Blogu' lu' Cimpoca este un experiment si trebuie tratat ca atare

Betty

Posted on May 12 2011

Ea e Betty. Are 3 ani si jumatate, e o fata pe cinste, cuminte si despteapta. E alintata, speculeaza orice si face uz de iubire. Stie cand sunt suparata, si pana nu smulge un zambet de la mine, nu se lasa. Vine, se impinge, isi baga capusorul sub mana mea, sa o mangai, si uite asa, ma face sa zambesc. Dimineata, sare pe pat si ne trezeste daca vrea ceva. Daca suntem prea obositi si nu dam nici un semn, se lasa pagubasa. De obicei, ne trezim noi, iar ea continua sa mai doarma cateva ore. Fuge cat colo cand aude sunetul aspiratorului, si stie exact cand terminam curatenia. Intra in casa asa cum a iesit: pe nesimtite. Nu iese afara pana nu amusina aerul de dincolo de usa, pana cand nu se familiarizeaza cu toate sunetele din jur, pana cand nu scaneaza complet vecinatatea. Are o prietena cam de-o seama cu ea, si am fost martorii unor scene induiosatoare cu ele doua. Ar fi in stare sa o aduca in casa pe amica ei, Negruta, daca stie ca celeilalte ii e foame, frig sau frica. Probabil ca si Negruta ar face acelasi lucru pentru ea.
S-a intamplat de vreo doua ori sa lipseasca mai mult timp de-acasa. Odata- pentru vreo patru zile. Desi incercam sa par indiferenta, ”ei, asta e!”, ieseam afara si o strigam incetisor, sperand sa apara. I-am cerut lui Dumnezeu sa mi-o aduca inapoi, am facut fel de fel de promisiuni- orice, doar sa se intoarca acasa. Si, ce credeti? Chiar a aparut, cred ca a fost inchisa undeva, era speriata, infoiata ca un scaiete, cu ochisorii mariti de frica.

O iubesc, pentru ca ea a stiut cum sa-mi predea lectia iubirii. Si o face in fiecare zi, asa cum stie ea mai bine. Nu mi-am imaginat vreodata cata dragoste poate incapea in sufletelul ala mic al ei. Desi se spune ca nu se iubesc decat pe ele, Betty mi-a demonstrat contrariul. Nu stiu daca as putea sa-i raspund cu aceeasi cantitate de iubire, desi incerc. Sper sa ma ierte, sa ma inteleaga, si sa ma accepte asa cum sunt…

16 Comments

  1. psipsina says:

    o să râzi dar intrasem să te întreb când ne-o prezinţi pe betty. ce bine seamănă cu maiuşka! şi ce bine ştiu tot ceea ce spui despre ea! miraculoasele pisici!
    poveste: se numea naomi şi eu îi spuneam inima lui mama. nu avusesem niciodată până la ea o pisică, locuisem la casă şi pisicile nu prea veneau să se joace cu mine în copilărie, aşa că le lăsam şi eu în voia lor deşi îmi plăceau. câinii erau mai lipicioşi atunci şi păreau să fie mai dispuşi la joacă. naomi a venit în casa mea (ea a venit, nu am adus-o eu) într-o zi de vară căutând să scape de moarte. un vecin omora puii… a scăpat doar ea intrând pe uşa mea. am trăit împreună aproape 17 ani (i-ar fi împlinit pe 1 mai) o miraculoasă poveste de iubire, naomi mă iubea nespus. în ziua când ne-am luat rămas bun am scris o poezie, o poţi găsi pe blog… încă mai plâng absenţa ei, încă mă doare…
    am refuzat categoric o altă pisicuţă în viaţa mea. o prietenă bună se tot oferea să-mi găsească alinarea în alt chip jucăuş. eu spuneam nu. până acum o lună… restul poveştii îl ştii, cred… maya, pisicuţa maltratată îşi caută locul în lume. acum e acasă.
    să îţi trăiască frumuseţea, îţi mulţumesc că ne-ai prezentat-o. pentru cei care au răbdare să vadă, pisica ştie şi dăruieşte o imensă iubire…

