Nu stiu cum, mi-am amintit recent de o vacanta petrecuta in urma cu vreo 30 si… de ani, pe vremea cand credeam ca nu exista ceva mai frumos pe lume decat o vacanta petrecuta la Navodari. Si va spun sincer, chiar nu exista… Dar in anul acela, ceva a fost mai special decat de obicei: o tabara internationala, cu elevi-pionieri adusi de prin Cuba, Cehoslovacia, URSS si din alte cateva tari comuniste. Nu stiu cum, printre ei s-a ratacit si un grup de copii veniti din Italia, cu piepturile acoperite cu mai multe insigne decat aveam noi toti, ceilalti, la un loc. Ne intalneam dimineata si seara, la activitati comune, invatam cantece, defilam, organizam seri cu specific sau ne jucam, pur si simplu, incercand sa ne invatam unii pe altii diverse jocuri. Atunci am invatat, de la detasamentul italian, un cantec comunist extrem de inflacarat, Avanti Popolo (sau Bandiera Rossa), ale carui cuvinte le stiu si azi! Habar n-am de ce, dar, din tot ce-am facut acolo, eu am retinut tocmai cantecul asta!
Iubeam Navodariul, destinatie care nu era chiar usor de atins: pierdeam ore calatorind cu trenurile acelea speciale, pline de copii din toata tara, care asteptau prin gari sa treaca intai trenurile din orar, abia dupa aceea primind si ele ”verde” pentru a merge mai departe; iubeam Navodariul pentru ca doar acolo (mai) puteam sa beau Pepsi, prin orasul meu nu se mai vindea de mult, si pentru ca dadeam mai toti banii pe niste banuti de ciocolata, made in China, inveliti in poleiala aurie, si pe care, tot asa, doar acolo ii mai puteai gasi; iubeam Navodariul, in care am fost ani la rand, pentru ca imi oferea o libertate suplimentara, mai de pret decat orice altceva se intamplase pana atunci in viata mea de copil de 12-13-14 ani. Lumea ma striga ”Creata”, eram vesela si ma transformasem intr-o domnisorica destul de sociabila, cu trecere la baieti. In fiecare vara ”prietenul” meu era un baiat din alta zona, care apoi, de cand plecam din tabara pana prin iarna, imi tot scria scrisori de dragoste, la care nu prea raspundeam, pentru ca nu stiam ce sa-i spun.
Nici anul despre care va vorbesc n-a facut exceptie. Am oscilat intre un baiat cubanez tuciuriu, cu parul cret, si un italian mai scund ca mine, dar frumos, sa-l pui in rama! Nici unul dintre ei nu banuia ca flirtam si cu celalalt, chestie care mi-a crescut cota de popularitate printre fete, majoritatea timide si coplesite de cosmopolitismul taberei in care venisera. La sfarsitul celor doua saptamani de tabara, aveam notate intr-un carnetel atat adresa cubanezului, cat si pe cea a italianului. Micutul cubanez nu mi-a scris niciodata, italianul mi-a trimis o scrisoare, prima scrisoare pe care o primeam din strainatate. N-am inteles mai nimic din cele doua pagini, si, realizand inutilitatea unei iubiri la distanta, nu i-am mai raspuns!
E una dintre vacantele cele mai frumoase pe care le-am avut, nu doar pentru tot ceea ce vazusem si simtisem pentru prima oara in viata, ci pentru ca eram doar o fetita naiva, mai aveam de copilarit o vreme, lumea era toata a mea si, asa in general, ma durea la basca!
Self-promo
Vacanta cu Avanti Popolo
Posted on Jun 05 2011
candoare, inocenta, iluzia libertatii…
Eu nu am fost niciodata intr-o tabara internationala!
Dealtfel in tabara am fost doar in clasa a doua… prima si ultima!
Imi place cum ai scris si… mi-ai rascolit un coltisor ascuns…
@ cita: Macar ai trait experienta! O data in viata, si tot a meritat. Cine mai merge in tabere in ziua de azi? Oricum, i-am trimis si pe copiii mei cativa ani la rand, si le-a placut, pentru ca, asa cum spuneai, cred ca le- a creat (si lor) iluzia libertatii. 🙂
Mi-ai făcut o poftă de mare, de nisip, de soare şi miros de briză marină! De copilărie…Gabriela, aici am o lectură extrem de reconfortantă, numai bună la cafeaua de dimineaţă…Parcă te văd, frumoasă şi creaţă, cuceritoare (fără voia ta neapărat, aşa eşti tu!), oscilând între doi…latini, evident! Sunt cei mai abili în a face curte. Dar câtă inocenţă era în acele iubiri pure, copilăreşti, de vacanţă! 🙂 Italianul am reţinut că era şi frumos, ei, ei! La Năvodari am fost o singură dată, dar am amintiri minunate, era acolo o familie care avea o barcă personală (deci, se putea!), numită Ondine, cu care ne-am plimbat pe mare şi pe ceva lac din apropiere. Mi-a plăcut atmosfera, cu mulţi copii veseli.
