Suntem agitati, ocupati si preocupati. Renovam o casa pe care am cumparat-o recent si asta ne ocupa tot timpul. Chiar incerc sa ma implic in treaba asta, pentru ca vreau sa am amintiri despre cum am dat jos tapetul de pe pereti (si cei care au locuit in casa inaintea noastra au iubit tapetul, am razuit straturi peste straturi de tapet, trecand prin tot spectrul de culori), cum am varuit si cum am atarnat tablourile pe peretii casei mele dragi, de care m-am indragostit la prima vedere!
In urma fostilor proprietari au ramas nimicuri pe care am decis sa le pastrez, printre ele cateva albume foto ilustrand viata de acum 30-40 de ani a locuitorilor casei: copii jucandu-se prin iarba din curte, un catel alergand vesel pe aleea care duce spre lac (da, avem si lac 🙂 ), doi ponei impodobiti cu fundite roz pascand linistiti langa un gard, gatiti asa, probabil, de catre fetitele familiei, parinti stand relaxati in balansoare, la ceas de siesta. Ca sa nu-i rup casei legaturile pe care le-a avut cu cei care au locuit acolo inaintea noastra, am sa inramez un portret foto color al fostei proprietarese, ”auntie Jean” pentru cine va dori sa stie cine este femeia aceea frumoasa, cu parul rosu si ochii de un albastru senin ca cerul, intr-o zi de vara irlandeza!
M-am mirat grozav cand, in momentul in care muncitorii au inceput sa scoata dusumeaua din sufragerie, sub ea am gasit trei-patru monede vechi, irlandeze, cu mult inaintea trecerii la euro. Mai tarziu, am realizat ca nu e o intamplare, erau si in dormitoare, si in bucatarie, si cred ca au fost puse acolo pentru belsugul casei. Sincer, alta explicatie nu am gasit!
Asta cu monedele a fost un moment de mare inspiratie, as spune, asa ca am lasat, la randul nostru, un semn anume: o fotografie facuta in Romania, in 2002, chiar inainte ca Dan sa plece spre Irlanda. Am scris pe spatele pozei ceva in romana, ceva in engleza, am semnat-o amandoi, am pus data si… am ingropat-o sub parchet, sa ramana semn al trecerii noastre pe acolo!
Acum, scena asta de film sovietic cu cei doi brigadieri fruntasi trimitand lucruri in viitor, cu ajutorul capsulei timpului, ma amuza, dar, va spun sincer, la momentul acela chiar m-a emotionat! 🙂 M-am gandit la cum va fi cand, peste alte cateva zeci de ani, cineva va decide sa renoveze casa asta frumoasa si, sub parchetul demodat, la vremea aceea, va gasi fotografia noastra.
Bineinteles, altul va fi finalul daca se va intra direct cu buldozerul!
Draga Gabița, felicitări încă o dată, sunteți oameni împlinitți, la casa voastră… pe care o iubiți – asta e minunat! Să știi că obiceiul de a lăsa monede la ridicarea unei case există și în România. Eu, când am părăsit casa părintească am găsit în caseta lustrelor bani de argint cu chipul regelui, Ăsta e norocul casei”. Ma bucur că acest obicei este universal. Înseamnă că oamenii, în esența lor, nu se deosebesc unii de alții, indiferent pe ce meridiane sau paralele locuiesc.
Multă bucurie și noroc vă doresc să vă aducă noul vostru loc tihnit. Să fiți sănătoși, să-l stăpâniți cu bine ani mulți de acum înainte!
Renovatorii din viitor vor zice ca romanii sunt mai zgarciti decat scotienii – nici macar pentru norocul casei n-au sacrificat cateva monede ……
http://www.cnn.com/2014/12/11/us/boston-time-capsule-paul-revere-sam-adams/
Cred ca stii … fiecare casa are un spirit al ei ce insumeaza cate ceva din spiritele celor ce au locuit-o de-a lungul timpului.
Cel al matusii Jean va va aduce in mod sigur noroc. Monedele lasa-le acolo unde le-si gasit, probabil ca si irlandezii au un Feng Shui al lor 🙂
Sper sa ai gura aurita! Am gasit o frumoasa fotografie de-a ei, undeva intr-un album lasat in urma de catre copiii ei, am inramat-o si acum ne ”priveste” de undeva de pe un raft al bibiotecii din sufragerie.
In alta ordine de idei, tu cand iti faci cont pe Facebook? 🙂
Ma gandesc cu mare drag la voi! Domnul sa va dea sanatate!
🙂
Multumim mult, Cita. Multa sanatate si tie, suflete!
Spor la renovat si sa va simtiti bine in noua casuta, cat mai mult timp posibil!
Acum am realizat că fostii proprietari nu au lasat niciun semn, dar niciunul, al trecerii lor prin casa unde stam. Oameni organizati 🙂
Doamne, n-am mai intrat pe blog de 100 de ani! Si imi face placere sa te regasesc, Blog de Bucuresti. 🙂
Multumim mult, intre timp am terminat, arata minunat. As spune ca nu ne-am agitat degeaba!
Te imbratisez, draga mea, si promit sa-ti fac o vizita!
Buna Gabi,
Chiar am crezut ca ai renuntat definitiv la acest blog, te-am cautat multa vreme si nu te-am mai gasit, insa astazi iata ca te reintalnesc cu un articol din martie??? acum e septembrie, e bine si asa, ma bucur mult pentru achizitia care te-a tinut atata timp departe de noi.
Sa fiti sanatosi si sa va bucurati de casa noua! Sper sa ne mai scri ceva cat de curand!
Salutari din Romania!