Blogu' lu' Cimpoca

Spuneam nu de mult, pe blog, ca anul trecut, de 1 Decembrie, am hotarat sa sarbatorim cumva Ziua Romaniei, asa ca ne-am decis sa devenim donatori de sange. Uite ca s-a implinit un an de-atunci, de-a lungul caruia am fost la clinica (in fapt, o clinica mobila, itineranta) de vreo patru ori. In ciuda faptului ca, la o actiune de genul asta vin zeci de donatori, daca nu chiar sute, echipa ne cunoaste deja, si ne striga pe nume, Gabrielle si Dan. Asadar, luni seara, ne-am prezentat din nou la donare, ca doar nu era sa lipsim tocmai la ultima strigare din an. Am zis sa mergem mai spre sfarsitul programului, ca imediat dupa deschidere mai fusesem, si era fffff aglomerat. Cu vreun sfert de ora inaintea inchiderii, ne-am prezentat acolo, si, ghiciti… Era, evident, plin de lume, si oamenii au tot continuat sa vina, in ora si jumatate cat am mai zabovit noi acolo.

Imi place sa donez sange, dar ma enerveaza cumplit procedura. Plus ca dureaza prea mult: astepti sa-ti vina randul la inregistrare, unde ti se (re)verifica datele, ti se da un formular, il completezi, il depui undeva, astepti, esti strigat, ti se face un test de glicemie, iar astepti, si, in farsit, dupa vreo ora si ceva, esti chemat la donarea propriu zisa, procedura care dureaza si ea vreo 20-25 de minute. Cu totul- aproximativ doua ore. In sfarsit, de aia suntem voluntari, intr-o tara in care voluntariatul de tot felul este la el acasa.

Cum spuneam, era cam ora opt si jumatate seara, si lumea continua sa vina. Dupa culoarea fiselor de inregistrare (verde- pentru cei aflati la prima donare, roz- pentru veterani), pot sa spun ca donatorii erau aproape egal impartiti. Semn ca afisele lipite prin tot orasul isi facusera efectul. Ca de obicei, erau prezenti tineri si batrani, domni cu alura de afaceristi sau cu atitudini de fermieri, eleve si pensionare, toti asteptand cuminti sa le vina randul.

Pe parcursul donarii, esti asistat de catre un ”donor attendant”, un  asistent sau asistenta medicala care face si conversatie cu tine, de parca asta ar fi inclusa in fisa postului. Esti intrebat de zeci de ori daca te simti bine si dupa ce donarea ia sfarsit, esti condus la o masa pe care se afla cate ceva de-ale gurii, fleacuri  de genul biscuitilor, covrigeilor, apei minerale sau sucului. Nu esti lasat sa pleci fara sa gusti din tratatia respectiva, de fapt  o masura suplimentara a organizatorilor de a se asigura ca nu lesini pe drum. La final, esti ”cadorisit” cu alte maruntisuri, pixuri, creioane, radiere ori ascutitori purtand sigla Irish Blood Transfusion Service. De data asta, pentru ca suntem in preajma Craciunului, probabil, am primit un cadou special: cate  un glob pentru pomul de Craciun! Le-am agatat pe amandoua in brad si, va spun sincer, dintre toate globurile pe care le avem, cele doua sunt nu doar speciale, ci si cele mai frumoase. Poate pentru ca sunt…. platite cu sangele nostru? Nu stiu, dar sper sa le avem cat mai mult timp, si, multe Craciunuri de acum incolo, sa ne aduca aminte ca am donat si noi picatura salvatoare.