestea cu cersetorul. Am lucrat cu copiii strazi si era predictibil ce s-a intamplat. Nici cu florile furate nu ma mira, nici eu nu cred ca e de bani.
Dar, in schimb, sunt mirata de cele 2 morminte din Irlanda. Nu stiu daca e ceva normal, des intalnit sau nu. Aici cimitirile sunt superbe (din punctul meu de vedere), numai pietre funerare, cate o floare langa ele si atat. In rest verdeata si copaci, e liniste si pace si fara statui sau constructii de marmura care ar afecta privelistea.
@ Anca: Pe aici, am mai vazut morminte de genul asta, dar nu sunt o obisnuinta. Cat despre restul, se pare ca totul e la fel. Chiar te simti ca te afli in cimitir, nu la balci.
asta cu furatul se aplica la orice e la vedere, indiferent unde e plasat. cat despre adidasi… am senzatia ca unii se obisnuiesc sa ceara si sa primeasca. li se pare firesc daca le-ai dat o data, sa le dai mereu, doar pt simplul fapt ca ai. nu stiu la cine e dreptatea si cat e de corect, dar uneori am senzatia ca-s luata de fraiera si “ii sar” o vreme.
@ aA: De obicei, nu dau nimic cersetorilor, dar fac exceptii in ceea ce-i priveste pe copii. Nici un copil nu ar trebui sa cerseasca, si o, da, stiu, sunt trimisi de cei mari. Probabil ca, de la o varsta, vor face ei insisi din cersit o meserie, pentru ca asa au crescut. In cazul asta, m-am lasat pacalita.
Poate ca ursuletii aceia de pe mormant au o semnificatie pentru cel ingropat acolo …
@ -X-: Cred ca au o semnificatie anume, cu siguranta. Sunt sigura ca fiecare persoana care a trecut pe acolo, a lasat un semn, un ingeras, o jucarie, ceva. De aceea, in timp, s-au adunat atat de multe. Ideea e ca nu dispare nimic si nimeni nu fura, cred ca au totusi mai multa frica de Dumnezeu, din punctul asta de vedere.
2 zâmbete, cu drag pe drum de seara… 🙂
http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/07/16/from-my-us-inbox-afternoon-smile/
* * *
iar pentru ultimele glumite, click-eaza pe “international jokes”, please… 🙂 sanatate la toti si pe curând, Scorpio Gal! <3
@ Melanie: Done! Gand bun si tie, Melanie care ma faci mereu sa zambesc! 🙂