Blogu' lu' Cimpoca

Spuneam mai demult ca sunt putine case in Irlanda care nu au semineu, fie chiar si unul inchipuit acolo, electric, cu filamente care intra in busteni facuti din samota, din care palpaie flacari false. Nimic nu se compara cu bucuria statului in fata semineului, langa caldura vie, in timp ce afara ploua de rupe si bate vantul din toate directiile. Cu aceasta ocazie, trebuie sa va spun ca noi am inceput sa facem focul in semineu inca de pe la sfarsitul lunii… august. In ciuda faptului ca Irlanda a avut anul asta o vara superba, lunga si calduroasa, una fara multe  ploi (intr-o tara in care, de obicei, ploua de zeci de ori pe zi), frigul a venit totusi relativ devreme.  Si in timp ce acum vreo saptamana-doua, Romania se dezbracase la tricou, aici, noaptea, se inregistrasera cinci grade Celsius, cu… minus.

Asa se face ca de ceva vreme, prin cartiere au inceput sa apara vanzatorii de lemne si carbuni. Da da, poate nu credeti, dar in sezonul rece, carbunele este la mare cautare. O data cu venirea toamnei, masinile  care trag dupa ele trailere pline ochi cu saci de carbuni sau lemne sunt o prezenta obisnuita in toata tara. Soferul bate la usa, intreaba daca vrei lemne sau carbuni si-ti face ”plinul” cat ai zice peste. Noi deja avem furnizorul nostru, care, la doua saptamani, vine cu lemnele la usa. Cumparam, de regula, 14  saci, de obicei la oferta, pentru ca deja suntem clienti fideli, pentru care platim 50 de euro. Acum, sa nu traiti cu ideea ca traim intr-o fel de gaura neagra, rece si igrasioasa, si ca seara ne adunam cu totii in jurul focului aprins in semineul din sufragerie,  ca sa mai dam si noi de-oleaca de caldura. Evident, avem centrala termica si calorifere in toata casa, dar stiti cum e, de ce sa nu  profitam, omeneste, de o dotare care a intrat oricum  in pretul casei?

Oricum, dupa o luna cu frig patrunzator, cu uraganul Tomas, care a lovit nu de mult insula, si dupa alte cateva uragane locale, mai mici, dar la fel de insistente,  Dumnezeu ne-a dat, in sfarsit, vreo 3 zile cu soare, una dupa alta.

Soare cu dintii la vedere si incruntarea la spranceana, ca sa nu ne-o luam in cap. Bun prilej pentru irlandezi de a purta o conversatie despre starea vremii (de altfel, acesta este subiectul lor favorit sau ocazia de a intra in vorba cu cineva) si de a-si reaminti frumusetea unei veri cum n-a mai fost alta in ultimii 50 de ani, dupa cum arata statisticile.

Nu stiu de ce, dar am senzatia ca, pentru 2010, cam asta a fost tot. Am trait, care va sa zica, ultima zi cu soare…