In urma cu vreo cateva luni, un panseu de pe blogul asta a fost publicat pe site-ul Hotnews, sectiunea smart woman. Era vorba despre niste consideratii personale privind relatia mea cu tara muma, despre plecarea mea din Romania, despre cum ne-am pricopsit noi pe-aici, prin Irlanda, cam cu ce ne umplem vietile, de ce-mi place sa traiesc aici si de ce am rupt-o cu patria de origine, ma rog, chestii din astea aiurea-n-tramvai, simple opinii de-ale povestitorului. Aaaaaaa, atat le-a trebuit unor rechini care inoata prin apele de prin preajma numitei agentii de stiri, stand la panda in asteptarea prazii. S-au repezit, incepand sa smulga, cu dintii lor ascutiti, halci din mine. Ca maica-ta, ca tu, ca hoooooo, ca taica-tu, ca ce nume de ”invingatoare” ai (va spun sincer, a fost prima oara in viata mea cand mi-a parut rau ca nu ma cheama Avram Iancu!), ca esti o tradatoare etc etc. Unii, mai isteti, au intrat repede pe blog si au inceput sa citeasca si alte productii scoase din putzul gandirii mele. Asa au aflat despre faptul ca in ziua de 1 ianuarie anul acesta, pentru ca ne plictiseam in casa, am plecat pana in orasul vecin si ca, dupa ce ne-am fatzait pe-acolo, am intrat intr-un Mcdonald’s, ca sa mancam cate un hamburger.
Ei bine, muscaturile astora din urma au fost cele mai dureroase. Au postat zeci de comentarii, in care ma faceau cu ou si cu otet: ca sunt o sarantoaca si ca am descoperit si eu, in sfarsit, ca exista McDonald’s pe lumea asta, ca ma laud cu faptul ca am reusit sa-mi cumpar un hamburger, ca sunt o proasta pentru ca nu vorbesc fluent engleza, dupa 6 ani ”de Irlanda” (opinie exprimata de un translator, din cate mi-am dat seama), ca ma mai si laud cu faptul ca in tot acest timp n-am fost, macar o data, sa vad un film la cinema (da, aminteam undeva ca nu am fost niciodata la cinema, de cand sunt aici), ca probabil, traiesc intr-o pestera, ca ma dau mare, dar ca, de fapt, nu am dupa ce bea apa, ma rog, magarii de genul asta, care, spun drept, m-au enervat rau tare pe moment. Va dati seama ca n-am intors si obrazul celalalt (nu prea-mi sta in fire, mai ales la faze de genul asta!) si i-am balacarit si eu pe unii cum m-am priceput mai bine. Da’ stiu ca m-am racorit, dupa asta :)! Oricum, ideea e ca articolul acela a fost citit de peste 14.000 de oameni, si a beneficiat de circa 200 de comentarii. Ceea ce, pentru o debutanta (la vremea aceea) pe portalul smart woman, n-a fost de ici- de colo.
De fapt, doream sa va spun ca ieri am fost, in sfarsit, la cinema, prima data de cand suntem in Irlanda. Ca sa evit situatii de genul celor mentionate mai sus, si ca sa nu mai aiba rechinii ce carcoti, postarea mea de astazi va suna astfel: Luni dupa amiaza am fost la cinema, in orasul invecinat, Waterford. Am vizionat filmul american ”Cedar Rapids”, o comedie care mi-a placut mult, chit ca nu am inteles decat 50 la suta din dialog, dar am fost salvati de faptul ca filmul a avut si multa actiune. Desi nu ne permiteam, am zis ca e timpul sa ne spargem si noi in figuri, asa ca am cumparat o punga mare de pop-corn- am mers pe varianta doi la una- si cate doua pahare (foarte) mari de Coca Cola (nu mai bausem de multa vreme si ne era tare pofta!). Sincer, am fost impresionata de faptul ca existau vreo 10 sali in care puteai viziona tot atatea filme, iar noi stateam acolo, si ne uitam ca taranii, nestiind in ce sala sa intram, avand aceeasi expresie pe fata ca atunci cand am descoperit magazinul unde se vand hamburgheri, McDonald’s. La plecare, am fotografiat cladirea, si voi pune poza pe Facebook, ca sa vada prietenii nostri din tara ca avem preocupari artistice.