Voi scrie despre vacanţă aşa cum am scris în fiecare an, îmi place la nebunie vacanţa de vară şi nu las nicio vară seacă, fără mare, soare, munte, etc, mai bine nu-mi renovez nimic şi las aşa casa, că oricum arată ea bine, decât să nu profit cu ai mei doi dragi de albastra Mediterană! Prin scrierea ta mi-ai făcut un dor teribil şi de marea noastră, păcat, mare păcat că a juns în halul în care este…. Te îmbrăţişez Gabriela şi îţi doresc o săptămână frumoasă! 🙂
@ Mirela: In fiecare an, vara, destinatia noastra de vacanta trebuie sa fie undeva la malul marii. Nu coteaza tara, mare sa fie! Iar anul asta, vacanta vine cu avionul de Franta! Abia astept, iti dai seama.
Mereu ar fi ceva de facut cu banii, mereu lasi ceva neterminat sau neinceput inca in urma, si…. cred ca merita! La o analiza atenta, reiese ca mai intemeiate sunt motivele care ne fac sa plecam in vacanta, decat cele care ar trebui sa ne faca sa o amanam. Si atunci, de ce nu? 🙂 🙂 🙂 Te sarut, saptamana buna si spor la treaba voastra, ca am vazut ca tare ocupati mai sunteti!
heeeei, ştii că îmi amintesc şi eu cântecul? oare om fi fost amândouă în tabăra de la năvodari şi nu ştiu? parcă aud, parcă ieri am trăit asta: glasurile acelea cristaline de copii, scena mare pe care ne perindam care mai de care în acele spectacole…
chiar succes intrnaţional nu am avut eu prin tabără, eram mai micuţă, mie îmi plăcea teribil de mult să privesc ceilalţi copii, să văd alte chipuri şi să aud alte cuvinte… veneam apoi acasă cu vaporaşe din scoici pentru mama şi bunicile mele, ba chiar mi-am cumpărat o cărticică din tabără, ceva cu grădina sabinei… 😳 ce amintiri mi-ai stârnit!
@ psi: Avanti o popolo, alla riscossa/ Bandiera rossa, Bandiera rossa/Avanti o popolo, alla riscossa/ Bandiera rossa trionfera!
Tot ce se poate sa fi fost in aceeasi tabara, doar daca existai deja prin 1974-’75. Dar s-or fi organizat tabere din astea si prin ’80-’82! 🙂 Nici eu nu eram neaparat o tipa de succes, cred doar ca eram mai infipta. Intre timp, mi-a mai trecut :). Da, asa-i, si eu am cumparat, ani la rand, tot felul de siperashe, cutiute, bratari etc, toate facute din scoici. Nu stiu cat de mult le apreciau cei de acasa, dar eu le cumparam in fiecare an.
gabi, o să râzi, dar eram prin perioada aceea pe lume, ba chiar eram la năvodari! prima mea tabără!!!, cu un rucsăcel albastru în spate şi cu ochii mari am pornit, se trăseseră nişte sfori pentru că nu eram încă în clasa întâi (urma abia din toamnă să merg la şcoală) dar erau pioniere, şcolăriţe, verişoara mea şi încă o fetiţă, m-au dus cu ele… doamne, nici nu îndrăzneam să respir de emoţia acelei vacanţe departe de ai mei…
@ psi: Aaaa, e de admirat curajul mamei tale! Sincer! Iar pe tine mi te pot imagina- furnicuta speriata, tragand cu ochiul in ograda oamenilor mari! Vad ca iti aduci aminte, deci nu a fost in zadar!
Am citit, am lacrimat, am comentat.
Si m-am emotionat in integrum. Tre’ sa iti spun doar ca “Avanti popolo” este refrenul made in Victor Cilinca si de când sunt la VL n-a fost zi lasata sa nu mi-l cante prin redactie.
