Si a fost Duncannon Sand Festival 2012, undeva pe o plaja frumoasa, de obicei plina de vraja, de data asta bantuita de o pacla destul de deasa, care a facut imposibil de zarit si de scrutat orizontul. Lucru neobisnuit, toata saptamana trecuta am avut o vreme de invidiat: cu soare arzator, deci caldura pe masura si pasarele ciripind cu glasuri vesele, in concerte in do major cum n-am mai auzit de mult. Ei, evident ca vremea s-a stricat exact ”de festival”, ceea ce a pus la grea incercare ambitiile organizatorilor, care nu-si permiteau sa-si vada castelele de nisip atacate pe toate fronturile, din aer, apa si de pe uscat!
M-am convins pentru a nu stiu cata oara ca cine detine informatia, detine puterea. Dar, ca de obicei, am ignorat asta, si pentru ca nici unul dintre noi nu s-a invrednicit sa gugaleasca in cautare de detalii, ne-am dus ca tzugulanii la festival, dupa ce ratasem inaugurarea, despre care habar n-am avut c-a fost (se facuse in noaptea precedenta, cu focuri de tabara, muzica si focuri de artificii pe plaja, dupa cum am aflat de la un prieten) si fara sa stim ca mai exista si o a doua zi de festival, aia in care se construiau adevaratele castele de nisip + alte productii de gen. Asa ca noi am nimerit in ziua destinata debutantilor, in fapt copii si parintii lor, care, uzand de galatuse si lopatele, au concurat la categoria ”Amatori”. De departe, mi-a atras atentia efemera compozitie pe care as putea-o numi ”Sirena-care-nu-parea-prea-fericita”, in fapt o idee geniala, dar de care fetita care juca rolul principal, nu parea prea patrunsa!
Trebuie sa va spun ca, in ciuda vremii reci, fanfara invitata sa cante a oferit un concert scurt, dar extrem de aplaudat, plaja era plina de lume, si, culmea, copii de toate varstele se balaceau in apa marii, ca si cand se teleportasera cu totii la Copacabana. 🙂
Duncannon e un satuc pescaresc foarte cochet, cunoscut atat pentru plaja sa larga, cu nisip fin, dar si pentru faptul ca in fortul construit pe buza unui deal, s-a filmat ”Contele de Monte Cristo”. Bine, eu cred ca vorbim doar de scena evadarii, dar ce mai conteaza? 🙂 Oricum, imi face placere sa merg la Duncannon, mai ales de cand am descoperit farmecul plimbarilor lungi, pe plaja! Ideea e ca, si de data asta, omul a invins in inclestarea cu fortele naturii, si uite asa, toata lumea s-a comportat de parca soarele ar fi fost acolo, la locul lui, facandu-ne cu ochiul.
Apropo, cand urcam dealul, dinspre plaja spre centru, mi-am oprit privirea pe acest minunat avertisment, lectie gratuita despre cum sa te feresti de razele soarelui.
Astfel de pancarte exista pe toate plajele din Irlanda, unde, culmea, soarele este un element atat de rar. Am incercat sa-mi amintesc daca am vazut ceva asemanator prin tarile care chiar traiesc din exploatarea turistica a soarelui, si n-am reusit. Poate voi stiti mai bine! 🙂
Gabi, ma distreaza la culme cit sint astia de protectivi cu bizonul. In Madrid, intr-o statie de metrou, am vazut o pancarta din asta care avertiza calatorii ca de pe perete se scursese peste noapte un piriias pe peron. Era o chestie infima, dar se gindeau responsabilii metroului ca poti aluneca pe apusoara ceea. La noi la Galati, linga blocul meu, a stat o canalizare periculoasa fara capac (il furasera niste gabori cu fes si tenisi Adibas) timp de vreo 6 luni de zilisoare fara sa ne avertizeze nimeni. Noooo, e clar, occidentalii astia-s in urma tare cu lectiile de supravietuire in jungla urbana! Or sa moara tirziu si plictisiti.
