Hai noroc!
S-a intamplat sa ajungem a patra oara in Romania, in mai putin de 1 an si jumatate. Sincer, nu mi s-a mai parut atat de rau, dar nu pentru ca ceva s-a schimbat, ci pentru ca eu m-am obisnuit. 
Am calatorit cu KLM, scurta escala in Amsterdam fiind absolut necesara. La Otopeni am constatat ca, din doua valize pe care le aveam, la Bucuresti a ajuns doar una. Cealalta s-a pierdut printre alte bagaje, la Amsterdam, si ne-a fost restituita doua zile mai tarziu. Ironia sortii, in aceeasi seara am primit un email de la KLM, pe tema ”KLM Customer Satisfaction Survey”. How cool is that? Am avut o ruda internata in sectia de Chirurgie a Spitalului Judetean Galati, si am mers s-o vizitam. Nu cred ca mai calcasem pe-acolo de 20 de ani, si privelistea m-a ingrozit. Jos, la Chirurgie Urgente, lumea se calca in picioare de aglomerat ce era. O atmosfera sumbra, rece, un hol pe care se aflau, de-a valma, targi acoperite cu cearsafuri pline de stropi de sange si cateva zeci de scaune de lemn scoase de pe cine stie unde, creau o atmosfera de spital sub asediu. Totul arata mizerabil, si, dupa cum am vazut prin filme, parea ca suntem in Afganistan, nu in Galatiul din Romania secolului 21. Sus, in fata usii sectiei Chirurgie, 10-15 tineri asteptau si ei ceva. Din discutii, am inteles ca erau studenti ai Facultatii de Medicina Galati (no comment). A aparut o doamna doctor (probabil) care a citit, de pe un tabel, notele obtinute de respectivii la un examen. Cutarelu’- 4, X-lescu- 7, Cutarescu- 6. Totul s-a desfasurat in vazul lumii, in prezenta unor gura casca ce asteptau, ca si noi, sa iasa cineva din sectie sa ne bage in seama. In timp ce studentii, care mai veseli, care mai abatuti, s-au ”evaporat” de la fata locului, de undeva a aparut o femeie impingand un carucior in care se afla o doamna mai in varsta. N-au asteptat mult, si a aparut dom’ doctor, foarte intepat si aproape inabordabil. ”Dom’ doctor, mama nu vrea sa se opereze!”, i-a spus femeia, doctorului. Inabordabilul i-a pus doamnei, in brate, o fisa medicala si un pix, si i-a spus scurt: scrieti acolo ca… subsemnata refuz operatia si semnati-va. Conversatia, referitoare la o chestiune foarte intima si delicata, si care oriunde in lumea asta s-ar fi desfasurat intr-un cadru privat, a avut loc acolo, pe holul sectiei medicale, in mijlocul multimii de vizitatori. Doctorasul nu parea sa aiba mai mult de 40 de ani, si m-am gandit ca, daca un medic tanar se comporta asa, ce pretentii sa mai ai de la ”fosile” ajunse in pragul pensiei? Ca de obicei, calatoria pe ruta Tecuci-Galati a fost un cosmar. La Ivesti, de parca prezenta panerelor si galetilor cu legume si fructe scoase la vanzare pe marginea soselei nu era de ajuns, se faceau, in plus, si lucrari de canalizare. Se folosesc, am vazut, niste conuri reflectorizante de dimensiuni foarte mici, ca de jucarie, iar semnalizarea lucrarilor, si aceea minima, se face in ultima clipa, cu doi-trei metri inainte de groapa/santul la care se lucreaza.
Din aceeasi categorie, va prezint si o semnalizare ”eco”, facuta cu ce-au avut si oamenii la indemana, in fata cimitirului din Tecuci. Oricum, ingeniozitatea merita aplaudata!
A fost… hazliu cand, la o farmacie, dupa ce am cumparat medicamente de cateva sute de lei, am primit rest… o pastila de paracetamol. Romania este, cred, singura tara din Europa in care vanzatorul/taximetristul, te anunta senin ca ”nu am rest”. In Africa nu am ajuns, asa ca nu va pot spune cum este acolo! In ciuda agitatiei, forfotei si stralucirii pe care i-o dau ”italienii” veniti in vacanta de vara, Tecuciul ramane un oras ca vai de mama lui, care, in loc sa evolueze, regreseaza pe zi ce trece. Pe Strada Mare, o lucrare nefinalizata temporar a devenit una nefinalizata permanent, asa am gasit-o asta iarna si probabil asa o voi gasi si vara viitoare.
M-am obisnuit cu prezenta cainilor maidanezi, care nu mi s-au mai parut atat de agresivi ca altadata. A fost groaznic sa constat, insa, ca multi dintre ei au fost abuzati intr-un mod barbar. Am vazut dulai carora le-au fost scosi ochii, fara a avea ranile vindecate, ori cu cozile aproape smulse si infectate la baza, catelusi cu boli de piele crunte, a caror carne sangera. M-am tot intrebat unde sunt hoardele de iubitori de animale, carora le place sa-si strige iubirea fata de caini la televizor si unde sunt asociatiile de protectie a animalelor, care toaca frunza la caini, fara a le ajuta, cu adevarat, tocmai pe fiintele in numele carora primesc fonduri? Ei, si-acum in concluzie, ce sa spun? Vor fi fiind, poate, multe lipsuri in Romania, dar, in ciuda tuturor vicisitudinilor, ramane totusi o tara vesela si petrecareata, cu terase pline, muzica misto in boxe, oameni haulind pana tarziu in noapte… Te pup, tarisoara mea, ne vedem la anul. Hai noroc!
