Lume, lumeeeeeeeeeeeeeee! Blogu’ lu’ Cimpoca s-a nascut oficial astazi, 4 noiembrie 2010, ora 19:02, ora Irlandei, la cererea expresa a familiei, prietenilor, vecinilor, colegilor de munca si nenumaratilor simpatizanti care ma stiu de pe vremea cand, scartza-scartza pe hartie, activam la ”Viata libera” din Galati. Ma rog, e vorba despre acei simpatizanti trecuti binisor de 50 de ani acu’, pentru ca doar acestia isi mai amintesc numele meu. Sau prenumele, depinde…
Asa, si spun ca s-a nascut oficial Blogu’ lu’ Cimpoca deoarece, neoficial, nasterea s-a intamplat cu doi ani in urma, cand, plin de intentii laudabile, Vladimir, unul dintre fiii mei, mi-a facut cadou acest blog. Pe care, din lene, plictiseala, lipsa de interes si entuziasm, nu m-am invrednicit sa scriu un cuvant, ca sa nu mai spun ca nici macar nu m-a interesat sa stiu cum functioneaza ”experimentul”. Eiiiiiiii, dar anul asta (taman de ziua mea), am zis: Gata, asta trebuie sa inceteze. Si uite asa, dupa ce am sters blogul de paianjeni si de praful asezat pe el, postez acum, din spatiul internautic al Irlandei, tara in care locuiesc de ceva vreme, primul meu mesaj spre blogosfera internationala. Stiu, veti spune, asta ne mai trebuia, inca un blog, dar n-am incotro, asta e. E platit la zi, nu are rost sa-mi dezamagesc, inca o data, copilul si , la urma urmei, de ce nu? Sper sa merite, si pentru mine, si pentru voi, cei care, intamplator sau nu, o sa aveti rabdarea sa rasfoiti paginile acestui jurnal virtual. Nu va asteptati la minuni, o sa scriu cand o sa am chef, si mai ales, ce o sa-mi treaca prin cap.
Gabriela Cimpoca
am citit in sfrsit blogul si am costatat ca inca scrii bine sotul
Multumesc, sper ca inca mai rezisti. Ca acum, de cand mi-am gasit noua jucarie, mai rar… pe-acasa.
Stimata doamna Gabriela Cimpoca,
Am citit articolul dumneavoastra pe HotNews.ro , si va inteleg perfect.
Pentru a te simti bine in Romania , trebuie sa fii nesimtit .
Din nefericire , cei care gandesc ca dumneavoastra sunt putini. Comentariile la articolul dumneavoastra sunt edificatoare. Romanaul moare de grija altuia.
Pot sa inteleg ca , uneori , va este dor de tara natala , dar , pentru a va linisti , este suficienta sa faceti un tur pe cateva posturi TV din Romania .
Va doresc sarbatori fericite si , fiti bucuroasa ca aveti privilegiul de trai intr-o lume civilizata.
La multi ani !!!
Aurel Vantu-62 ani,inginer-Tg.Mures
Bravo, Gabi! Azi te-am gasit intre prietenii comuni din pagina de “feisbuc” a unei cunostinte, mi-am amintit de tine si ti-am citit si articolele postate pe blog. M-ai incarcat cu energie, pur si simplu. Multumesc! Un An Nou cu multa voiosie si sper sa tinem aproape de-acum inainte. Multa sanatate si impliniri si alor tai!
Aurel Vantu: Multumesc pentru aprecieri! Asta cam asa-i, ca romanul moare de grija altuia, n-am scapat de asta nici macar aici, in Irlanda. Noi dorim sa ne integram cat mai bine aici unde suntem, sa luam ce-i bun de la irlandezi si, daca e posibil, sa le aratam si noi celor cu care venim in contact de unde venim, ce fel de oameni suntem, cum gandim. Normal ca ne este dor de tara, dar de acea tara care se refera la amintirile si lucrurile bune si frumoase din viata traita acolo. Oare e atat de condamnabil?
La multi ani si un an mai bun dumneavoastra si familiei dumneavoastra!
Jr: Buna, Mihai. Din partea mea, cu placere. Ma bucur sa aud de tine, sper ca esti bine. Sa fii sanatos, tu si cei dragi tie, sa fii iubit si sa-ti fie bine. La multi ani!
Hello, nu sunt prea sigura ca-ti mai amintesti de mine, eram prin clasa a Xa, colega cu Sandrina(fiica Doamnei Mariana Iliescu) si am fost in vara lui ’91, cred, intr-un fel de part-time la ”Viata Libera” : ). Ma bucur mult sa te regasesc mai departe printre cei care scriu, chiar daca pe net, dar la vedere si in stilul care-mi place. Pe vremea aia nu-mi amintesc sa fi rasfoit eu prea mult paginile ziarului local, dar stiu sigur ca erai printre cei care dadeau tonul unui ”fresh air” alaturi de Angela Ribinciuc, Alina Durbaca…
@ Nicole: Intai de toate, nu pot sa nu constat (a cata oara?) ca lumea este, totusi, destul de mica :). Prin ’91, spui? Eheeeei, pe vremea aia inca imi cautam un stil si un rost. Nu eram in presa de multa vreme, bajbaiam si eu. Pot sa spun ca, in atata amar de timp, mi-am gasit un rost, despre stil, ce sa spun? Il gasisem, cred, si pe asta, cat am fost activa, dar momentan sunt din nou in cautarea lui. Incercarile mele publicistice de-acum sunt tot o tatonare, nu am nici o pretentie literara.
Multumesc de vizita, sper sa mai treci pe aici, sa-ti fie bine, oriunde te-ai afla!
facusi 6 ani 🙂 nu ne mai scrii aici? Era cumva literar, ca intr-o biblioteca cu prieteni 🙂
Anul ăsta am fost mult mai activă, în comparație cu anul trecut. Și cu cel de dinainte de anul trecut. Și tot așa… Mulțumesc pentru vizită, promit să mai scriu. Deci… să mai vii! Te pup, an nou cu bucurie!