Am avut, ieri, o zi absolut tampita… ni se intampla, unora mai des, altora- mai rar. Eu chiar uitasem cum e sa ai o zi din asta, probabil a fost cu scop, aducere aminte a faptului ca nimeni nu e mai presus de legea firii!
Parintii mei au plecat si i-am dus la Dublin pe un drum care, in mod normal, dureaza mai putin de doua ore. Ei bine, acum am stat in trafic peste trei ore, iar cand am ajuns in aeroport, la check-in nu mai era nimeni, era inchis- inchis si gol-golut. Noroc de Dl Perfect, care s-a dus glont la primul ghiseu care i-a iesit in cale si a intrebat daca se mai poate face ceva. Se putea, pentru ca avionul care ne trebuia noua avea, slava Domnului, intarziere; din cauza faptului ca vremea era foarte rea, plecase mai tarziu din Romania. Asa se face ca, dupa ce s-a facut check-in-ul, am alergat ca nebunii prin aerogara si mai mult i-am impins pe ai mei spre zona de imbarcare. In final, cred ca a fost mai bine asa, n-am mai avut timp de lacrimi, regrete, priviri pierdute, ma rog, tot tacamul de sentimente si gesturi care se intampla la ocazii din astea. Si ceea ce, de obicei, dureaza vreo ora, s-a redus acum la zece minute, superconcentrate, care m-au secatuit de vlaga si mi-au adus, in final, o migrena de care nu aveam sa scap toata ziua.
Ca sa razbunam neplacerile cauzate de val-vartejul diminetii, pe drumul de intoarcere ne-am oprit la Dun Laoghaire (Dunleary, in engleza), un orasel situat la o aruncatura de bat de Dublin, aflat pe malul marii. M-a uimit stilul arhitectural al asezarii, centrul mi s-a parut a fi un amestec intre cladirile dintr-un orasel american si cele in stil irlandez. Oamenii de prin zona, destul de bogatei de felul lor, pareau ca iesisera cu mic, cu mare la cumparaturi, atat de aglomerat era! Iar cei care nu se aflau la shopping, iesisera la plimbare pe malul marii, asta-i clar. Desi era un frig cumplit si batea un vant care te lua pe sus, pe promontoriu puteai vedea domni in costume, plimbandu-se agale, doamne supraponderale alergand gafait, tineri atletici, in tricou si pantaloni scurti, cronometrandu-si timpii de cursa, femei tinere impingand landouri si gura casca destui, facand poze, comentand si privind in zare, spre farul ce parea situat undeva, drept in mijlocul marii.
Dupa ce ne-am plimbat prin zona, mai mult in mars fortat, ne-am intors la masina, chirciti de frig si cu toate extremitatile inghetate. Pe masura ce ne-am apropiat, am realizat ca ceea ce trona pe parbrizul masinii nu era un pliant publicitar, ci o amenda ”proaspata”. Doar ne intalnisem cu ”hingherul” cativa metri mai incolo… Ce sa-i faci, depasisem timpul pentru care platisem, cu 10 minute!
De aia spuneam ca ieri a fost una dintre zilele ”acelea”, cand nimic din ceea ce faci nu-ti apartine, nu face parte din tine, nu te caracterizeaza. Dar, cum spuneam, stiu ca fara zile din astea, nu le-as mai pretui pe cele bune la adevarata lor valoare! Sa aveti o zi buna, dragilor! 🙂
Self-promo
Una dintre zilele ”acelea”
Posted on Feb 02 2012
hmmm … bulangii … prin unele locuri mai tolereaza 10 minute …
Gabi, pana la urma important e ca ati incheiat ziua cat de cat cu bine – fara sa mai aveti de tras de pe urma ei, in fine, mai putin plata amenzii. Vin altele mai bune :).
@ Iulia S. : La multi ani, Blog de Bucuresti! 🙂 Asa-i, se putea si mai rau!