Cu aceeasi ocazie, am reusit sa gasim, fara prea multe probleme, si parcarea in care lasasem masina, o rabla veche de vreo 15 ani, cu 7 proprietari pana la noi, si pe care ne-am cumparat-o anul trecut, la doar cativa ani de cand muncim aici. Asa ca, fericiti dupa atatea ore petrecute in Waterford, ne-am intors in oraselul nostru, la casa in care ne-am mutat recent si pe care o impartim cu alti patru romani. Nu de alta, dar doar asa reusim sa mai economisim si noi niste bani, pe care sa-i cheltuim cu folos, uite, cum a fost iesirea asta de azi, la cinema! Cine stie, poate intr-o zi o sa mergem si la restaurant! 🙂
Self-promo
Mi-am permis un bilet la cinema
Posted on May 03 2011
Poate mergem peste 3-4 ani la resturant si doar daca te duci la overtime .Sotul
@ Sotul: Promiti? Ca eu fac overtime, no problem! 🙂
Comentariul asta de un rand e mai tare decat tot articolul!
@ MrL: Nu puteam sa postez doar asta, lumea doreste, in general, amanunte, nu? 🙂 Desi (fac o paranteza) am citit pe un blog un ”articol” de un rand (mai putin, chiar) care, ulterior, a generat vreo 80 de comentarii. Postarea zilei era ceva de genul ”Azi nu am chef sa scriu”. De unde concluzia ca nu conteaza cat… de lung ti-e scrisul, important e ce si cum comunici! 🙂
A trai acolo unde te simti mai bine mi se pare firesc. Din punctul meu de vedere, afara de propria conştiinţă, nu ar trebui să dai nimanui socoteală în legărtură cu ceea ce intreprinzi pentru tine. A fost opţiunea ta pentru Irlanda şi ai motivele tale.De acolo de unde eşti poţi fi de cinci ori mai patriot decat o multime de insi ce locuiesc in ţară, dar care işi bat joc de tot ce este romanesc. Poţi locui în palat sau intr-o baracă. Este treaba fiecăruia! Nici măcar nu trebuie să iei în seama clevetitorii, care nu sunt nici for superior, nici instituţie judecătorească ci o biată adunătură de indivizi care nu au altă preocupare decât să observe şi să bârfească, să facă pe justiţiarii şi înţelepţii lumii!
@ Aura: Frumos si adevarat spus! Dar chiar nu am nici o problema cu asta, intre timp am mai trecut prin asa ceva, pot spune ca mi s-a ingrosat serios obrazul la faze de astea! Iar acum- pur si simplu am asociat iesirea noastra la cinema (chiar a fost prima data cand am mers la film aici) cu intamplarea din trecut, si a iesit povestioara asta, destul de funny, sper.
Oricum, Aura, asa cum spuneai, unii chiar traiesc doar hranindu-se cu barfele despre ceilalti, fara sa inteleaga nimic din ceea ce-i inconjoara.
gabi, e mult amar în cele scrise în început. eu nu ştiu cât de greu este să fii departe şi cât de greu este printre străini, îmi pot imagina. dar chiar acolo departe, unde eşti, mă bucur că te-am cunoscut. eu când intru aici văd un suflet de om şi mă bucur mult să te ştiu, mă simt onorată… cu tot cu maşina ta veche de 15 ani şi cu biletul de cinema pe care, dacă nu l-ai aruncat, să-l păstrezi cu sfinţenie (poate vor cere dovezi)
şi… că bine zici, nici eu nu am mai fost la cinema de multă, foarte multă vreme…. oare la noi or avea pop corn? împarţi cu mine o găleată imaginară în vreme ce povestim pe bloguri?
@ psi: Oooo, oricand, draga psi. Am eu pe aici, pe bloguri, o gasca de prieteni cu care as merge la film oriunde, oricum, doar de dragul de a fi cu ei! Desi… nici in Romania nu ma omoram mergand la cinema, ca bine zici. Cat despre masina…. carcotasii stiu mai bine, am si scris despre masinile mele, e o postare mai veche pe undeva pe blog.
Te salut, draguta mea…
Calul moare de drum lung si prostu` de grija altuia…parca asa era vorba aia. criticile sunt intotdeauna binevenite dar m-a surprins cu cata ura au fost adresate. promit ca te scot eu la un restaurant curand. de fapt, eu zic sa facem cheta: cate un leu de la fiecare frustrat care a postat comenturi triste la articolul ala. o sa avem destui bani pentru mai multe iesiri sunt sigur ;))
@ Razvan: Ei, eu cred ca sunt doar frustrati, nu si generosi, deci nu cred ca-i rost de vreo afacere aici. Noi sa fim sanatosi, om gasi un ban acolo, de-o iesire, nu? 🙂 🙂 🙂
Draga Gabi, ai dreptate: unii stau la panda sa sfasie! Altii inteleg ce vor si imi dau seama de superficialitatea cu care oamenii frunzaresc articole ca apoi sa se erijeze in judecatori, fara sa se fi straduit macar sa inteleaga ceva! Sa-i ierte Dumnezeu!
