Blogu' lu' Cimpoca

Scuze ca n-am mai dat nici un semn de viata, dar asa brusc si dintr-o data ne-am hotarat, la sfarsitul saptamanii trecute, sa plecam la Londra. Si cum din motive de securitate  nu e bine sa te lauzi pe Facebook sau pe blog ca pleci de-acasa, am zis ca lasa, va povestesc eu tot cand ma intorc.

Am mai fost in Anglia, prin 2005. Tot la Londra, unde am zabovit vreo trei zile, timp in care, insetati de cunoastere, am vizitat cam tot ce se putea vizita intr-un timp atat de scurt. De data asta, n-am mai fost atat de eficienti, am vrut doar un relache scurt, alaturi de prietenii nostri, putina odihna si  o iesire-doua.

Acum am ales sa mergem cu masina, asadar am traversat Marea Irlandei cu ferry. N-am mai fost in viata mea pe un ferry, doar cu bacul, de la Galati pana peste Dunare, la Cocuta, dar asta nu se pune.

Asa ca nu e greu sa va imaginati ce emotii am avut in noaptea premergatoare plecarii. Imi imaginam furtuni pe mare, naufragii, barci de salvare pline cu pasageri ingroziti, tunete si fulgere, valuri uriase, ma rog… Asa se intampla daca te uiti prea des la Discovery, emisiunea ” I shouldn’t be alive ”. Am ales pentru calatoria noastra ruta Rosslare-Fishguard, cu compania Stena Line.

Ne-am prezentat in port cu o ora inainte de plecare, asa cum scria pe bilet. Ca sa fie siguri ca nu intarziem, cei de la Stena ne-au trimis si un mesaj pe telefon in timpul zilei, precizandu-ne, inca o data, detaliile plecarii. In mai putin de 15 minute, ne-am trezit in ”burta” mastodontului, laolalta cu alte zeci de automobile. Camioanele erau imbarcate in alt segment al ferry boat-ului, le-am vazut doar la destinatie, cand, pe un alt culoar, se pregateau sa plece care incotro. Am luat liftul si am urcat pe una dintre punti, aleasa la intamplare, pentru ca, la urma urmei, habar n-aveam unde mergem si ce trebuie sa facem. Imediat ce am coborat din lift,  am pasit parca pe alta lume. Dintr-o data, am nimerit intr-un salon stralucitor, inundat de lumina, cu oameni care se fatzaiau de ici-colo. Va dati seama ca avand trei ore la dispozitie, am inceput sa exploram noul teritoriu. Am citit toate pliantele, indicatiile si indicatoarele, am iesit pe punte, in ciuda vantului care te lua pe sus si a ploii care batea din toate directiile, astfel incat la sfarsitul calatoriei, eram pe deplin edificati. Ferry boat-ul cu care am calatorit are 8 (opt!) punti destinate calatorilor,  si inaltimea unui bloc cu 10 etaje (cel putin asa am aproximat noi).Cateva zeci de cushete pe doua punti,  patru restaurante (dintre care unul de lux, in care n-am putut intra, pentru ca nu luasem bilete la categoria Stena Plus), sala de cinematograf, loc de joaca pentru copii, un magazin din care puteai cumpara diverse, de la posete pentru doamne, pana la spirtoase pentru domni, sala de jocuri, pet-room (o incapere  plina de custi, in care iti puteai lasa animalul de companie, pe durata calatoriei)- cam astea erau dotarile de pe ferry. Basca, intr-o cafenea, se afla o zona dedicata spectacolelor, cu  scena acoperita acum privirilor de o cortina rosie, grea. Probabil ca in vremurile de aur ale companiei maritime, calatorii isi desfatau ochii cu spectacole de cabaret. Cel putin asa imi place mie sa cred.

Evident, am incercat sa ne umplem timpul cu ceva, drept pentru care am colindat prin magazin, am baut cate o cafea in fiecare dintre restaurantele de pe ferry (cu exceptia ”luxosului”, cum v-am spus),  am iesit pe punte la fumat, ne-am pozat langa ursul alb si pinguinul cu doi pui (toti din plush) asezati strategic langa punctul de informare, am privit o data stirile de pe Sky News si de doua ori reluarile…  Probabil intelegand plictiseala calatorilor, in micul cinematograf  a inceput, la un moment dat, difuzarea unui film. Va spun sincer, niciodata nu mi-am dorit sa vad un film mai mult ca atunci si niciodata nu am urat un film mai mult ca atunci. Cu toata furia pe care as putea-o starni, va declar ca IRON MAN 2 este cel mai prost, oribil, odios, gretzos, atzos, fara cap si fara coada film pe care l-am vizionat in viata mea.

Ideea este ca la cateva minute dupa ce s-a terminat filmul, s-a terminat si calatoria noastra. Capitanul ne-a anuntat, prin difuzoare, ca ne apropiem de destinatie si ne-a multumit ca am ales Stena. Cu o precizie pe care doar trenurile japoneze o au, exact la ora fixata (de altfel, si ora plecarii a fost la fix) ferry-ul a atins coasta britanica. Am urmat, cu totii, calea inversa: lift, masini, iesire, plecare. ”Londra, venim!”, am inceput sa urlam ca apucatii in masina, in timp ce iesisem deja din Fishguard. GPS-ul, montat din timp pe masina,  tocmai ne arata ca sunt exact 420 de km pana la destinatie.

(va urma)