Asa cum admiratorii mei de pe Facebook stiu deja 🙂 🙂 :), saptamana trecuta am participat la un mic mini-maraton- nici nu stiu cum sa-i zic, fiind vorba de o cursa de 10 km. A fost organizat in scop caritabil, si judecand dupa greutatea galetii in care s-au strans donatiile, cred ca si-a atins tinta. 🙂 In fine, desi si acum, la o saptamana de la eveniment, ma mai doare inca tot corpul, de parca as fi participat la un meci de box, nu la un mars, pot sa spun ca n-a fost usor. Nu din cauza distantei, ci din cauza ritmului. Banuiam ca n-o sa fie o plimbare de voie, si n-a fost.
Oricum, a fost o experienta frumoasa, prima de genul asta pentru mine, pentru ca am participat activ la o campanie caritabila si am avut posibilitatea sa-mi masor fortele cu altii, nemaifiind o plimbare solitara, de placere…
Ca niciodata, a fost o zi splendida, care a facut ca locul din care s-a dat startul (Hook Lighthouse) sa straluceasca parca si mai mult…
Dupa fotografia de grup…
… a urmat cursa propriu zisa, in care fiecare s-a descurcat cum a putut.
Plecasem de-acasa nu cu ideea de-a fi prima, ci cu gandul clar de a nu fi ultima! Asa ca am facut ce-am stiut mai bine, depasind si fiind depasita, pe rand, incercand tot timpul sa ma uit in spate, ca sa ma asigur ca macar o singura persoana se afla in urma mea! 🙂
Am avut nevoie de o ora si 20 minute ca sa termin cursa de 10 kilometri, ceea ce reprezinta un record personal, cel mai bun timp al meu pe aceasta distanta fiind de o ora si 50 de minute! Aaa, am uitat sa va spun: prima doamna a ajuns la finis dupa… 45 de minute! Nu am castigat cursa, asa cum poate ati gandit :), dar macar n-am ajuns ultima.
PS: Am atasat poza de final ca sa vedeti in ce hal m-a adus actiunea asta! 🙂
Self-promo
Cursa
Posted on Jun 02 2012
BRAVOOOO!
Sunt mandra de tine! 🙂 si mai ales sunt foarte fericita ca te-am simtit bine, adica mereu o mare luptatoare!
Tine-o tot asa, draga mea draga 🙂
Asta-mi place mie în mod deosebit la popoarele din țările vestice, care sunt un deziderat ca nivel de trai pentru noi, dar nu prea facem nimic pentru a le ajunge. Mișcare, sport, încurajarea oamenilor de toate vârstele să facă sport. La noi se zace, se stă la calculator, se stă pe net, la tv, la povești-șuete-cafele (inclusiv cafele…virtuale!), sunt prea puțini care se mișcă și eu sunt una dintre ei, așa că nu vorbesc de alții, ci mă pun pe mine în fruntea lenevoșilor. Dacă anul trecut aveam abonament la piscină, acum gata, m-am lăsat și de asta…E așa, o delăsare vecină cu sedentarismul, valabilă cam pentru toți cei pe care-i cunosc și cred că acest articol mă va pune pe treabă! Îți sunt realmente recunoscătoare că mă ambiționezi, draga mea! Cât despre ultima poză, ești de-a dreptul strălucitoare. Mișcarea îți priește! Felicitări pentru un loc onorabil, indiferent care-o fi fost. Gata, vreau la marș, așa că voi merge azi în parc să mărșăluiesc cu ai mei pe alei sau pe lac (cu barca)!!! O duminică de vis vă doresc! 🙂
@ Mirela: Stiam ca in ziua aceea se desfasoara mai multe actiuni de acest gen, eu la aceasta fusesem invitata. Dar stiu ca s-au adunat suficienti participanti la fiecare dintre ele, ceea ce nu e putin lucru. Din putin, se face mare! In rest, subscriu la tot ce-ai scris aici. Pana mai ieri, am fost la fel. Si mie mi se pare acum incredibil ca, daca nu ma misc o zi, e ca si cum am pierdut-o degeaba! 🙂 Duminica placuta, in aer liber! Aici ploua cu galeata, dar am varianta de rezerva: ma duc la sala si la piscina! 🙂
@ Cita: Multumesc, doamna! Am participat din mai multe motive, si nu-mi pare rau. Nu credeam sa ajung, la varsta mea, sa fac asta, dar, vorba romanului, Never say never! 🙂 Te imbratisez, Cita, si insanatosire grabnica!
brava, fetiță! îs tare mândră de tine!
