Daca imi iese in cale un charity shop, nu-l ocolesc niciodata, intru si rascolesc, in cautarea vreunui Rembrandt autentic, a vreunui van Gogh ori al vreunui Monet, macar! Niciodata nu se stie, si am auzit atatea povesti despre cum unii au dat lovitura peste noapte, gasind cate o panza de valoare, ascunsa printre pantofii si chilotii din magazinele second-hand, incat imi incerc, de fiecare data, sansa. Ideea e ca lumea s-a smecherit, si practic acum nu mai gasesti nici un tablou fara hartia de pe spatele ramei sfasiata, semn ca si altii au mai trecut pe-acolo, in cautarea chilipirului care sa-i scoata din foame. Ma rog, asa am reusit sa cumpar, in timp, cateva picturi de care sunt foarte mandra, chit ca, material, nu au cine stie ce valoare.
Din curiozitate, dar, trebuie sa recunosc, manata si de dorinta de a gasi chilipirurile despre care vorbeam, am ajuns saptamana trecuta la un car boot sales, mai pe romaneste, la talcioc. Era o zi nici prea prea, nici foarte foarte, pe sistemul irlandez- adica, cateva zeci de minute cu ploaie, cateva zeci de minute cu soare si curcubeul aferent, dar asta nu a impiedicat sutele de oameni sa mearga gura casca prin targ, scormonind, proband, comparand, analizand, incercand si, dupa caz, cumparand cate ceva.
Ca la orice targ- talcioc, lume pestrita, in cautarea a ceva. Oferta- extrem de diversa: haine si pantofi (noi si second hand), genti de piele si pvc- noi si uzate; echipament de golf, gratare de semineu, galeti, ornamente pentru gradina, biciclete, televizoare cu 15 euro bucata (probabil erau cu lampi, la pretul asta!), tomberoane si cutii de plastic, mobila apartinand diferitelor stiluri si ”curente”- curatica sau abia scoasa din bucatarie, inca purtand petele de ulei pe ea, toporisti, cutite, flori de plastic si naturale, in ghivece, mopuri si maturi,
gaini si iepuri, lumanari, icoane si cruci de diferite dimensiuni, jucarii, tacamuri, vesela, lenjerii, paturi si saltele, porcusori de Guinea… Am vazut ceva ce n-am vazut niciodata in viata mea- scule la gramada. Adica, ai nevoie de o surubelnita, de o cheie franceza, de un cherpedin ( 🙂 ) sau de un spaclu, vii la gramada si incepi sa rascolesti, in cautarea a ceea ce-ti trebuie.
M-am crucit si cand am vazut lucruri aduse, cred, direct de la demolari- cu lemnul atat de fragil, incat parea ca este tinut intreg doar de panzele de paianjen care il imbracau, cutii al caror carton stratificat se umflase si se transformase, pe alocuri, in pulbere, mici piese din metal in care rugina sapase adanc, lasand la iveala gauri hade, toate acoperite de praf, roase de uitare. Cu toate acestea, oamenii dadusera iama in colectia aceea gaunoasa, cautand, probabil, comoara ascunsa, surpriza totala, averea nesperata. Mi-au trecut si mie prin mana un ceas de buzunar cu geamul spart si o cutiuta continand toate cele necesare cusutului- niste mosorele de ata, o pernuta in care erau infipte cateva ace ruginite, un degetar si un forfecut cu surubul intepenit.
Plimbarea printre tarabele pline de maruntisuri ori printre gramezile razlete de orice m-a facut sa realizez ca exista, cu adevarat, o estetica a uratului, pe care, in principiu, orice targ-talcioc o desavarseste. Fara sa gasesc tabloul ravnit, am descoperit o lume care mi-a oferit, in schimbul a 3 euro, cat a costat biletul de intrare, posibilitatea de a explora o lume aparte, de a zambi si de a face cateva fotografii destul de interesante, zic eu.
uitându-mă la grămada de scule, nu mă pot gândi decât că-s şparlite 😀
@ Vladimir: Stiu eu? Tot ce se poate, dar, in aceeasi masura, pot fi sculele si uneltele unuia afectat de criza economica, nu? 🙂
Draguta experienta!
Din tot ce ai scris trag concluzia ca… fiecare cu talciocul sau!
Saptamana viitoare in orasul unde locuim, va fi piata de arta. O sa mergem si noi asa ca voi incerca sa vad cu ochii “ziaristei care esti”! Eu sunt mai…visatoare. Pot gasi farmec in stratul de praf 🙂
Ce ma amuza din cele scrise de tine este…cheia franceza 🙂 care, in Franta se numeste…ai ghicit? Cheie engleza! 🙂
Buclele acelea carliontate… se numesc si ele englezesti…si mai toate chestiile pe care noi le asociem cu Franta astia le asimileaza cu Anglia. Atatia ani de razboaie…au lasat ceva, nu!!
Multe ciudatenii?
Te imbratisez si…mi-a placut!
Draguta experienta!
Din tot ce ai scris trag concluzia ca… fiecare cu talciocul sau!