    • Imi cer scuze, psi, pentru ca raspund asa tarziu, am avut o plecare neplanificata, si am lasat totul balta. Am ramas in urma si cu cititul blogurilor… dar ma revansez eu! Mi-ar placea sa impart cu Betty (macar) 17 ani din viata mea… asa cum ti s-a intamplat tie cu Naomi. Pur si simplu… imi topeste inima cand o vad. Bucura-te de noua ta prietena, macar atat cat te-ai bucurat de cealalta inima a ta. Sa ne traiasca pisicutele! 🙂

  2. cita says:

    Draga mea, ce frumos ai scris!
    Eu nu iubeam deloc pisicile. Cand prietena mea si-a luat o pisica am inteles ca…nu le cunosteam si deaceea nu le iubeam.
    Cand Kity, pisica ei, a nascut, am primit cea mai frumoasa lectie de iubire.
    A nascut 5 pui si ultimul… mai plapand, nu apuca sa suga din sanul cu lapte mai mult asa ca… ea, care si-a dat seama de asta, il apuca de ceafa si pleca la etaj unde il hranea mai intai pe el… si apoi venea sa se lase asaltata de cei puternici…
    Cand compari peiorativ pe cineva cu o pisica…jignesti grav pisica…
    In fond ea are o inteligenta care ne depaseste…
    Merci pt articol!
    Bravo.

    • Scuze si tie, draga cita, am lipsit vreo 4 zile de pe-aici, o plecare intempestiva… dar de bine. Nici eu nu iubeam pisicile, imi pareau two faced. Mai tarziu, am acceptat in casa vreo doi pisoiasi, mai mult de dragul copiilor. Dar pisicutele alea nu prea au avut o soarta buna, ma rog, nu vreau sa insist. Nici de Betty nu m-am atasat de prima oara, imi placea, dar eram mai distanta. Dar ea, cu rabdare, m-a invatat in fiecare zi cum s-o iubesc, cum sa iubesc. Si acum… nu mai pot fara ea, e un membru al familiei. Si, cum spuneai si tu, pisicile sunt mult mai destepte decat credem sau banuim. E bine sa ai asa prieteni, crede-ma! O saptamana buna!

  3. Mirela says:

    Gabriela, iti multumesc! Am aflat de Betty in comentariul scris de tine la mine, mai demult, atunci cand am postat pozele Serafinei si de atunci doresc sa o cunosc. A meritat! Iti multumesc asa cum multumesc fiecarui om care iubeste pisicile, le intelege si le admira. Sunt demne de admriatie. Iar Betty…Frumoasa, cu fetisoara deschisa la culoare, cu dungulite mai degraba beige,o dulce! Expresiva, inteligenta, un exemplar care face cinste lumii feline.
    …Intr-o zi, Serafina a stiut ca nu ma simt bine. S-a propiat de mine, si-a lipit frumosul ei capsor de fata mea si a inceput sa toraca usurel. Imediat mi-au trecut toate. In alta zi nu i-a fost ei bine. M-am apropiat de fata ei frumoasa, mi-am lipit fruntea de tampa ei calda si…si m-am simtit atat de neputincioasa ca nu stiam sa torc. Atat de primitiva…
    PISICILE.
    Minunata Betty, stiam eu c-o voi iubi cand ne-o vei prezenta! Revin s-o mai descos un pic. Si Enyei mele ii place. Serafina, evident, ii trimite pupici pisicesti! Miau! 😛

    • @ Mirela: Nu pot sa te omit tocmai pe tine de pe lista… scuzelor. Scuze ca nu am mai dat nici un semn de viata in ultima vreme, dar ne-am hotarat, in ultima clipa, sa plecam undeva in week-end, si… asta a fost tot. Abia ne-am intors, si acum incerc sa-mi pun lucrurile in ordine :).
      Toate pisicile sunt frumoase, nu-i asa? Si destepte, si iubitoare, si smechere, si… o vad pe Betty cum incearca sa ne bucure, cu giumbuslucurile ori cu delicatetea ei… o iubesc, pur si simplu! Ma bucur ca v-a placut irlandeza mea, iar voi… bucurati-va de Serafina voastra. Meawwwww! 🙂 🙂 🙂

      • Mirela says:

        Gabriela,
        Nu trebuie să te scuzi! Distrează-te, viaţa nu e net, viaţa nu e blog. Blogul face şi el parte din timpul nostru liber. Şi noi am fost plecaţi şi ne-am distrat. Adorabile, Betty şi Serafina, meowww! 🙂
        P.S. Eu sunt din Cluj, dar nu semnez ca “Mirela din Cluj”, nu adaug i-uri şi e-uri, nu văd articolul “Mirelei din Cluj” şi sper că nu e necesar sa mai scriu de unde sunt! A nu se confunda. 😉

        • Cimpoca says:

          @ Mirela: Intamplator, si Mirela cealalta este tot din Cluj, nu e prima oara cand posteaza comentarii, si mie mi-s tare dragi amandoua Mirelele mele :). Spre deosebire de Mirela (simplu), bloggeritza Mirela are si poza la commenturi :). Va sarut pe amandoua!

  4. Larisa says:

    Bety o cheama si pe “catelusa” mea. Folosesc ghilimelele pentru ca e rasa schnauzer urias, are 40 kg dar se comporta, cand se alinta, ca o pisica. Ma impinge cu ditamai capul sa o scarpin sau sare in bratele mele cand stau jos si se incolaceste ca o pisica. Evident ca dupa cateva minute imi amortesc picioarele si ma maraie daca indraznesc sa ma misc. Iubesc animalele iar “norocul” nostru e ca nu stam la casa ca as ajunge sa am o intreaga menajerie! Pana acum mi-au trecut prin casa un caine, trei pisici, un hamster si un pui de cioara.

    • Cimpoca says:

      @ Larisa: Se spune despre oamenii care iubesc animalele- ca sunt buni. Ma includ si pe mine in categoria asta :). Vom avea si noi un caine, dar cand vom iesi la pensie. Ca sa fim tot timpul impreuna :). Noi am avut pisici, papagali, un hamster, pesti… si am gazduit de cateva ori niste catelusi, cat timp stapanii lor au fost plecati pe ici, pe colo :).

  5. mirela, cluj says:

    O alta postare foarte frumoasa, felicitari. Imi plac pentru ca sunt reale, simple si pozitive. Si eu sunt o mare iubitoare de animalute de toate felurile si posesoarea unei Pisi, negre cu putin alb, gasita in garaj cand era doar cat un pumn. Ploua cu galeata si era rece deja fiind sfarsitul lunii octombrie, 2002. Astazi este membru al familiei noastre, fiica mea este topita de dragul ei. Oricat as fi de obosita dupa o zi de munca care inseamna cam 10 ore, cand intru pe usa ea este prezenta, incalcindu-se printre picioarele mele pana o mangai macar, daca nu o pot lua in brate. Ea ne iubeste neconditionat si intr-adevar se spune ca atunci cand ne doare ceva, pisicile se aseaza cat mai aproape de acel loc. Si, nu odata doar, am simtit acest lucru pe pielea mea.

    O zi cat mai frumoasa, numai bine!

    Mirela, Cluj

    • Cimpoca says:

      @ Mirela (din Cluj): Multumesc, scumpa mea. Deci, ai salvat o viata… si acum, bunatatea iti este rasplatita. Plus ca e bine ca orice copil sa aiba un animalut prin preajma, oricare ar fi el. Sper sa nu ai multe probleme de sanatate, dar daca se va intampla, sa fie simple, iar Pisi a ta sa le rezolve. 🙂 Si tie, saptamana buna!

  6. mirela says:

    imi cer scuze pentru i-urile si e-urile puse in plus. Graba, bat-o vina .

    • Cimpoca says:

      @ Mirela (din Cluj 🙂 ) : S-a rezolvat, nu-i problema. Tuturor ni se intampla. Aceleasi urari de bine!

  7. scorpio says:

    Mai,mai,mai…ce de domnisoare frumoase gasesc eu pentru Jami meu…Maya,Serafina,Betty…

  8. Cimpoca says:

    @ scorpio: Salutari de la mine pentru tine, scorpiuto, si un pupic de la Betty pentru Jami. Multumesc pentru vizita, eu am trecut de multe ori pe la tine…. numai ca imi lipseste curajul, n-am initiativa primului comentariu. Slava Domnului ca nu eram asa si in tinerete, ca ramaneam fata mare! 🙂 🙂 🙂

Leave a comment