@ Anca: Victor l-a invatat pe vapor, sunt sigura de asta! 🙂
Povestea ta mi-a adus aminte ca acum doi ani, am trecut intr-o seara prin Navodari… Plimbare lunga, la malul marii. Si curiozitate sa vad cum mai arata Navodari-ul dupa atatia ani. O imagine care spune o poveste:
Pe plaja din dreptul taberei, o clasa de karate – doar baieti – exerseaza miscarile prescrise de instructor. In fata lor, doua fete cucuiete, fardate si aranjate ca de discoteca, studiaza masa de tineri masculi in exercitiu. Una dintre ele linge o inghetata vernil (cu pofta si fara aluzii sexuale deliberate). Cealalta, trantita in nisip, chicoteste si-i comenteaza ironic. Fiecare dintre baieti are deja o porecla. Cam asta e distractia lor de seara, inteleg. Pentru ca, altfel, prin Navodari bate vantul acum…
@ Dana: Multumesc de vizita, in primul rand, sper sa mai treci. Am fost si eu pe la tine, m-am intalniti cu unii dintre prietenii mei pe-acolo si o sa mai vin. Frumos loc!
Revenind… departe de a fi un nostalgic comunist, cred ca Navodariul era unul dintre beneficiile comunismului. Nu stiu, copiat sau nu de undeva, modelul acela de tabara a functionat, intr-o vreme in care pustimea din Romania nu avea prea multe optiuni legate de petrecerea vacantelor. Mie mi-a placut, si nu exista nimic urat, nici o umbra care sa-mi tulbure amintirile de atunci.
Era de asteptat ca prin Navodari sa bata vantul, bate vantul prin locuri care au fost mult mai atractive si mai pline de viata odinioara, decat a fost tabara asta la mare! Te salut, Dana, inca o data!
Sefa, te salutez din Spania! Sa scrii la fel de frumos ca si pina acum!
@ Marean: Tara te vrea capsunar, asa ca sper ca in aceasta calitate ne reprezinti pe acolo, si nu ca sa stai tolonit pe plajele spaniole, ca sa ai motive sa faci comparatie cu alea romanesti, cand te intorci. Parca pe vremuri mergeai la Gura Portitei, si-ti placea! Acu… nu mai e de nasul tau, hmmm?
PS Vacanta placuta, dragalasilor, las’ ca de trimis bani acasa ne ocupam noi, capsunarii cu experienta! 🙂
am fost doar o data la navodari, ma distrau trezirea cu goarna si inviorarea pe terenul de sport, serile cu disco sau spectacole pe scena aia unde mereu se intampla ceva, plaja cu comanda la porta-voce 5minue pe fata/ 5minute pe spate, lantul la intrare in apa alergand. oooooooo, ce de amintiri! am mai mers in tabere in fiecare an, era distractiv cand nu ploua prea mult, restul locatiilor au fost in zone de munte.
a fost si fiica-mea cand era mica intr-o tabara particulara, de atunci mananca mereu bine seara, de teama sa nu moara de foame noaptea. acolo a sarit masa de seara si cautau prin frigider noaptea rupti de foame 😀
@ aA: Da, si cand erai aleasa (ales) sa faci parte din lantul uman dincolo de care nu puteai trece… ce bucurie mai era! Stateai cateva minute mai mult in apa, merita! Uite cum ne-a oferit Navadariul prilejul unor amintiri atat de frumoase! 🙂
[…] Mirela Pete ,Coolnewz, Danielle, Melami, Gabi Cimpoca, Gabriela Elena, Scorpio, Teo Negura, Ana Usca, Caius, Cati, Cella, Gabi123, Gabriela […]
[…] Ana Usca, Cati, Daurel, Caius, Cella,Scorpiuţa, Teo Negura, Gabriela Savitsky, Melami, Giana,Gabi Cimpoca, Ilarie, Georgi, Ioan Sorin Usca, Se-cret, Stropi de suflet, Verovers, Haicăsepoate, Stropi […]
[…] , Aurora, Ana Usca, Cati, Daurel, Caius, Cella, Scorpiuţa, Teo Negura, Gabriela Savitsky, Gabi Cimpoca, Ilarie, Georgi, Ioan Sorin Usca, Se-cret, Verovers, Zina. Bârlogul urșilor, Grădina […]