@ coolnewz/Ratatouille: Chiar asa! Pana si cu politistii poti sa mai discuti, daca e cazul, unul chiar ne-a iertat odata pentru un delict minor, dar cu hingherii- e de groaza! Am gresit, nu comentez, dar mi s-a parut totusi exagerat! 🙂
Cum să nu știu cum este să ai o zi mai ciudată.. toți avem, din când în când..
Mai rău este că ați primit amenda, și asta i se poate întâmpla oricui.
Ce mă doare pe mine din toată ziua ta , deși ai vrut să ”treci repede peste..„ , este acea durere surdă „nicăieri, dar peste tot”, când te desparți de părinți în aeroport. Eu vorbesc din perspectiva mamei- apare un gol imens în stomac, aș vrea să mă întorc, aș vrea să opresc clipa, off! atât de grele sunt despărțirile..
O zi bună, Gabi!!!
@ Gina: Cum spuneam, poate a fost mai bine asa. Cand pleci in fuga, n-ai timp sa te gandesti la problemele sufletului, abia mai tarziu, dupa ce te linistesti, incepi sa ai niste senzatii. Si poate e mai usor… Oricum, urasc despartirile! 🙂
O zi buna si tie, Gina, si un WE linistit!!
Ehe, si eu am fost la Danliri (pe care il pronuntam de zor danlouheir, de se uitau crucis irlandezii la mine) si tot asa vantoasa si rece era si-n martie. Of ce dor mi-e de o Irlanda verde si ploioasa….
@ Anca: Stiu, draga mea. E frumos locul, o sa ne intoarcem acolo la vara, pentru o plimbare linistita pe malul marii.
Cand n-o sa mai poti suporta dorul, urca-te in avion si vino incoace. 🙂
Tocmai am avut-o si eu ieri 🙂
Mai intai… ma chinuie tensiunea de cateva zile. asadar o durere de cap si tensiunea dincolo de 17… 🙁
Apoi … constat ca masina de spalat nu functioneaza… 🙁
Si pt ca suntem in Franta si la astia niciodata doua fara al treilea (lucru rau!) un tanar elev a trecut pe langa masina mea si impins de un altul mi-a smuls oglinda retrovizoare din partea stanga! 🙁
Acum e musai sa ajung la service caci luni am avut pana la roata din fata si nu mai am rezerva si nu am nici oglinda ceea ce e dificil pentru a parca!
Imi pare rau pentru amenda dar ma bucur de oprirea frumoasa – desi friguroasa.:)
Te imbratisez cu drag si iti doresc zile frumoase fara migrene si fara amenzi, fara intarzieri stressante si fara suspinuri 🙂
@ Cita: Uffff, ziua ta a fost la fel de urata (daca nu si mai… ) ca a mea. Dintre toate, cea mai suparatoare mi se pare problema cu tensiunea, care cred ca e accentuata de problemele care au venit peste! Asa ca, Cita, sper ca cele rele s-au mai spalat, iti doresc un WE linistit si… o tensiune in limite normale. Hai, fruntea sus, toate trec! 🙂
Gabriela, ai tu un umor specific tie si rar intalnit pe-aproape, adica exact in forma aceasta (in ce ma priveste). Pai o zi din asta de doua parale, tu ai povestit-o cu un umor care, fara suparare, face sa merite totul (mai putin amenda si plecarea parintilor, care sigur au avut ceva emotii). Dar chiar si-asa! Unde mai pui si descrierea fermecatoare a destul de ciudatelului oras si gata, articolul e cu cap, coada si coloana vertebrala. 😉
Te pup Gabi, sa ai zile mult mai bune, chiar si din acelea perfecte, ca oricum, le vei pretui inmiit acum! 🙂
@ Mirela: Multumesc mult, si pentru urari, si pentru laude, si pentru ca mi-au facut ziua mai frumoasa (cine nu e insensibil la asa ceva?) 🙂 Nimic si nimeni nu-i perfect, stiu asta, si cred ca de aceea primim lectii. Fereasca Dumnezeu de mai rau!
