Irlandezii nu sunt niciodata chemati la urne in week-end, ci doar in cursul saptamanii, joia, vinerea, nu conteaza, doar zi de odihna sa nu fie. Nici ziua votului de anul acesta nu a facut exceptie, si asa se face ca vineri, 25 februarie, lumea a votat la alegerile generale. Cu o participare la vot destul de redusa in prima parte a zilei, lucrurile au luat o intorsatura neasteptata dupa amiaza, cand valuri de votanti au luat cu asalt centrele de vot. Ziarele consemnau seara ca au fost situatii cand la unele centre de votare… era coada.
Nu stiu exact cand a inceput campania electorala, dar cred ca nu a durat mai mult de o luna. Doar ca ne-am trezit intr-o buna zi cu afisele electorale ale candidatilor, agatate pe stalpii de pe marginea soselelor si strazilor, in intersectii ori la ferestrele sediilor de campanie. Am mai primit acasa, in cutia postala, postere, calendare si fluturasi continand programul politic al candidatilor si am fost abordati de vreo trei ori chiar de catre unii dintre ei, care au sunat la usa, manati de dorinta de a se intalni cu votantii. De obicei, sunt neinsotiti, dar tin minte ca unul a venit cu sotia si copilul, un pusti de vreo 10 ani, si chiar m-au impresionat cum stateau ei asa, acolo, in fata casei, cautand sa ne convinga (lucratura psihologica, ce mai).
Chit ca miza electorala a fost una uriasa, ca la orice alegeri generale de oriunde, nu am vazut, la televizor sau in vreun loc public, nici un scandal; nici o forma de propaganda pe baza de carnati, bere, galeti de plastic inscriptionate cu sloganuri politice; nici o provocare electorala in acorduri de sarbe, hore si manele; nici o bataie cu ciomege ori incaierari cu impuscaturi intre taberele contradandidatilor; nu mi-a sunat nimeni la usa, ca sa-mi dea cadou pui, zahar sau faina de grau de la UE. Cu alte cuvinte, a fost o plictiseala generala, monser!
Update: cititi, va rog, comentariul lui Marian, este absolut fabulos si savuros!
Prin 2000, am fost trimis de ziarul la care lucram într-o deplasare electorală a unei formaţiuni, una care nu mai e acum la bucate, dar se pregăteşte să revină. Am avut privilegiul să fiu alături de nişte “scule” ale partidului pe plan local, printre ele şi Dan Nica, viitorul ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor (ualei!!!). În traseu era, pe lîngă multe limuzine şi gipane social-democrate (bleah!), un autocar mare plin cu sandviciuri, lăzi cu bere, muzicanţi şi tineret mîndria ţării de la organizaţia jună a PSD-ului. Prin cătune şi comune, mîncarea şi băutura s-au repartizat consumatorilor relativ în linişte, că majoritatea membrilor pesedişti chemaţi din timp în marginile localităţilor era disciplinată. Dar s-a mai cărat în deplasarea aia electorală şi o cantitate de caiete de dictando şi de matematică, cu poze electorale pe coperte. Am asistat siderat la nişte îmbulzeli, aproape bătălii de stradă (şanţ, potecuţă, imaş) pentru nişte kkturi de tiparituri pe hîrtie ieftină. Am văzut copii răsturnaţi pe spate de nişte haidamaci, femei mai firave îmbrîncite de altele mai voinice, călăreală jalnică sub ochii unor curve de politicieni care-i dădeau tare de la microfon cu “concepţia social-democrată europeană, modernă, despre societate şi cetăţenii ei”. Imperturbabil, Dan Nica, altfel un tip care nu “se coboară” să-şi zburlească mustaţa în faţa oricărui mîrlan, începea discursul cu o declaraţie “de suflet” dedicată sălbaticilor ce-şi scoteau ochii pentru pomana de doi lei. “Noi am avut de ales, ori să ne tipărim afişe electorale, ori să facem, din banii noştri, nişte caiete pentru copilaşi. Am decis să tipărim caiete, pentru că din puţinul nostru credem că e mai bine să dăm ca să aibă elevii caiete la şcoală decît să lipim nişte afişe pe stîlpi.” Dreptu-i că le-o fi venit şi altora să vomite în ziua aia, dar ne-am ţinut cu toţii bine.