Eu ma bucur ca ai fost la cinema! 🙂 Salile de cinema din occident sunt altceva decat la noi si e chiar o placere sa vezi in oras un film desi nu este prea ieftin!
Cand mergeti la restaurant…scrie, ca ma intereseaza 🙂
O sa vina si timpul cand veti schimba si masina si poate si casa si… bun este Dumnezeu si nu mor caii cand vor cainii!
Cu drag si la mai multe filme. Eu ador acest “sport”!
@ Cita: Imi place sa ma uit la filme, dar prefer sa fac asta acasa, e mai confortabil, desi e placut sa iesi la cinema, din cand in cand. Desi nu este prea ieftin, cum bine spuneai.
In viata reala, masina pe care o avem e veche de 4 ani. Adica, nu-i prea veche, as zice eu, dar cred ca la anul o schimbam, oricum, pt ca dupa operatie, Dan o sa aiba nevoie de una automatica. Iar casa… cand am cumparat-o, acum trei ani, era nou nouta. Pe asta nu cred ca o s-o schimbam prea repede! 🙂
Da’ frumos e “mol”-ul din Waterford, manca-l-ar mama de hamburger 🙂 Cat despre “admiratorii” de pe smartwoman, lasa-i…n-are rost sa te amarasti din pricina lor…
@ Anca: Pai, ai avut si tu de-a face cu ei… cred ca ai si urme :).
Asa-s toti invidiosii dar cel mai bine este sa nu-i iei in seama. Sper ca vara asta sa ajung si eu in Manchester la o firma de webdesign cu contract si poate, poate voi gust si eu un pic din umorul englezesc. Dar pana-n vara mai avem de munca de-aici din tara. 😉
@ Ciupanezul: Evident, am chestii mai importante de facut :)! Daca ajungi in Anglia (Doamne ajuta!), o sa-ti placa, fii sigur. Iar Manchester-ul e un oras tare fain. Asa am auzit :). Cat despre umorul englezesc, e bine sa te uiti la niste filme inainte, ca sa te obisnuiesti 🙂 🙂 🙂
Mersi de sfat 😉
Gabriela draga mea, se pare că nu eşti singura lovită pe la spate pe net. Nu mă mir, nici eu nu bănuiam că există atâta otravă în gura unora care te laudă, te pupă, vin şi chiţăie pe blogul tău şi apoi te spurcă, dar nu pe blogul tău, ci pe terţe bloguri. Va trebui să-i ignori, ei sunt morţi şi îngropaţi pentru tine, pentru mine, pentru noi, şi n-au decât să vorbească-scrie în pustiu, ei scriu, ei comentează! Irlanda e o ţară europeană, ai ales un loc de unde eu am luat numele celei mai iubite fiinţe de pe planetă şi din Univers, fiica mea, şi asta înseamnă mult vizavi de relaţia mea cu o parte din Irlanda. Asta până voi ajunge s-o cunosc. Poate la vară! Suntem oameni realizaţi, integri, avem familii şi profesiuni, ne vedem de treabă. Asta-i deranjează!
Mă alătur celor comentate de Aurora, Ciupanezul, Anca ,cita, Razvan, – pe care-mi permit să-l si citez:
“Calul moare de drum lung si prostu` de grija altuia”.
O zi frumoasă! 🙂
@ Mirela: Exista doua solutii, in opinia mea: ii ignori (cum bine spui) sau… te obisnuiesti :). Daca ma deranjeaza ceva e ca trebuie sa faci fata unor adversari despre care nu stii nimic. Cu un adversari adevarat, te lupti, te iei la tranta, dar, teoretic, lupta cu un ID virtual e inegala. La adapostul anonimatului, oamenii spun multe, jignesc, lovesc, scuipa, arunca cu pietre… Slava Domnului ca cel putin pentru bloguri avem butonul de blocat specimene din astea :).
Daca va hotarati sa veniti in Irlanda vara sau toamna asta (Irlanda e superfrumoasa si toamna, ai grija! :)), nu uita sa-mi dai de stire. Week-end placut!
gabi, imi pare rau ca ai trecut prin clipe asa rele, sunt oameni care se plictisesc sau a caror viata e atat de plana incat gasesc distractie doar aruncand mizerii in altii.
in alta dez-ordine de idei eu ajung rar la film in mall, dar imi place sonorizarea si intimitatea salilor mai mici, in care rontaie fiecare ce vrea.
