Blogu' lu' Cimpoca

Dupa ce am confirmat-o ca prietena pe Facebook si a vazut cateva dintre fotografiile de-acolo,  A. a tinut sa precizeze, in primul mesaj pe care mi l-a scris: Draga, da’ ce te-ai ingrasat! Inca putin si ma ajungi din urma…  Nu mai vorbisem  cu ea de aproape 20 de ani, si primul lucru pe care mi-l spunea, dupa atata amar de vreme, a fost mizeria asta.  Acum,  de  cate ori intru pe Facebook  si-o vad zambind, din poza, la mine, imi aduc aminte de comentariul ei. Inca nu am luat o decizie, daca  sa o sterg din lista de prieteni sau sa incep o cura de slabire.

A doua varianta ar fi, desigur, cea mai potrivita. Daca o sterg pe amica de pe lista, eu tot raman cu problema. Ar trebui sa fac ceva, asta-i sigur. De fiecare data, la inceputul anului, imi propun sa slabesc. De fiecare data, abandonez planul pe drum, inainte de a incepe, practic, sa-l pun in aplicare. Am colege la serviciu care mananca in pauza mica un mar, iar in pauza mare- un iaurt. Sunt slabe, foarte slabe. Genul acela de femei despre care se spune ca Dumnezeu le-a dat picioare, iar ele merg in maini.  Cred ca o felie de paine, mancata  o data pe zi, le-ar distruge. O bomboana le-ar ucide. Daca merg in urma lor, aproape ca le aud oasele zdranganind, aproape ca le vad fragila aparenta  dezmembrandu-se. Sunt multe  pe care nici marimea zero nu le mai avantajeaza, hainele flutura pe ele. Despre unele am aflat ca sunt foste sau actuale anorexice. Iar faptul ca inghit acum un iaurt, e lucru mare, inainte nu mancau nici atat.

Pe de alta parte, plinutele care au incercat sa slabeasca, dar nu au reusit,   par impacate cu situatia. Dupa ”n” cure de slabire ratate, apreciaza tot ce li se pare apetisant: mancare  din belsug si prajituri desantate, care se depun pe trup inainte de a le manca. Pe principiul ca ”o viata avem, de ce sa nu profitam?”, fetele si femeile in cauza par ca nu mai au nimic de pierdut.

O alta categorie a plinutelor sunt cele care inca mai incearca. Merg la sala, la inot, sar, alearga, merg grabit, topaie si danseaza de cate ori au ocazia. O salata dimineata, o salata la pranz si o salata seara, inainte de culcare- asta-i meniul care le insoteste.  Daca planul  da rezultate, se mentin in forma o vreme,  dupa care, pe nestiute,  revin la forma initiala. Ar trebui sa fie multumite- macar au incercat si chiar au aratat bine pentru o vreme.

Eu recunosc- nu am facut mai nimic din toate astea. Sa fac miscare e un chin pentru mine- prefer sa citesc, sa stau net, sa ma uit la televizor, rontaind ceva in timpul asta. In scoala, orele de sport ma disperau, gaseam orice motiv si speculam orice situatie, doar ca sa nu fiu prezenta. La probele de 800 de metri, eram ultima care ajungea la finis. Cu limba scoasa, desfigurata de efortul depus. Cursa de rezistenta mi se parea ceva inutil si inuman. Cu toate acestea, nu am avut probleme cu greutatea, pana pe la 42 de ani. Cand, dintr-o data, totul s-a schimbat. Ceva, undeva, s-a intors cu susul in jos, si dupa aia n-a mai vrut sa revina la pozitia initiala. Nu mananc mult, dar o fac la ore dezordonate. N-am un program fix al meselor, mananc… cand se intampla. Cateodata, traiesc cu un corn o zi intreaga. Beau multa apa, atat de multa incat ma gandesc ca de la asta mi se trage! 🙂 Oricum, am inteles ca nu poti sa ai un trai organizat, cand esti cea mai dezordonata persoana din lume; ca nu poti slabi, doar gandindu-te la asta; ca nu poti sa fii in forma, fara sa faci nimic. Acum, sunt in faza in care m-as multumi sa raman asa cum sunt, fara sa mai acumulez ceva in plus. Sa stiti ca si asta cere efort, nu glumesc…

O slabanoaga  mi-a spus odata ca femeile grase sunt nesimtite. Era una dintre acele persoane  care-si cauta haine la raioanele de copii. De aia, de cele mai multe ori, arata bestial cand e  imbracata in trening. Nu cred ca ”slabiciunea” o face o persoana mai buna,  mai desteapta sau cu mai mult bun simt. Personal, cred ca nu greutatea trupului ne diferentiaza in plan social, ci faptele si realizarile noastre. Asa cum nu cred ca extremele, in acest caz, sunt ceva pozitiv. Nici obezii si nici ultraslabii nu sunt de admirat. Solutia de mijloc este cea mai potrivita, cred eu. O femeie perfect proportionata, numa’ buna, cum ar spune multi, este solutia,  daca ar fi sa ne referim pur si simplu la criteriul estetic.  Chiar si intr-un mileniu obsedat de  femeile slabe si dominat de boala timpurilor moderne, numita anorexie mintala. Care, nu intamplator, este intalnita la femei. Pentru ca eu nu am auzit inca de barbati anorexici!

Asta e parerea mea despre grasi si slabi, despre calea de mijloc si despre excese si extreme, dar cred ca pana la urma important e sa va simtiti bine in pielea voastra, oricum ati arata!