Ce fruuumoooos. Am mai citit pe un blog despre o tabara internationala in anii 90 in Spania . foarte dragut. copii de aici inca au asa tabere cu animatori, supravehetori, jocuri peste jocuri, caltorii, prezentari. bine adolescentii de azi par mereu plictisiti si sictiriti…pana nu demult eram si eu asa si aveam in cap doar disco disco sau cum sa facem sa nu facem ce zic adultii deci nu am profitat din plin de tot. Copilaria am avut-o autentica dar nu am vaut tabere cu straini nici nu am mers in tabere care durau cateva zile. MI-ar fi placut. singurii strini pe care i-am vazut erau niste americani veniti prin Peace Corp sau ceva de genul. Primul era un domn roscovan care afost expediat repede in urma unor probleme cu niste dame de consumatie galatene si ale lor pesti. Aveam 11 ani cand s-a intamplat asta. Am ramas toti dezamagiti ca un american…un de ala de pe pamantul fagaduineti face asa ceva. Poate erau doar zvonuri, mi-ar placea sa fi fost dar pana si profesorii taceau cand ii intrebam daca e adevarat. dupa aceea avenit o doman foarte draguta. M-au marcat 3 lucruri, mi-a dat 5000 de lei vechi pentru covrigi deoarece am uitat banii de pachet acasa, am jucat baseball si last but not least ne-a zis ceva out of this world pentru noi. Ne-a dat de facut o lista pentru lucrurile pentru care suntem recunoscatori. Toti blocati, ca nua vem de nici unele, pentru ce sa fim recunoscatori?adevarul era ca majoritatea copiilor din acea clasa eram de familii ok si nici unul nu avea lipsuri materiale si mai toti aveam macar un parinte care sa ne poarte de grija cu lipsuri si calitati. Si ne-a zis ca suntem sanatosi , ca vedem bine, ca putem merge , ca avem paturi comfortabile si ca avem o familie. M-a frapat pe moment, pacat ca mi-a intrat pe o ureche si mi-a iesit pe alta. Prea tarziu adolecentii iau asculta ce le spun adultii si chiar mai rar aplica. Cat despre tabere , am fost in una pe la 12 ani. Mi-am rupt piciorul deorece nu era nimeni cu noi sa zbiere la noi ca n-ar trebui sa coboram ca bezmeticii. Plus o aventura cu niste pesti locali unguri din Covasna. Deci nu. Mi-a placut o poteca intunecoasa la al carei capat de vedea lumina si Lacul Sfanta Ana era ca un tunel natural., si cum intra lumina printre crengile mancate de chelati(cred ca sa se numesc)nu mai vasusem cu ochii mei asa ceva. Plus o expeditie pe o cale ferta veche cu prietena mea care m-a invatat sa merg pe bicicleta. Am fost certate deoarece aveam program cu grupul dar cum totul era asa bine organizat noi nu stiam. Va inteleg placerea de abea Pespsi, desi pe vremea mea se gasea din plin Pepsi, erau multe dulciuri care se gaseau doar in anumite locuri sau doar la mare. Inghetata Mars sau snickers…si erau scumpe si plangeam ca vreau ca in Gl nu sunt, mancam cateva intr-un sejur de 3 sapt si mi se pareau geniale. Si la tara la bunica mea unde nu se gaseau de nici unele si bunica scundea dulciurile demine si ce victorie era o napiltana. Nu stiu daca ai mei copii vor stii ca vaca nu este violet…sper sa mai fie tabere cu vzite la zoo sa vada si ei de unde vine laptele.Legat de vacante, daca unde mergeti sunt studiouri de filme si le puteti vizita, nu ezitati, este minunat si super fun.Sa va zambeasca soarele.
@ Monica: Nu te ingrijora. Si copiii mei au fost in taberele post-revolutionare si au facut aprox. aceleasi lucruri. Eu, in naivitatea mea, imi imaginam ca ii trimit in aceleasi tabere de pe vremea mea, ca se vor bucura de aceeasi atmosfera! 🙂 Abia mult mai tarziu mi-au povestit ce si cum… 🙂 Ma rog, erau lucruri pe care le fac tinerii ”din ziua de azi”, dar pe care noi nu le faceam, pe vremea noastra. Asta e, timpurile s-au schimbat, lumea a evoluat…
Oricum, tu povestesti frumos, imi imaginez f bine ceea ce incerci sa transmiti, totul este f. fotografic, ce-ar fi sa te tii de-un blog? Mai bantuie cineva pe-aici, tot un foarte bun povestitor, dar nu mi-a dat nici un raspuns la intrabare (aceeasi pe care ti-am adresat-o si tie)… Poate macar tu… faci ceva! 🙂
Imi cer scuze din nou pentru greseli si daca am pangarit blogul frumos amintind de acele dame si ale lor protectori….doar ca asa a fost sa fie pentru mine si grpuletul cu care o lalaiam in acele vremuri.