Tragem linie și socotim:
-și la Urgențé București este cam la fel( nu ai precizat suma..)
-câini fără covrigei în coadă sunt în toate orașele ( unde am mers eu în ultima vreme)
– și discutarea unor chestiuni INTIME în văzul lumii este , deja, cum să-i zic,organică. Mi-a povestit cumnata mea niște scene petrecute într-o clinică prețioasă din Târgoviște, că m-am crucit…
– bagaje rătăcite prin aeroporturi? da: se întâmplă chiar și în cea mai cosmopolită dintre metropole.
Până la urmă, dragă Gabi, suntem, cum bine ai dedus, un popor vesel.
Nu pot să nu închei decât într-un registru vesel , așa că-l voi cita pe cel mai „ veșnic tânăr și ferice „ dintre ai noștri” Mie mi-e drag românul și știu a prețui toate bunătățile cu care l-a dăruit natura. Mi-e drag să-l privesc și să-l ascult!””
Bine?
@ Gina: Are si veselia rostul ei, dar se intampla ca la noi este invers: radem cand trebuie sa fim seriosi si invers.
Cat despre restul… natura ne-a daruit, cum bine spui, dar nu ne-a bagat si-n traista! 🙂
Hai sa zicem ca facem haz de necaz! 😀
Vai. E oribil ce povestesti, dar din pacate nici nu pot sa zic ca ma surprinde ceva.
@ Anca: Asta e, fereasca Dumnezeu de mai rau. Ca ”posibilitati” sunt, crede-ma!
INGROZITOR ce spui despre atmosfera din spitale…Si INFRICOSATOR ca viitorii medici de prin Galati sunt astia care iau 4 si 7…Vai de capul meu, mai am si eu 2 parinti acolo… Mi/e groaza ca asta cu 4 si 7 ii trateaza…Te pup, Gabita!
@ Badnewz: Deci la asta m-am gandit si eu, cand am auzit ca ala a luat 4 la examen. Si sa vezi cum se umilea in fata doctoritei, ca doamna, eu n-am vrut sa va supar, ce sanse am, bla bla bla, aproape plangea, desi era ditamai barbatoiul. Ala, dupa ce va ajunge medic, cu siguranta, nu se va sfii sa bage plicul cu bani in buzunar, dupa ce va indica, bolnavului sau rudelor, cat sa puna in plic. Vai de capul nostru!
tocmai m-am reîntors din tara noastra natala, însa am ales sa postez doar… frumosu’: 😉
http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/09/09/romania-the-beautiful-my-native-country/
http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/09/12/la-revedere-pitesti-romania/
http://myvirtualplayground.wordpress.com/2014/09/14/some-of-my-pleasant-and-yummy-souvenirs-from-romania/
P.S. am pus 3 linkuri, asa ca-s la moderare… thanx in advance to fish me out of there! 🙂
@ Melanie: Foarte bine, ai avut ce povesti! 🙂
Hello from Malta! 🙂 te-am citit la mine si revin la tine… eh, ca nu ti-a placut Pitesti-ville, e treaba ta, stii celebra zicala latina: gusturilii si culorilii nu se discuta… 😉 De ce n-am descris (si) aspectele negative sau neplacute din România?!… îti raspund cu 2 expresii verbale franceze: a înfunda cuiu’ si mai adânc si a trage într-o “salvare”(ambulanta)… re-întâlnirea cu vechi prieteni si cu Aurora G. va fi fost o bucurie sincera si-o placere formidabila…
* * *
sanatate deplina, un weekend senin & Maltese hugs, Mélanie
http://myvirtualplayground.wordpress.com/
@ Melanie: Trec si citesc. Cam cu intarziere, dar ce-a fost pe capul meu, nici nu vreau sa-mi mai amintesc. Bine ca exista si amintiri frumoase, in toata nebunia asta de relatie a noastra cu Romania! 🙂
Am ajuns si eu pe aici, cam tarziu, caci vad ca ai revenit de ceva vreme!
Credeam ca stai mai mult in Romania…
Ori ce mi-ai spune… tara noastra incepe sa ne doara! Prea ne-am schimbat sau poate ca asa am fost mereu, noi romanii, si doar frica de militie , partid si securitate ne-a mai tinut in frau!
Daca ajungem sa ne si scriem! 🙂 am sa-ti povestesc mai multe despre… durerea continua provocata de Romania si oamenii ei!
Bine ai revenit!
Te imbatisez
@ Cita: Ne-am intors acum doua saptamani, dupa aproape doua saptamani de stat in tara. Asa-i, oamenii fac tara, si, in general, ei sunt problema. Am si eu niste experiente recente, de nu-mi vine sa cred. Cum era? Fereste-ma, doamne, de prieteni, ca de dusmani am eu grija! 🙂
Nu numai strada aceea dar am impresia ca intreaga Romanie tinde sa se transforme intr-o lucrare ‘nefinalizata permanent’ 🙂
Mi-a placut mult caracterizarea asta paradoxista. Mai ai putin si-l ajungi din urma pe Florentin Smarandache !
@ -X-: Pun pariu ca anul viitor, daca ajung din nou pe-acolo, tot asa o gasesc. Ar trebui sa-mi inscriu expresia la OSIM! 🙂