@ Marean:Asa-mi spune o ruda de-a mea, ca suntem ”injectati”! Din fericire, traiesc intr-o tara in care legea este respectata, si sincer, n-am nevoie de mai mult. Poate lucrurile se misca mai greu in anumite privinte, dar se misca, si cand se intampla, e de bine! Cum spui, prefer sa mor tarziu si plictisita. Ar fi tragic sa mor dupa ce am cazut intr-o canalizare fara capac, zau asa! 🙂 🙂 🙂
Unii au murit, la propriu! Cred ca au avut ce povesti “dincolo”. Si eu vreau sa mor banal, in patul meu, dar, mai stii, ma duc vreo trei saptamini in tara si am cam uitat sa ma feresc de canalizari descoperite, la naiba!
@ Marean: De aceea, eu evit! Si tara, si canalizarile ei! 🙂 🙂 🙂
Mi se pare fascinant ca irlandezii stiu sa se bucure de plaja, de nisip, de valurile (cam reci, banuiesc), ba mai mult, sa initieze un festival mai potrivit poate intr-o tara meridionala… ca si cum ar avea soare din belsug! Cred ca e un fel de wishful thinking… chiar si in panoul ala de avertizare 🙂
@ Dana: Cred ca apa marii era congelata in ziua aia, dar micutii pareau incantati. Pana la urma, daca nu s-a comporta astfel, cred ca toata lumea ar sta in case, in asteptarea vremurilor bune, care nu vin insa niciodata! 🙂
mi-ar placea tare mult sa am ocazia sa vad live un astfel de eveniment. Sunt minunate creatiile oamenilor astora. 🙂 Imaginatia lor ma uimeste!
… anul acesta cred ca o sa incep si eu sa fac castele …. tine-mi pumnii! 😉
@ Cojocarii: Succes, atunci! 🙂
interesant arată plajele alea … cu totul diferit de noțiunea pe care o am eu despre o plajă! 🙂
@ coolnewz/Ratatouille: Da, nu seamana cu nimic din ce-am vazut la Mamaia sau pe la Venus! 🙂
Că irlandezii sunt niște oameni civilizați, asta o știam de la fiul meu, care a fost detașat acolo , pentru o lună, în urmă cu câțiva ani.
Citindu-te, constat că -ți este foarte bine.
Mă bucur mult pentru tine, Gabi!
Să fii iubită!
@ Gina: Da, multumesc lui Dumnezeu. Sa-ti fie bine si tie, Gina. O saptamana buna, doamna! 🙂
M-ar tenta o vizită în Duncannon…Cred că e plin de farmec!
Irlandezii știu să se bucure de tot ce au, dar văd că și voi ați învățat acestă prețioasă lecție alături de ei.
Cred că pielea albă a roșcaților nativi ai insulei (care am înțeles că sunt în număr mare) stă la baza atenționărilor ”parasolare”!
Avem și noi un amic irlandez care e de vreo câțiva ani în România și l-am văzut absolut roz, ca o bomboană de zmeură, după o zi de plajă! Interesant e că după două zile devenise alb ca înainte, lucru explicabil având în vedere crema protectoare cu SPF 70, după cum ne-a mărturisit chiar el!
Te pup Gabi, reușești să mă distrezi de fiecare dată și momentan chiar am mare nevoie. Mii de îmbrățișări! 🙂
@ Mirela: Imi pare rau ca nu pot mai mult! O saptamana buna, Mirela! 🙂
PS Majoritatea irlandezilor sunt asa, rozi si foarte sensibili la piele. Ne invidiaza pe noi, cei de tip latino, cu pielea aramie! De, in viata nu poti sa le ai pe toate! 🙂
Pai la cat de albi sunt ei cum apare raza de soare hop si pistruiul :))
@ Oana: Deci, cati pistrui au, atatea raze de soare au simtit pe pielea lor? 🙂 Saracii…
Draga mea, ma bucur ca ai parte de iesiri din acestea.
