Suntem in Belfast, intr-o vizita de cateva ore. Iubesc Belfast-ul, e un oras minunat, in care nu mi-a fost niciodata teama sa merg! Cunosc irlandezi care, de frica redundantei istorice, n-au pus niciodata piciorul in Belfast. Treaba lor!
Ne-am terminat treaba prin oras si ne indreptam spre parcare, dar pe drum ochim un charity shop, pentru cine nu stie, niste magazine deschise in scop caritabil. Recunosc, de cand locuiesc in Irlanda, intru des in asftfel de asezaminte, in cautare de tablouri. Am cumparat cateva piese frumoase, la preturi de nimic: peisaje superbe, natura moarta, portrete. Inca sper sa gasesc undeva, pe un raft, vreun Rembrandt prafuit, pe care sa-l scot la lumina. Insa nici Rembrandt nu se mai gaseste acum pe toate drumurile… De cand cu mediatizarea unor astfel de situatii, lumea s-a smecherit. Nici un tablou mai de Doamne ajuta nu scapa necercetat cu atentie, iti dai seama dupa cum este rupta hartia de pe spate, au ei, clientii, indiciile lor dupa care recunosc o opera de calitate, ma gandesc!
Scotocesc gospodareste printre picturile inramate si asezate alandala. Nu intotdeauna gasesc ceva care sa-mi placa, dar uite, de data asta am noroc! 4 lire 90, imi spune vanzatoarea, iar eu ii dau 5 lire. Pastreaza restul, ii spun, fara a ma mai obosi sa intind mana dupa moneda de 10 pence pe care doamna o tine in palma!
De fiecare data cand mergem in Belfast, scoatem de la bancomat o suma de bani care sa ne acopere, cu aproximatie, cheltuielile. Urasc sa raman cu lire prin buzunar, pe care ar urma sa le cheltuiesc la urmatoarea calatorie, cine stie cand! Si, de obicei, le ratacim prin casa, asa ca raman necheltuite! 🙂
In sfarsit, ajungem la parcare si stam la rand, ca sa platim. Aparatul inghite hulpav tichetul si, intr-o secunda, afiseaza pretul: 6 lire! Sotul incepe sa bage monezile, una cate una, toti banii marunti pe care ii are, in flamandul acela cu gura deschisa. Vad cum, pe afisaj, suma de platit scade vazand cu ochii: 4, 50… 4; 3, 20; 2; 1; 80 pence; 50 pence; 20 pence… 10 pence. Da-mi 10 pence, imi spune. N-am!, raspund. N-am, ca n-am mai luat restul cand am platit tabloul! Incepem sa ne scotocim prin buzunare, eu- si prin geanta, da’ nimic! Ii cerem aparatului banii si tichetul inapoi, dupa ce realizam ca nu putem plati cu cardul. Prostul, n-are si aceasta optiune de plata.
Ma simt cu musca pe caciula, asa ca ma ofer sa merg sa scot eu bani de la bancomat. Imediat cum ies in strada, incepe sa ploua. Evident, n-am umbrela. Lumea a disparut brusc, adapostindu-se care pe unde a putut. Aproape ca nu am pe cine sa intreb unde este cel mai apropiat bancomat. O iau spre centru. Simt cum ploaia imi intra, incet-incet, prin toti ochii puloverului cu care sunt imbracata. De pe pulover, siroaiele se scurg pe blugi. Sunt uda pana la piele si ma confrunt cu o senzatie de disconfort pe care nu am mai avut-o vreodata. In fine, gasesc un bancomat tocmai cand nu mai speram sa dau de unul, si scot 10 lire. Suma minima, evident, tocmai ce v-am povestit ca am o problema cu asta.
Ajung inapoi la parcare. Platim, in sfarsit! Cu doua lire mai mult, chiar, pentru ca, intre timp, cat am fost plecata sa scot bani, ne-au mai taxat cu inca o ora!
Morala? Nu face niciodata donatii de doi bani!
Mă aşteptam de la bun început la vreo păţanie… dar morala face toţi banii, să zic aşa! :))
@ Ana: Ceea ce ai invatat pe propria piele, este cea mai buna lectie! 🙂
Vai. Acum trebuie sa mai faci o vizita in Belfast 😀 Sau veniti pana la noi, in L’pool 😀
@ Anca: Nu mi-ar displacea sa vin la Liverpool, dar… hai sa ne intalnim la Belfast! 🙂
Stii cum se spune: “celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, si ce are i se va lua.” (Matei 13) 🙂 Sa inteleg totusi ca v-ati plimbat si ati si targuit!?
Ma bucur sa te citesc. Mi-ai lipsit…
@ Cita: Din cand in cand, si mie imi place sa scriu. Multumesc de vorba buna. Ai grija de tine!
Buna Gabi,
Foarte dragut…in ghilimele asta, dar ai facut haz de necaz, cum se zice.
Pe curand!
@ Mirela: Multumesc de vizita, Mirela. Mereu optimista! 🙂
Din cauza celor zece pence tabloul pe care l-ai cumparat va capata o valoare sentimentala inzecita … si vei avea ce povesti nepoticii tale 🙂
@ -X-: Asa-i, unele intamplari lasa urme! 🙂 Si-ti amintesti zambind de ele. Pe mine ma amuza foarte mult aceasta intamplare. Nu cred ca am reusit sa surprind, in totalitate, farmecul si hazul zilei aceleia! Ce sa-i faci, oameni suntem! 🙂
welcome back cu-acest post ubuiesc, supra-realist… relatarea ta e demna de Kafka sau de Ionesco… 🙂
* * *
@”n-au pus niciodata piciorul in Belfast. Treaba lor!” – asa ne-am zis si noi acum câtiva ani… 🙂
* * *
P.S. ai intuit la fix vacanta la blogu’ meu, caci saptamâna-viitoare vom fi pe insula cea mai apropiata de coasta africana vestica(marocana), dupa cele 3 deja vizitate… 😉 abrazitos y hasta luego, guapa! 🙂 <3
@ Melanie: Te pup, fata, si vacanta placuta. Sa vii cu fotografii frumoase. De fapt, am comis un pleonasm: fotografiile tale sunt frumoase, orice s-ar intampla! Sa aveti soare mult si bun! 🙂
veni, vidi… bucurat mult @ Fuerteventura! 🙂
http://myvirtualplayground.wordpress.com/?s=fuerteventura
* * *
sanatate deplina, o saptamâna pozitiva si optimista… cu drag! <3
@ Melanie: Ca de obicei, raspund mult mai tarziu decat e permis de lege! :)))) Sper ca ati avut o vacanta minunata! What’s next? 🙂
wait and see or visit me! 🙂 – rima benevola si chiar voluntara… 🙂
De cand in tara primeam in loc de 10 bani (vorba vine) si in cel mai bun caz,o bomboana,o acadea,o guma, aici nu las niciun ban,ce,nu e al meu si ala? Si uite,niciodata nu stii cand ai nevoie de banul ala 😉
@ Silving: Acum stiu! Si-apoi, de aceea am tras si concluzia de rigoare! 🙂
Se zice ca daca banii nu iti aduc fericirea inseamna ca inca nu ai gasit locul (potrivit) in care sa-ti faci cumparaturile..
Duminica frumoasa iti doresc!
@ Gina: Dar exersam, exersam, nu-i problema! 🙂