Blogu' lu' Cimpoca

In primul rand, irlandezii ma enerveaza pentru ca sunt foarte, da’ fooooooooooorte politicosi. Cum dai nasul de unu’, indiferent ca e ora doua noaptea, cinci dimineata sau 12, la pranz, el se va repezi primul sa-ti spuna ”Hello”. Nu apuci tu sa deschizi gura, ca sa-i raspunzi, ca el  a si trecut. Abia dupa asta, incepi  sa te gandesti ca uite, iar ti-a luat-o asta inainte, si tu nici macar n-ai avut timp sa ripostezi. In al doilea rand, cred ca sunt prea putini irlandezii care, dupa ce iti solicita o favoare, sa nu-ti spuna please. ”Can you help me, please?”, va suna, invariabil, rugamintea. Bineinteles ca-l ajuti, asa de frumos te roaga. Ei bine, si dupa ce l-ai ajutat, ce crezi ca-ti spune? Eiiii, hai ca nu ghiciti! Iti spune ”Thank you”, na!  In Irlanda se vorbeste limba engleza.  Pomenindu-se cu valuri de imigranti, mai ales dupa largirea UE in 2004, cand puhoaie de polonezi au debarcat pe insula, irlandezii s-au vazut in situatia de a socializa, intr-un fel sau altul (la slujba, in puburi, in magazine, in aeroporturi etc)  cu niste venetici care vorbeau un fel de pasareasco-engleza cu un pronuntat accent rusesc. Nu mai pun in discutie faptul ca irlandezii intre ei nu se inteleg cateodata  din cauza multitudinii de accente care sunt atat de diferite de la oras la oras de multe ori, dara-mi-te sa-l mai inteleaga  pe unul care a prins din zbor  doua-trei fraze pe care vrea sa le foloseasca, insistent, in toate conversatiile. Dom’le, chiar si asa, irlandezul are puterea sa-ti spuna, la final, ca ”your english is very good!”. Auzi! Nu stiu cum reusesc, dar se uita asa, in ochii tai, fara sa-i pufneasca rasul, fara sa schiteze un gest nelalocul lui si-ti trantesc la final minciuna asta sfruntata, de parca rostul lor pe pamant ar fi sa te faca sa te simti bine in tara lor  In general, la irlandezi, lucrurile se misca destul de greu. Adica, ceva de genul, uite, legea  aia lasa loc la interpretari, sau stiu eu, intr-o disputa anume, care implica societatea civila,  nu au fost prinse toate aspectele. O data sesizat, irlandezul se va gandi, se va razgandi, se va scarpina in cap, va analiza, va corecta, va schimba si va simula, pana va gasi solutia. Si va spun, daca a gasit-o, e aproape perfecta. Nu prea mai poti s-o dai cotita dupa aia, sa gasesti portite, sa speculezi sau sa te eschivezi.  Te supui, ca nu ai incotro  Ma enerveaza cand merg la supermarket sa-i vad pe unii, voluntari pe la diferite organizatii, cluburi si asociatii, cum stau langa casele de marcat si, vrei nu vrei, te ajuta sa-ti asezi cumparaturile in sacose. Evident, pentru serviciul asta trebuie sa le arunci bani in caldarusele asezate alaturi. Ma enerveaza pentru ca, in zilele lor libere, ei n-au alta treaba de facut decat sa se dedice luptei impotriva malariei, a ocrotirii copiilor strazii din Ucraina (chiar si din Bucuresti, unde au construit  adaposturi pentru orfani), a bolnavilor de scleroza in placi si cancer, si cate si mai cate. Sunt saritori si sufletisti, de parca n-ar avea altceva de facut!  In Irlanda, donatorii de sange nu sunt platiti, ei sunt voluntari. Anul trecut, pe 1 Decembrie fix, ca sa marcam si noi cumva Ziua Romaniei, am zis sa mergem sa ne inregistram ca donatori de sange. Era cam 8 seara, campania se incheia  in aceeasi seara, pe la 9. Am ramas surprinsa sa vad ca sala in care  era instalat spitalul mobil, era plina de oameni. Femei, barbati, tineri, batrani, insotiti de copiii lor sau  de nepoti (ma rog, doar adultii doneaza, copchilaraia era adusa ca sa ia exemplu, banuiesc), venisera sa doneze sange sau sa se inscrie pe lista. Cu o rabdare demna de o cauza mai buna, au asteptat cuminti sa le vina randul. Am plecat de-acolo dupa vreo ora si ceva, iar in urma noastra tot mai asteptau cativa la rand. Va dati seama ca i-ar m-am enervat… De atunci, primim regulat mesaje prin care suntem invitati sa donam sange, si de fiecare data atmosfera pe care o gasim acolo  e aceeasi. Dupa fiecare vizita la clinica mobila, primim un alt mesaj, de multumire, in finalul caruia  ni se reaminteste cand este programata viitoarea donare .

Glumeam, desigur, cand spuneam ca toate astea ma enerveaza (cred ca v-ati prins, de altfel) la irlandezi. Evident, nu este o lume perfecta, din contra. Societatea irlandeza  se lupta cu drogurile, clanurile mafiote, coruptia in politica, si, mai  nou, este ingenuncheata de criza. ”Celtic tiger”, care pana in urma cu 2-3 ani isi arata coltii la toata lumea, devenind exemplu de prosperitate in Europa,   s-a transformat acum  intr-o umbra a fiarei care-a fost odata, un  animal numai bun de dus la Zoo.  Cu toate acestea, multi dintre irlandezi  incearca sa respecte anumite valori care tocmai de aceea sunt importante: nu se pot cumpara cu bani.

De fapt, cred ca asta ma enerveaza cel mai mult!