Este ciudat că, deși destinată să apropie oamenii, tehnologia îi desparte, de multe ori. S-a întâmplat că, în ultimii ani, am rupt-o cu unii prieteni rapid, printr-un sms sau pe Facebook. I-am blocat sau m-au blocat, din pricini diverse, care mocneau de multă vreme. Și aici nu vorbesc de amici vremelnici, necunoscuți, ci de oameni cu care eram prietenă de ani de zile. Oameni care au fost în casa mea, au dormit în patul meu, mi-au mâncat mâncarea și mi-au băut vinul. Apoi s-au șters la gură și duși au fost… Au fost vremuri cînd mulți au găsit un culcuș cald la noi acasă, și tratație pe măsură. Dar, când am avut nevoie, noi nu am încăput în casa nici unuia dintre ei. Nu-i bai..
Ipocrizia, disprețul, ura și invidia sunt doar la un click distanță. Lumea se miscă rapid, nu mai are onoare, nu mai are rabdare, nu mai are disponibilitate. Are doar reacții. Un click, și gata!
Nu mai e ca pe vremuri, când te întâlneai pe stradă cu împricinatul și, în timp ce-l priveai în ochi, îi spuneai, bărbătește: Amice, ești un mișel. Adio!
De fapt, ceea ce continuă să mă mire nu este faptul că astfel de lucruri se întâmplă- sunt vulpe bătrână și știu care-i șmecheria cu viața asta- ci că încă mă mir de fiecare dată când se întâmplă!
Si mirarea are farmecul ei. Uite, rezumatul asta m-a uns la inima. Eu am tras concluziile tale de multe ori, dar n-am gasit butonul de unfriend ?
Este, trebuie doar sa ai puterea sa il apesi. Pana la urma, pe mitocani nu i-a durut sufletul cand au decis sa iti arate ei tie! 🙂
Subscriu! M-am regăsit în povestea spusă de tine. Și eu am tranșat lucrurile în sensul ăsta…pentru că nu mai am timp și răbdare pentru “miștei”. 😉
Viața este și prea frumoasă, și prea scurtă pentru a ne pierde timpul cu mișeii. An bun, suflete, cu bucurii!
Cred ca sunt doua aspecte care trebuie discutate aici… primul este acela ca e intotdeauna mai recomandat sa oferi ceea ce primesti, decat sa te astepti sa oferi ceea ce primesti (sau, cu alte cuvinte, sa faci egalizarea la nivelul cel mai de jos)… de cand am inceput sa fac asta, am fost mult mai rar dezamagit de oameni, pentru ca, pur si simplu, nu le mai ofeream mai mult decat erau si ei, la randul lor, dispusi sa-mi ofere la schimb. Poate suna meschin, stiu, dar poate fi totusi solutia perfecta de a evita atat frustrarile cat si certurile.
Al doilea este dat de faptul ca mie imi este greu sa inteleg trecerea asta de la prietenie la dusmanie; adica da, sigur, am avut si eu o, de-a lungul timpului, o multime de oameni pe care i-am numit prieteni si pe care astazi nu-i mai numesc asa, dar lucrurile nu au degenerat niciodata pana la punctul in care sa ne dam block, ignore, ci, pur si simplu, lucrurile au fluctuat, in sus sau in jos, pana au ajuns la un punct natural de echilibru. Astfel, unii oameni cu care am fost la un moment dat prieten imi sunt inca amici, altii doar cunostiinte, iar altii reprezinta doar o amintire frumoasa, dar nu as putea spune ca vreounul s-a transformat in dusman sau ca, daca m-as reintalni cu el (chiar si virtual) mi-ar fi complet indiferent.
Bună, Bogdan! Uite că mi s-a întâmplat ca oameni cu care ne întâlneam și împărtășeam diverse- ne sunt acum dușmani. Nu pot să spun că nu ne-am ales bine prietenii- atunci când ni s-a întâmplat prietenia, aveam destule în comun, doar că pe drum pasiunile, ideile, concepțiile și aspirațiile fiecăruia dintre noi s-au schimbat. Personal, pot să mă despart de cineva pur și simplu, civilizat și fără reproșuri. Înțeleg că dragoste/prietenie cu sila nu se poate. Cei despre care vorbesc n-au putut, au pus la bătaie dramoletele de rigoare și măcar câțiva chiloței au fost spălați în public. Într-o relație de amiciție/prietenie, eu mă consider destul de fair play, și mi-ar plăcea ca și partea cealaltă să fie la fel. Cred că am așteptări prea mari, și asta nu-i bine.