Blogu' lu' Cimpoca

Aveam  biletele de avion, facusem toate rezervarile la hoteluri,  planificasem calatoria in cele mai mici detalii- biletele  de tren si autobuz pentru diferitele destinatii erau cumparate, cand a inceput sa ma cuprinda frica. Ne vom descurca  in marele oras? Ne va inghiti oare America, incat n-o sa stim pe unde sa mai iesim? Acum, la aproape doua luni de la intoarcerea acasa, imi dau seama ca de fapt nu frica ma macina,  era emotia ca visul meu incepea sa prinda contur si  ca toate reperele acelea- bilete de avion, hoteluri cu nume si adrese, traseele,  il faceau concret si imediat. Nu mai era ceva ce-mi doream, era ceva ce incepea sa se intample!

Am tot spus-o, nu mi-a placut New York-ul atat de mult pe cat ma asteptam. Cel putin nu atunci. In prima zi acolo, pe cand eram in Times Square, priveam la tot ceea ce ma inconjura- toate reclamele acelea uriase si sclipitoare, zecile de mii de oameni al caror du-te vino pe strazi ma lovea si ma impingea de colo-colo,  precum valurile unui  rau furios- si ma tot intrebam ce caut eu acolo. Incercam sa gasesc o farama de frumos, ceva care sa-mi atinga inima, si nu gaseam. Imi era frica sa vorbesc,  am stat cu  gura inclestata toata seara, ca sa nu-mi exprim dezamagirea si intristarea. Visul meu parea ruinat, visasem o viata la ceva ce s-a spulberat intr-o secunda!

Cea de-a doua zi mi-a adus eliberarea. In ciuda vremii nu tocmai  placute  (si care a ramas asa   aproape tot timpul,  in cele doua saptamani cat am stat in SUA), orasul a inceput sa-mi para prietenos. Cald. Aproape. Zambaret. Colorat.

Desi este un oras imens,  New York City este organizat  foarte, foarte simplu. Bulevardele  sunt paralele intre ele, iar strazile- perpendiculare pe bulevarde. Daca stii adresa, mergi direct la tinta, nu ai cum sa bajbai. A fost, din start, o bucurie sa aflam asta.  Nici la metrou nu am avut probleme de orientare-   in fiecare vacanta, oriunde mergem, folosim metroul foarte mult, asa incat, in general, intelegem in cateva minute cum functioneaza reteaua si ne  miscam precum pestele in apa.

Am vazut lucruri minunate la New York,  unele simple, altele marete, si am trait din plin bucuria de a ma sti acolo. Mi-au placut,  deopotriva, si Ellis Island si Statuia Libertatii, si Grand Central  (una dintre garile orasului, o cladire fa-bu-loa-sa) ori orasul vazut de sus, din varful lui Empire State Building, dar si plimbarile prin ploaie, absolut minunatul  Central Park   sau  popasurile   de la ora pranzului in  bistrouri, ca sa mancam, alaturi de corporatisti aflati in pauza de pranz.  Forfota orasului si  energia lui continua  te iau pe sus, te arunca de toti peretii cladirilor pe langa care treci, pentru  ca apoi sa te indulceasca, delicat, cu aromele unui frozen  yougurt de fructe  sau sa-ti puna sangele in miscare, in timp ce te desfeti cu piparata mancare mexicana. Caci am  mancat  ‘jde mii de feluri de mancare mexicana, cat pentru o  viata! 🙂

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

SONY DSC

N-am ratat ocazia sa  intram in cateva Irish pub-uri, si chiar ne-am simtit ca acasa si  asa mi-am dat seama ca Guinness are acelasi gust, oriunde te-ai afla in lumea asta!

Cand New York-ul a inceput sa-mi  fie drag cu totul, a trebuit sa plecam. Daca m-as mai intoarce in New York City?   Da, oricand, dar mai ales iarna. Sa-mi fac acolo cumparaturile de Craciun, sa privesc patinatorii adunati in Central Park,  sa admir  strada, oricare ar fi ea, prin ferestrele aburite ale unei cafenele din centrul Manhattan-ului, sa ninga abundent si sa opresc un taxi care sa ma duca la Grand Central Station,  unde sa stau pe o banca, o ora sau mai multe, si sa ma  uit la lumea care isi cauta trenul si destinatia, inainte de Craciun.

Ah, la naiba,  cred ca tocmai   m-am pricopsit  cu  un  nou vis! 🙂