@ Marian: N-am insistat prea mult, am lasat loc pentru comparatii cu tara mama. Tu ai facut-o deja, si am adaugat un update, rugandu-i pe toti cei care intra pe blog sa-ti citeasca mesajul. Mai mult, nu am ce sa spun. Ai facut-o tu, Marian, mai bine decat mine!
eh, dragilor, sigur ca mai e cale lunga. Si stiu ca o sa spuneti, poate, ca politicienii sunt cei care take the lead si care traseaza trend=ul si influenteaza populatia. Eu as zice ca, mai degraba, schimbarea de comportament trebuie sa sa produca in bucataria si in consiliul de familie din fiecare casa.
@ Coolnewz: Corect, nimeni nu ne poate baga ceva cu forta in cap, daca noi nu vrem sa invatam, sa adaptam, sa preluam, sa deprindem. Cred ca democratia se invata, nu se impune.
Gabitza, cine e coolnewz? Inteleg ca e o persoana din Galati. M-a suparat postarea ei. Suna oarecum condescendent si, implicit, superior, “eh, dragilor, sigur ca mai e cale lunga”, “schimbarea de comportament trebuie sa sa produca in bucataria si in consiliul de familie din fiecare casa”. Eu relatam o chestie oribila, unde niste oameni cu ceva studii si plimbati prin lume isi bateau joc de amaritii ce-si scoteau ochii pentru caiete oferite gratuit. Sa inteleg ca trebuie invinovatiti fraierii aia saraci ce vor oricind o pomana (desi nu sint nici ei inocenti)? Iar smecherii cu facultate si cu mustata pe oala sint maestrii vremurilor noi, masculii alfa care merita toata stima pentru istetime? Ajung sa intreb, parafrazindu-i pe membrii CFSN din 1990, voi deja nu mai mincati salam cu soia si faceti demersuri initiatice de acolo de unde grija mincarii pentru miine a disparut? Incerc sa spun, inainte de a crea un hiatus intre membrii acestui cerc de prieteni online, ca e usor sa scrii cum trebuie invatata democratia “in bucataria si in consiliul de familie din fiecare casa” cind e mincarea ieftina la supermarket. O fi asa in alta parte, dar in Romania sint familii intregi lipsite de euroiul ala si jumatate pe care se presupune ca-l au chinezii pe zi ca sa traiasca vai de capul lor. Nu se poate democratie fara macar 6 lei pe zi pentru piine si cartofi! In bucatarie nu e mare lucru si, pe cale de consecinta, nici consiliul de familie nu face doi bani. Puteti crede ca o gramada de oameni nenorociti de la tara si chiar din orase n-au acesti bani zilnic? E adevarat, unii sint betivi si puturosi si nu merita nici atit, multi altii sint neputinciosi sau au copii prea multi si nu mai fac fata. Eu insumi ma surprind uneori privind cu oarecare dispret spre cei ce se pling mereu sau cersesc, apoi imi iau seama si inteleg ca merg pe o sirma subtire intre supravietuire si cinism absolut. Daca mai stiti ce inseamna sa n-ai bani macar pentru cartofi si piine, fiti mai ingaduitoare cu romanii ce sar ca disperatii pe tot ce se “da”. Eu insist sa cred ca aia cu scoala au mai multa responsabilitate cind vin in fata alegatorilor fara multe clase si cer sa fie votati. Pe scurt, cred ca pina sa invete pulimea democratia in consilii de familie, oamenii politici sint datori cu oleaca de bun simt. Am zis!