@ aA: Pentru ca am fost jurnalist, ar fi trebuit sa fiu obisnuita cu marlania, pe cand lucram in presa, venea din multe parti. Cred ca m-am dezobisnuit traind in linistea asta de aici… :). Eu, pentru prima data la film la mall, am avut o experienta superplacuta. Cred ca am sa mai merg, doar sa mai facem rost de ceva banuti! 🙂
Gabi, indivizii aceia nu sunt nişte adversari, sunt doar lichele. Mizerabili! Eu le-am dat Ignore, care merge până când mirosul răspândit de (scuze), rahatul care sunt ăia atrage muşte şi devine insuportabil. În momentul acela îl arunci la gunoi şi-l îngopi definitiv. Pentru că duhoarea lui se poate răspândi şi în virtual.
Eşti o doamnă puternică, dar şi eu, împreună îi putem termina …apropo, poate îţi voi spune eu cine sunt, te-ai mira. Şi aduc dovezi clare!
Nmai bine să avem! 🙂
@ Mirela: Sincer, nu as vrea sa am nimic de impartit cu nimeni. Imi imaginam altfel spatiul virtual. Adica, ne imprietenim, ne citim reciproc (sincer, chiar imi place ce citesc pe majoritatea blogurilor, de la fiecare ai cate ceva de invatat, auzi ceva nou etc), ne respectam si… cam atat. Oare chiar sa fie altceva de impartit, dincolo de cuvinte?
Gabriela, ERA altfel…
Dar nu le vom da voie sa ne strice blogurile si linistea. Exista butonul IGNORE, la asta ma refeream, nicidecum la altceva!
O zi frumoasa. 🙂
P.S. Vreau sa o cunosc pe Betty, pisicuta ta! Si sa vad trandafirii tai. Cand pui poze, vin sa vad. Imbratisari! 😉
e plin internetul de frustrati si “pierde vreme” asa ca nu are rost sa pui la suflet aberatiile lor
@ sibiu: Ca sunt pierde vreme, n-ar fi o problema, fac ce vor cu timpul lor, da’ cu onoarea mea, care m-a’njurat? 🙂 🙂 🙂
Gabita, sa vezi ce frumos este sa vezi filme in nemteste! Sa il auzi tu pe al Pacino in minunata limba germana! Atat eu cat si fiica-mea cea mare suntem prea mari cinefile ca sa nu ne fi dus la film inca din primele luni de sedere aici. Atunci ma duceam la filme in limba originala- engleza de regula- subtitrate in lba germana. Intre timp mergem si la filme in germana … Aici sunt si niste cinematografe de arta care nu au aspectul de uzina ca al celor din malluri. Sigur sunt si in Irlanda. Cat priveste rautatea online, in spatele unui pseudonim oamenii dau uneori tot ce e mai rau in ei … La tine pe blog, nu vei pati insa asa ceva.
@ coolnewz: 1. Chiar azi am vazut la stiri ca un deputat care tot isi cauta de treaba, dar nu prea gaseste (cred ca e vorba despre Victor Socaciu), vrea sa dea o lege prin care filmele straine sa fie dublate in romaneste. Venea si cu niste motive, dar, importante cum erau, nu am retinut nici unul. Sper sa nu se intample asa ceva!
2. Singurul cinema in care am fost pana acum aici (;)), avea vreo 10 sali, fiecare sala avand cam 60-80 locuri, si aratand foarte intim. Filmul a inceput exact la ora anuntata si n-a fost nici mai scurt, nici mai lung decat scria in program… M-a mirat ca la sfarsit spectatorii au lasat pe jos ambalaje diverse, paharele goale de suc etc etc, dar imediat ce s-au aprins luminile, doi baieti au venit cu sacii de plastic si au inceput sa adune. In ciuda faptului ca noi ne-am strans gunoiul si l-am aruncat in niste cosuri, pe hol, banuiesc ca asa se face, cum au procedat ceilalti. Ei pareau a veni mai des la cinema 🙂 :).
3. E un nene, cel putin, care se tine tare de capul meu. Si pe smart woman a avut comentariile cenzurate, si mi-a trimis niste ganduri ”de bine” si pe blog, de cateva ori. Evident, nu le-am publicat, erau prea otravite…
@ Mirela: Pai, la asta ma refeream si eu. Am sa ti-o prezint pe Betty cu placere, sa vad cum fac. 🙂 Week-end placut, pupici… 🙂
Gabi, nici nu-ti inchipui ce ras sanatos m-a zdruncinat :)) . Te pup si sa ne vedem cu bine, la vara!
@ Ma bucur daca te-am inveselit. Iar vulcanii aia ”rautaciosi” din Islanda nu ne incurca planurile (Doamne fereste!), ne vedem la vara, scumpo. Sa fii iubita!