Blogu' lu' Cimpoca

La Youghal, un oras din tinutul Cork, cu o istorie formidabila,  am mai fost in urma cu vreo 4 ani. Era  intr-o duminica, batea un vant cumplit, strazile erau pustii si din niste difuzoare instalate din loc in loc, pe stalpii de electricitate, era transmisa live slujba oficiata in biserica.  Pe la geamuri,   oamenii pusesera icoane, flori de plastic, statuete cu Fecioara Maria  si Isus,  ori lumanari electrice.  A fost  una dintre cele mai ciudate  intamplari,  care parea ca m-a trimis inapoi in timp, undeva in Evul Mediu. Am sters-o  de acolo cat am putut de repede, si a fost prima oara in viata mea cand, vazand atatea simboluri religioase, mi s-a facut frica.

Ieri, am plecat la plimbare si am zis sa-i mai dam locului o sansa. N-a plouat,  cum se anuntase, asa ca am profitat din plin de cateva ceasuri libere, ca sa hoinarim prin Youghal, situat pe estuarul raului Blackwater. Privelistea portului de agrement, la vreme de reflux, face toate paralele, cu ambarcatiunile lui  naufragiate pe uscat, in asteptarea apei salvatoare  (dati click pe poze, ca sa mariti imaginile).

Curios, de data asta am descoperit tot felul de lucruri vesele, simple si frumoase,  in compensatie, probabil, la  spaima primei vizite acolo.  Cu buticuri cochete, cafenele animate,  piatete colorate-  asa ni s-a infatisat ieri orasul…

La un moment dat, am trecut pe langa o casa cu o curte nu mai mare decat jumatate din sufrageria casei mele. Dintre  narcisele inflorite, s-a itit spre noi un iepuras pe care, initial,   l-am crezut statuie, un bibelou  imitand intocmai originalul. Am ramas trasnita cand Urechila a inceput sa se miste, a amusinat in jur si s-a apropiat de portita, pentru a ne lasa sa-l mangaiem in voie. Pe o strada misunand de trecatori si cu masini in miscare la doar doi metri mai incolo, iepurasul acela se credea (si chiar era,de fapt!) un Anti-fricos cu o inima mare.

Nici cainele pe care l-am vazut apoi,  expus ca-ntr-o vitrina, la cateva strazi distanta,  nu parea a se sinchisi prea mult de ceea ce se intampla in jurul lui.

Sau dorea, probabil, sa-l impresioneze pe micutul lui companion din gips…

Pe strada principala se afla Clock Gate, cladire care a servit, pe vremuri, drept inchisoare si loc de tortura pentru rebelii irlandezi care se ridicau impotriva puterii. Unii dintre ei, cei mai razvratiti, erau spanzurati si agatati la ferestrele turnului. Clock Gate a fost o inchisoare de temut pana pe la 1830. Acum, este un simbol al istoriei locale, asimilat cu totul timpurilor moderne. Se invecineaza cu o ceainarie, o florarie,   un gang  cu trepte, care scurteaza drumul catre partea de sus a orasului, si priveste semet spre soseaua de dedesupt. Orologiul turnului merge la fix, si tot ansamblul este un reper important pentru turisti.

Si m-am vrut si eu fotografiata, ca tot turistul, langa turn.

N-am crezut ca am sa ma asortez vreodata asa de bine cu un loc anume,  de parca as fi… de-acolo!

Youghal. Un loc in care m-am reintors, nu tocmai convinsa de inspiratia gestului, dar in care am descoperit, cum spuneam, lucruri simple, dar frumoase.  Loc de care, de-acum, nu-mi mai este frica.  Va sarutam, sper ca v-am mai inseninat sufletul!