Saptamana viitoare in orasul unde locuim, va fi piata de arta. O sa mergem si noi asa ca voi incerca sa vad cu ochii “ziaristei care esti”! Eu sunt mai…visatoare. Pot gasi farmec in stratul de praf 🙂
Ce ma amuza din cele scrise de tine este…cheia franceza 🙂 care, in Franta se numeste…ai ghicit? Cheie engleza! 🙂
Buclele acelea “sarmalute”… se numesc si ele englezesti…si mai toate chestiile pe care noi le asociem cu Franta astia le asimileaza cu Anglia. Atatia ani de razboaie…au lasat ceva, nu!!
Multe ciudatenii?
Te imbratisez si…mi-a placut!
Scuze, de dublura. Conexiunea e proasta si eu nu am rabdare…:)
Da, interesant. In concluzie, amandoua tarile detin patentul de inventie pentru uneltele mentionate, si multe altele, nescrise aici. Da’ ma intreb, in Anglia, Pacientul englez se numeste oare Pacientul francez? 🙂
Multumesc pentru dubla postare, Cita. Inseamna ca ti-a placut mult! 🙂
Astept cu nerabdarea… replica. Piata de arta… ei, asta-i altceva. Mi-ar placea sa vad asa ceva. Pana una alta, am sa ma delectez cu cele scrise de tine. In fond, cat mai e pana saptamana viitoare? Si fotografii, Cita, nu uita de fotografii! Cu drag, ai grija!
Multumesc mult pt gand si…prietenie
Pana una alta…mai am si randuri… de inima albastra…caci o creanga de liliac inflorit si un cantec m-au devastat pentru cateva zile… dar imi revin eu 🙂 pana la piata de arta!
postarea ta mi-a amintit de prima mea vizita in timisoara unde pe o strada lunga erau intinse pe jos tot felul de marfuri asemanatoare celor descrise de tine mai sus. se gaseau si marfurile mult ravnite vegeta, budinci, ciocolata… greu de imaginat acum 🙂
Bine, dar porcurosii de Guineea ce cautau printre chei franceze si surubelnite? 🙂
Gabriela, eu citesc cu sufletul la gura fiecare fraza a ta…de fapt, citesc articolul de mai multe ori, deoarece ma da gata stilul tau. Asta se cheama talent, daca e sa fac o comparatie cu muzica, de exemplu: asculti de mai multe ori o melodie care iti place! Cat despre estetica grotescului, in artele vizuale ocupa un loc destul de bun…Eu agreez o mica parte, mai cu seama expresionismul, dar nu in totalitate. Oricum, expresionismul nu e exclusiv grotesc. Aici e fascinant: o imbinare a grotescului, kitsch-ului cu atractia ineditului, a surprizei…Imi plac anticariatele, magazinele de antichitati si m-ar tenta si acest targ. Dar mai mult m-ar tenta un second hand in care un van Gogh sa-mi surada de sub niste “bulendre”, asa cum speri si tu ca vei gasi odata! Iti doresc succes! Never say never, asa ca sa fim sanatosi si sa cautam in continuare. Cu seriozitate. 😉
Weekend plin de surprize placute! 🙂
@ aA: Si uite, comentariul tau mi-a adus aminte de balciul de Sfanta Maria, cu caluseii, roata mare, gogosile inecate in zahar pudra vanilat, pepenii pe care-i mancai acolo, langa caruta precupetului, circul unde o puteai vedea pe femeia cu barba si puteai pune mana pe maimutelele obraznice si cate si cate. Cum spuneai, lucruri greu de imaginat acum…
@ Anca: Custile lor erau doua lungimi de surubelnita mai incolo, sub stricta supraveghere. Ce sa faci, daca omul avea doua ”standuri”, unul cu scule si altul cu porcusori de Guinea? 🙂
@ Mirela: Ma coplesesti… din nou! Revenind, nu cred ca as recunoaste un tablou original, n-as recunoaste tusha nici unui artist important, am doar asa, vagi idei :). Dar as recunoaste un lucru de valoare, asta stiu sigur! Si da, voi continua sa caut, vorba ta, cine stie? Si voua un week-end cu primavara dinspre Soare Rasare!
mă uit la fotografii şi zâmbesc. pe când eram copil şi citeam tot felul de cărţi îmi imaginam cu este un astfel de târg. am o prietenă în germania, pasionată de antichităţi, care îmi povesteşte uneori cum caută prin târguri minunăţii vechi… şi le găseşte. acolo, în amestecul acela de urât şi frumos… aşa că îţi doresc să găseşti ceea ce poate că nici nu cauţi… frumuseţea este peste tot, o particulă mică şi fragilă ce devine oglindă pentru cel ce ştie să vadă, nu-i aşa?
@ psi: Exista o arta a cautatului. Trebuie sa ai ochi, in primul rand, si sa stii sa faci conexiuni, sa stii exact la ce iti trebuie obiectul acela, unde il poti integra, daca se potriveste cu restul ambientului, daca isi are rostul acolo, la tine in casa. Altfel, efectul general poate fi complet dezastruos. Cel putin, asa cred eu… O sa continui sa caut, niciodata nu se stie… Ce frumos mi-ai vorbit despre frumusete!!! Te sarut, sa ai o saptamana frumoasa.