Blogu' lu' Cimpoca

Mama si cei doi tati ai mei-  si cel care m-a facut, si cel care m-a crescut, sunt inmormantati in acelasi cimitir din Tecuci. Mama cu tatal meu vitreg-  intr-un cavou,  langa o alee, iar ”naturalul”, ironia sortii, un pic mai incolo, la   cateva morminte distanta.  Asa s-a intamplat…

Realizez  acum ca toata familia mea din partea mamei  isi doarme somnul de veci in acelasi cimitir. Matusi, bunici, unchi, alte neamuri prin alianta-  toti sunt inmormantati in acelasi tintirim, de parca a fost singurul loc de pe pamantul asta unde le-a fost ingaduit sa se adune. As putea spune ca am o familie mai mare dincolo, in lumea umbrelor, decat mi-a ramas aici,  pe pamant.

In ultimii trei ani, toate vizitele mele in Romania au avut de-a face doar  cu moartea. Daca nu a fost o inmormantare, a fost musai parastas. Si, de cate ori am ajuns in cimitir, am trecut si pe la mormintele catorva dintre cei cu care,   candva, in alte timpuri, m-am intalnit, am ras,  le-am ascultat povestile.   Nu cred ca mi-ar ajunge o zi intreaga sa trec pe la mormantul fiecarei rude  si sa-i aprind cate o lumanare. Cine stie, poate, intr-o buna zi, o voi face.

Mai ales ca pe la unii dintre ei nu mai vine nimeni, de multa vreme. Isi dorm somnul de veci sub lanul de balarii crescute pe morminte, sub crucile putrezite sau ruginite. ”Nu merita”, mi-a spus un neam de-al meu, convins ca a rostit, raspicat, un adevar absolut.  Dar eu nu mai pot avea razboaie cu mortii, nu ma mai pot lua cu ei de gat, nu le mai pot cere socoteala pentru aia sau pentru ailalta. Cu viii, da, dau cu ei de pamant de nu se vad, ii injur, ii cert,  ma supar pe ei si le intorc spatele, asta pentru ca stiu ca-mi pot raspunde si se pot apara. Dar unui mort, o lumanare,  ii pot aprinde.  Faci  pace cu ei, ca sa ai pace cu tine.

Nu stiu ce mi-a venit sa ma gandesc la asta…  Poate  sufletul vreunui neam de-al meu, plecat la Domnul,  duce lipsa unei lumanari. Am sa ma ingrijesc de asta, data viitoare.

Dumnezeu sa-i ierte pe toti, acolo unde sunt!