Sa ma ciupeasca cineva, trebuie sa aflu mortis daca tot ce se intampla in jurul meu e fictiune sau realitate. Tocmai ce ne-am intors din Dublin, capitala Republicii Irlanda, tara aflata la circa 3000 de km de Romania. Ideea e ca, mergand noi asa prin capitala irlandeza, vedem aparand, dintr-un pulover cu multe shtrasuri si dintre cateva fuste infoiate si extrem de colarate, un chip de rromanca de prin Ferentari. Purtand pe brat o sacosa mare, neagra, de plastic, duduia ajunge in dreptul nostru, ni se uita fix in ochi si, cu o voce profunda, ferma, ne spune: Give me change, please! O ignoram, trecem mai departe, dar sunt suta la suta sigura ca ne-a injurat curat, romaneste… ca la mama acasa! Nu facem doi metri, si o alta voce, mult mai pitigaiata si mai plangacioasa, ne implora: Give me change, pleeeeeeeeeeeeease…. Si cam tot asa, din doi in doi metri, ca doar O’Connell Street e lunga tare. Ce-i mai tragic in toata povestea asta e faptul ca rromancele noastre sunt de-a dreptul agresive, i-am vazut pe irlandezi cum incercau sa se dea din calea lor, dar ale noastre, nu si nu. Li se asezau in fata, mergeau roata in jurul lor, repetand insistent, cu vocile alea enervante, acelasi si acelasi refren.
Sa tot fie vreun an (sau poate mai bine, dar nu conteaza), de cand am cunoscut o romanca stabilita, spunea ea, de doar 2-3 saptamani exact in oraselul in care locuim. Reticenta la inceput, am zis sa-i acord, pana la urma, o sansa. In fond, nu dorea decat sa mai schimbe o vorba cu cineva, sa afle unde gaseste mancare si tigari mai ieftine, lucruri de genul asta. Intr-un final, am invitat-o la noi la masa. Nu stiu daca poftea neaparat la bucate romanesti, da’ asa ne-am gandit noi, hai s-o facem pe fata sa se simta ca acasa. A fost placut, am stat de vorba, am baut vin (romanesc), ce mai, am invitat-o si a doua oara. Si a treia, si a patra… Intr-o zi, ma suna si ma roaga sa-i cumpar niste tigari si alte cateva produse de la un magazin romanesc de prin zona. Noi, galanti, trecem pe la ea pe la serviciu si-i lasam cumparaturile iar ea ma asigura ca vine pe la noi in ziua urmatoare, dupa ce primeste salariul, sa-mi aduca banii. A doua zi, mai pe seara, asa, primesc un mesaj pe telefon. Citesc ceva de genul ”Stiti, am fost nevoita sa plec, m-am mutat in Galway, mi-am gasit ceva de lucru acolo, va trimit eu banii in cont, multumesc pentru tot, pa pa”. Nu va spun ca acest Galway e undeva pe coasta de vest a Irlandei, iar noi locuim undeva in sud-est si nu cred ca mai e nevoie sa va spun ca duduia nu ar fi stiut in ce cont sa-mi trimita banii, fara sa-mi ceara detaliile. Nu mi le-a cerut! La cateva zile dupa povestea asta, am aflat ca a sters-o englezeste din casa in care locuia, fara sa plateasca facturile sau chiria, dar neuitand sa ia niste maruntisuri de prin camera pe care o inchiriase. Si care nu ii apartineau, evident. Chit ca eu nu-mi mai aduc aminte cum o cheama, cred ca ea se gandeste cu placere la noi, de fiecare data. Aaa, Gabi si Dan, fraierii aia doi!
De parca n-ar fi fost de ajuns, la vreo doua saptamani dupa asta, cunoastem un alt roman, muncitor constructor. Nu, nu l-am invitat la noi la masa, ci doar l-am rugat sa vina sa ne construiasca ceva in curtea din spatele casei. L-am gasit la tanc, numa’ ce-si pierduse slujba si, ca sa faca rost de ceva bani, tocmai se pregatea sa-si vanda masina. A venit, a masurat, a cantarit, am stabilit pretul si a ramas ca va incepe lucrarea dupa doua zile. La data si ora fixate, n-a aparut. Ma rog, se mai intampla, asa ca barbata-meu a inceput sa-l sune. Telefonul- inchis. La fel si dupa o ora, doua, cinci, sapte. A doua zi, la fel. Pana la urma, am renuntat, era evident ca ”afacerea” nu se va materializa nicicum. Constructia exista acum, dar asta doar pentru ca unui alt constructor, de data asta irlandez, i-au placut banii nostri.
De aia ziceam, sa ma ciupeasca cineva, sa vad daca ce se intampla in jurul meu e realitate sau fictiune, pentru ca, momentan, am sentimentul ca Romania m-a ajuns din urma. Sau, ca de fapt, n-am plecat de acolo niciodata!
Baga, bre, si noua niste tigari de foi si o plasma pentru pus in baie! Platim noi in contul matale cind ne vine ajutoru’ de somaj.
Data viitoare, bre! Vorbesc despre plasma din baie. Cat despre tigarile de foi, stii vorba irlandezului: smoking kills you!
Peste tot o parte din romani sunt pusi numai pe fapte “marete” si dezonorabile.
Peste tot o parte din romani sunt pusi numai pe fapte “marete” si dezonorabile.
Asa-i, dar, pe de alta parte, trebuie sa si vedem realitatea asa cum e ea. Nu doar romanii calca pe de laturi, ci si polonezii, lituanienii, letonii, in general, multi dintre cei care si-au facut intrarea in UE dupa 2000. Citeam recent ca in Anglia, pe lista celor mai vanati 10 criminali din Regat, 7 erau polonezi, urmariti pentru crime oribile. In top- nici un roman.
Singurul claxon pe care l-am auzit in centrul Vienei provenea de la o masina cu numar de Constanta. Decapotabila, evident. Cersetoarele (a se citi tigancile) de la Turnul Eiffel se jurau ca mor de foame, in franceza, dar se luau la bataie pe teritoriu si se injurau intr-un amestec de romana cu tiganeasca. Pe noi ne-au injurat in romaneste, ca sa pricepem. La Bruxelles, la terasa, ne-au cantat unii “Ioane, Ioane” de m-a apucat jalea, iar la Lisabona am nimerit pe o strada unde lucrau numai prostituate romance. Unele frumoase foc si foarte tinere. I-au strigat sotului meu sa vina mai pe seara, singur. In romaneste, desigur, ca ne auzisera vorbind. Ti-as putea povesti multe faze cu romani de prin vacantele noastre. Dar as prefera sa te ciupesc si sa-ti spun ca ai plecat din Romania, slava Domnului. Aici e si mai rau. Se intampla zi de zi ceea ce tie ti se intampla foarte rar. Eu am ramas si… ma bucur pentru tine.
Cristina: In ceea ce priveste disciplina si respectul in trafic, cam asa-i si pe aici. Irlandezii au o rabdare infinita, din punctul asta de vedere. Despre restul, nu stiu prea multe. Probabil ca sunt prostituate romance la Dublin, nu exista o harta europeana fara ele. By the way, si eu ma bucur.