@ Monica: Draga mea, nu m-am nascut ieri! Vezi ce am scris mai sus… cat despre greseli, te inteleg ca nu le corectezi, daca apar. Iti place sa scrii dintr-o suflare, traiesti cu adevarat ce scrii. Si asta nu e de condamnat, din contra! 🙂
eu cred ca am fost o generatie buna dar usor dubioasa din unele puncte de vedere. Parintii ne-au crescut cam la fel cum au fost crescuti si ei. cheia la gat, mancare in frigider,ia niste bani sa ai. Ni s-a dat enorm de multa liberate si ceva responsabilitate. Cand povestesc aici ca eu la 7 ani aveam cheia de la casa iar pritena mea cea mai buna de pe la 5 6 toti raman muti. eu apreciez toata libertatea pe acre am avut-o, ca imi faceam orarul cum doream, ca puteam manca doar mere in loc de ciorba, ca ne puteam juca singuri in ale noastre, ca am chiulit o zi pentru ca pur si simplu nu aveam nici un chef, chiar si accesele de rebeliune, dar taote au venit cu un pret, parintii cred absorbiti de munca si cu prea putin timp nu au vazut clar schimbarile sociale sa le zic asa, accesul la informatie etc. Si eram mereu intre 2 lumi, ne uitam cu fascinatie la sailor moon, filme gen alien, drame psiholgice, filme porno, documentare si vroiam sa citim freud ca e interesant cand noi nici ciresarii nu citisem. Deci va dati seama ce amalgam era. Inocenta aceea specifica varstei a inceput sa paleasca mai devreme si taberele nu erau cu nimic diferit, erau la fel de paradoxale. Tot in tabere parintii isi dau seama ce au acasa, daca acel copil este educat sau doar constrans. avum taberele au supraveghetori si au organizate activitati faine, sper modelul ociidental sa ajunga si in ro. nicioadata nu am vorbit prin scrisori, doar vedrei cu mesaje scurte cred ca este o experienta mai interesanta decat mailul. va pup
@ Monica: Si eu am crescut cu cheia de gat, si cred ca a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Nu existau constrangeri, alergam, pierdeam timpul, experimentam, fara a face, in esenta, lucruri rele sau gresite. Si… inca am mai scris scrisori, pana acum vreo 20 de ani. Si, te asigur, ca este o experienta mult mai interesanta. Ce-mi place mie la irlandezi este ca ei trimit, in fiecare an, de Craciun, felicitari rudelor si prietenilor, felicitari din acelea clasice, expediate prin posta. Cele primite sunt asezate toate deasupra semineului, unii reusesc sa adune 50-60 de la inceputul lunii decembrie pana pe 23 decembrie, cand vine ultima posta, inainte de Craciun. Mai nou, de vreo 3-4 ani, am inceput sa primim si noi astfel de felicitari. E frumos, ma simt ca in alte timpuri… Pupici, scumpo! 🙂
aveti dreptate sunt foarte spontana. mi-e si teamauneori sa recitesc deoarece ma punca demonii pefectiunii si zic ca nu am sris ok, ca e stupid, ca e mult, ca e putin si nu mai fac nimic. Am problema asta si cu temele sau proiectele. leincep si pe parcurs imi vin idei….si imi vin si mai multe simi dau seamamca divaghez dar ca totusi acele idei erau importante ca fara ele nu se poate dar cum le bag….si fac dintr-un referat un plan de teza de doctorat care ma colpeseste si de multe ori o abandonez si revin la ea cand am dead line si sunt presata de timp si o fac cum imi vine si mult mai transant . Multumesc din nou pentru complimente. am ras la postul despre cuplul perfect. Parca sunteti scosi din desene animate. pare ca aveti o familie foarte frumoasa, felicitari.
@ Monica: Intai de toate, scuze pentru ca raspund asa de tarziu. Nu are legatura cu tine, ci ci netul de-aici, din hotel. Mi-a mancat zilele! 🙂 Asta cu demoniii perfectiunii m-a mancat si pe mine intr-o vreme, dar m-am lecuit, cu timpul. O sa vezi ca nimeni nu cauta totusi perfectiunea, asa ca… de ce ai face-o tocmai tu? Succes cu tema de doctorat, vad ca esti foarte ocupata (sar ar trebui :)) si ai si planuri mari cu viata ta! 🙂