@ Giana: Suntem doua moldovience faini, nu-i asa? 🙂 🙂 🙂
draga mea, spiritul maratonului, aşa o ştiu de la unul dinte oamenii însemnaţi din viaţa mea, maratonist este să termini cursa. un maraton nu este o victorie ci cei 42.195 kilometri parcurşi.
de aceea te felicit! cu tot dragul…
@ psi: Pentru mine, si cei 10 km parcursi, tot maraton au fost. Pe care l-am terminat, altfel cum? 🙂
F. bine Gabi, ca faci miscare. Felicitari si sa nu uiti, ca si viata, pana la urma, tot maraton se cheama. Nu e un sprint, incepe cu un start si se incheie cu… finis.
@ Lidia: Ai perfecta dreptate, Lidia.
Miscarea e buna, ma bucur ca am descoperit asta, fie si la o varsta care nu mai e chiar… tanara. Dar mai bine mai tarziu, decat niciodata. Imbratisari!
Inseamna ca esti in forma fizica daca ai putut alerga 10 km sub doua ore! … si culoarea tricoului chiar te prinde!
@ -X-: Oricum, am avut destula putere si vointa ca sa nu renunt pe drum. Iar verde- e una dintre culorile mele preferate. De aia am si ochii verzi! 🙂
M-ai pus la respect cu asta! 🙂 Te admir in primul rand pentru c-ai avut curajul sa-ti masori fortele cu tine insati. Eu, care gafai cand urc scarile (de la fumat, bineinteles), nici nu mi-as fi pus problema sa particip la o asemenea actiune. Iar poza de final… arati excelent dupa atata tevatura! 🙂
@ Dana: Pai, cunosc starea si simtamantul :). Doar m-am lasat de fumat cu un pic mai mult de un an in urma! Dar am vrut sa experimentez cum e sa respiri si aer curat, ceea ce iti doresc si tie! 🙂
Multumesc, oricum, pentru complimentul aruncat in directia mea, dar sub tricoul cela se mai ascund vreo 20 de extra-kilograme, asa ca… munciti, munciti, munciti din greu, tovarasi! 🙂
Te invidiez pozitiv! Bravo!
@ ba-laura: Multumesc! Eu nu pot fi atat de amabila: eu, cand invidiez, invidiez! 🙂 🙂 🙂
Minunat, Gabi! Doamne, mă bucur ca și cum aș fi și eu în grupul pe care îl văd!
Sunt o bună „mergătoare„, de când mă știu. În excursiile în care merg, fac- fără vreo exagerare – niște sute- două cel puțin de km, pe jos.
Mă simt excelent după.
La noi, lumea merge puțin..chestie de educație, cred.
Să fii mereu tânără, Gabi!
@ Gina:Se vede, Gina, dupa cum arati, ca nu ratezi nici o posibilitate! Invat si eu sa fac asta, acum. Si nu e rau deloc, jur! Sa te tii si tu mereu tanara, draga mea! 🙂
cred ca una din constringerile mele ar fi fost nu sa nu ajung ultimul, ci sa termin cursa!! :)) Asa ca … felicitari!!
@ coolnewz/Ratatouille: Eu am trait cu amandoua temerile, dar le-am infrant pe amandoua, se pare. Multumesc, apreciez! 🙂
Sincere felicitari pentru performanta!
Nu este putin lucru ceea ce tu ai facut, din pacate nu stiu daca as fi in stare sa fac acelasi lucru, chiar daca in trecut aveam pretentia ca sunt mare sportiva, in ultimii ani nu prea am reusit sa-mi fac timp si pentru aceste mici placeri ale vietii.
Dar la o provocare gen actiune caritabila, nu as sta pe ganduri nici o secunda, as participa cu mare drag si mi-as propune acelasi tel, sa nu fiu ultima.
Esti tare de tot Gabi, eu inca nu am renuntat la fumat, asa ca mai de sapa cum se spune.
Flori pentru invingatori!
@ Mirela: In my to-do-list, am trecut participarea la un maraton, in scopuri caritabile. Nu cred ca voi fi in stare vreodata sa fac asa ceva, dar sper sa particip macar la un half maraton, cum vad ca se poarta pe aici. Trebuie munca, insa, si participarea la cursa asta mi-a demonstrat-o. Daca voi simti vreodata ca sunt pregatita, o voi face. Daca nu- va ramane doar o dorinta. In fond, daca toate visele ni s-ar implini, fiecare pamantean s-ar mandri cu faptul ca a escaladat Himalaya macar o data, nu-i asa? Or, cum stim, varfurile sunt doar pentru razbatatori. Ceilalti, muritorii de rand, le putem admira de la poale. Multumesc pentru flori, :), esti o draguta. Week end placut, ca e aproape week end de-acum. 🙂
FELICITARI. Io as crapa la primul kilometru, fara exagerare. Imi place sa vad ca mergi pe calea pe care ai inceput-o de cateva luni bune deja. Superb record.