Oamenii din lumea asta stiu sa isi faca viata agreeabila indiferent de vreme si … vremuri.
Ma gandesc cu drag la tine!
@ Cita: Cum nu sunt prea multe de facut prin zona, incercam sa ne bucuram de lucruri mici. A fost o vara a festivalurilor, distrusa insa de vremea dezastruoasa.
Sa-ti fie bine, Cita, in sanatate! 🙂
Imi place ca exista oameni care stiu sa se bucure de viata in orice conditii !
… si ce daca erau nori si batea vantul?
@ -X-: Chiar asa, cum spuneam mai demult, daca am iesi doar cand e vremea frumoasa, locurile astea ar fi goale… cu lunile! Inveti sa devii temerar, picatura (de ploaie) cu picatura! 🙂
Ce tare e pancarta! F amuzant
@ Anca: Da, cu atat mai amuzante sunt, cu cat verile sunt mai reci! Iar vara asta a fost de cosmar, crede-ma, Anca! 🙂
Dupa cum se vede fanfara este prezenta in aproape toate tarile la sarbatorile publice, o fi o traditie care s-a extins…sau poate prezenta ei simbolizeaza ceva…
@ Marycix: Eu ma bucur ca … exista! Fanfara a avut un spectacol foarte frumos, chiar ma uitam, lumea dansa, copiii se jucau pe-acolo, a fost minunat.
Fain! :))
@ Virus Verbalis: Scuze, intai de toate, am cam lipsit de pe-aici! 🙂
Mie mi-a placut micuta sirena, mi s-a parut o idee de exceptie! 🙂
Sper ca plaja si nisipul sa iti aminteasca de excursia la Sulina cu aventura cu intoarcerea, de care eu imi amintesc cu placere destul de des! Te pupic, numai bine, ma bucur ca te-am regasit!
@ Aurora Isabela: Nici nu-ti imaginezi cat de des vorbesc despre asta… mama sotului meu este din Chilia Veche, la anul trebuie sa ajungem acolo, la pescuit (el, sotul, ca eu nu ma omor!), si eu nu contenesc povestindu-i despre Sulina, si despre cat de frumoasa este Marea Neagra, acolo!
Ma bucur ca ai ajuns aici! Te imbratisez cu mare, mare drag, prieten bun! 🙂
Viata e frumoasa si scurta si trebuie traita din plin. Indiferent de anotimp si de vreme , indiferent ca-i ploaie sau ninsoare sau zile cu soare , e bine sa ne bucuram de fiecare zi , de fiecare clipa -ca si cum ar fi ultima . Cei de acasa nu pot intelege cum ,in luna iulie inca, se face foc in semineu, dupa cum nu inteleg ca in luna august poti participa la un festival pe plaja lipsita de soare si cu apa rece ca ghiata. Noi ne-am adaptat noilor locuri si obiceiuri si nu ne mai mira comportamentul localnicilor care in primavara, la 10 grade C-sar din cisme direct in papuci si de la palton trec la tricou si pantaloni scurti .Foarte curios pentru unii, nu ? …Dar si la noi ninge in luna Mai- la munte ! Cum nimic nu mai este cum a fost , nimic nu este -imposibil !
@ Maria Dincov: Asa-i! Si noi ne-am adaptat obiceiurilor, nu pentru ca nu am fi vrut sa trecem drept ciudati, ci pentru ca, daca pentru ei ceva functioneaza, inseamna ca trebuie sa functioneze si pentru noi, nu-i asa? 🙂 Si nu ne-am inselat. Daca ne-am lua dupa vremea din Irlanda, n-am mai iesi din casa, pentru ca poate ploua 7 zile din 7, 24 de ore din 24, sau n-am mai lepada paltoanele de pe noi, de frig ce e tot anul! Si… n-am mai sti ce anotimp si ce sentimente ne incearca! Cum spuneati, nimic nu-i imposibil! 🙂