@ dojo: Ooo, ma bucur nespus ca ai mai trecut pe aici, fata mea! Multumesc!
Mi se pare incredibil ca am ajuns sa fac lucruri pe care le URAM acum cativa ani! In ceea ce te priveste, nu ma mir ca nu mai faci sport, la cat esti de ocupata. Dar, probabil cand ai sa simti ca ai atins o limita peste care nu se mai poate trece, ai sa te intorci la obiceiurile vechi. Alea bune! 🙂
Felicitari!Eu nu sunt in stare nici o jumatate de ora sa fac asta;))
@ Aniela Deby: In primul rand, bine ai trecut pe-aici. Imi fac timp si trec si eu pe la tine. Cat despre restul… probabil nu te intereseaza, Aniela. Cand o sa ai varsta si greutatea mea… mai vorbim, fata draga. 🙂
Oricum, te mai astept pe-aici.
Dar totusi,tu cum reusesti?:D ,app ai un blog nice!:D
@ Aniela Deby: Intotdeauna e loc de mai bine, iar blogul…. necesita timp, atentie si pasiune. Ceea ce eu nu prea mai acord/ofer/posed. Sper sa revin la sentimente mai bune. Multumesc, oricum ! Toate cele bune! 🙂
felicitari!
@ Anca: Multumesc, mai ales ca stiu de la cine vine asta. Un trup subtire, cu cheltuiala se tine, nu-i asa, Anca? 🙂
asa e 🙂
Felicitari, Gabriela! Cred ca este nevoie de vointa pentru a participa la in maraton! Poza de final arata ca esti in forma care iti permite un astfel de efort!
@ Marycix: Ma bucur ca ai revenit, Marycix. Sper ca esti bine! Eu am fost cam aglomerata perioada asta, iar m-am tinut, fara sa vreau, departe de blog(uri). Sper sa revin, in forta, asa, ca pentru un maraton de vara! 🙂
bravo, gabriela, ma bucur sa vad ca ai vointa. ai putea fi cu succes un exemplu pt noi astea mai comode, mai ales pentru mine care-mi tot caut energia si n-o gasesc! un sincer si din inima BRAVO! numai bine!
@ aA: Mai bine sa raspunzi mai tarziu, decat niciodata, nu-i asa, Anca? Multumesc pentru incurajari, din cand in cand chiar am nevoie. Cat despre tine… cand o sa fie cazul, o s-o faci, fara prea multe indemnuri. Probabil, deocamdata, nu e cazul. Te imbratisez!
Bravo, Gabita! Felicitari!
@ Andra: Multumesc, suflet bun. Mai treci pe-aici, da? Bine, si eu ar trebui sa mai trec pe-aici, din cand in cand! 🙂 🙂 🙂
as merge pe jos 10 km in scop caritabil, dar nu pot alerga, indiferent de scop.
Felicitarile mele, asa de mult imi place spiritul ala social al englezilor si irlandezilor, cred ca la ei il gasesti intr-o masura mai mare decat la alte natii.
Prima poza pare o imagine clasica a insulelor astora, intotdeauna fac sa para ca timpul curge linistit si pamanturile alea traiesc in vremuri pastorale. O fi verdele mai verde sau o fi altceva, dar induc un calm teribil.
Sau pur si simplu sunt eu prea pornita pe stereotipii! :))
@ Mihaeladm: Urasc sa alerg, da’ la minimaratonul asta am avut asa, o inspiratie pe care n-o am niciodata cand e vorba de efort fizic. M-am implicat si m-am daruit cauzei, care va sa zica! Asa cred eu! 🙂
Felicitari, la fel cum te stiu si eu o luptatoare! Intradevar ai ceva kg. in plus din ce se vede, dar important e sa nu te dai batuta. Si eu sunt o persoana activa si mi-ar placea sa particip la asa ceva insa pe la noi nu se organizeaza. Sper sa repeti asemenea activitati pt. ca nu pot face decat bine pt. sanatate.
@ Aurora Isabela: Noooo, jur ca nu ma dau batuta. Ce-i drept, nici ele, kilogramele nu se lasa, dar una dintre nuci se va sparge, la un moment dat. Si nu voi fi eu aceea! 🙂