Imbratisari de la mine! 🙂
Scrii cu o naturalete, care confera intimitate clipei lecturii.
Citindu-te, simt mangaierea aspra a unei mai calde, usor incordate de ceea ce relateaza.
Un galaten, ca si tine.
Madi si Onu
@ worldofsolitaire: Galateanule, multumesc mult! Sa stii ca sunt foarte, foarte fericita de intalnire, inca o data inteleg ca lumea este, uneori, mult mai mica decat credem! Sa fie cu spor intalnirea noastra, toate cele bune! 🙂
Suna interesant si magulitor, Galateanule.
Raspunsul tau, mi-a intarit convingerea , ca nu aduce anul, ce aduce blogul, de oriunde-ar fi.
Stiai ca avatarul tau, are un zambet enigmatic?
Si plin de convingere in ce spune?
Sa fie cum spui tu, spre imbucurarea fapturilor noastre.
Doamne ajuta!
Madi si Onu
pe mine mă uimeşte faptul că deşi voi eraţi zgribuliţi de frig, unii erau în tricouri! iar la noi e un ger cumplit, care tocmai mi-a pus şi mie capac.
plecă coana tincuţa şi nu am apucat să-i transmit salutări! 🙁
zile ca aceasta povestită de tine, dau valoarea din zâmbetul celorlalte zile. hai, zâmbeşte, mai e puţin şi împlinim un an de când ne ştim, nu-i aşa?
@ psi: Da, nu inteleg, irlandezii spun ca, oficial, de la 1 februarie, la ei este primavara! Si se comporta ca atare. Niste nebuni, zau asa! 🙂
M-ai amuzat vorbind de Coana Tincuta, sa stii ca e neschimbata! Isi spune cu acelasi spor parerile! 🙂
Da, asa-i, acush-acush se face un an, Doamne ajuta sa fie mai multi si buni, suflete, si fie sa ne cautam si sa ne gasim mereu! Te sarut, WE placut! 🙂
Nu cumva si in Irlanda amenzile de parcare sunt gestionate local (de primarie) si daca nu sunt platite la timp se prescriu? Hint, hint!
@ MrL: Prima parte a propozitiei este adevarata, amenzile sunt gestionate de primarie. Dar nu se prescriu, ci, din contra, daca nu le platesti la timp, situatia se complica foarte mult. Pe amenda noastra scrie, de exemplu, ca daca o platim in 28 de zile, ne costa doar 80 de euro, 100 de euro- daca o platim pana in 60 de zile si… nu mai stiu ce se intampla dupa aia, ca n-am mai avut rabdarea sa citesc. Oricum, nu se prescrie. Nu suntem la prima amenda, stim despre ce e vorba! 🙂 🙂 🙂
Se ma intampla Gabriela, dar sa fim sanatosi sa le ducem pe toate! Toate cele bune va doresc la toti!
@ Marycix: Aaa, normal, si, cum ziceam, fereasca Dumnezeu de mai rau!
WE placut, Marycix!
si tu sa ai numai zile bune! 😉 e bine ca ce a fost rau, a trecut…
@ Cojocarii: Si voi sa aveti doar zile bune, ca va trebuie!
Te sarut, iubito, trec pe la tine curand! 🙂
[…] CARMEN Una dintre zilele ”acelea” MIERCUREA FĂRĂ CUVINTE Excroco-milogo-amorosso! Miercurea fără […]
Pana la urma, dupa agitatia imbarcarii si amenda deplasata, a fost o zi cu plimbari prin locuri frumoase… Carora eu tare le mai duc dorul in ghetaria din Bucuresti… 🙂
@ Dana: Irlandezii spun ca, pentru ei, primavara incepe oficial la 1 februarie. Sa fie primavara, asadar! 🙂
[…] CARMEN Una dintre zilele ”acelea” MIERCUREA FĂRĂ CUVINTE Excroco-milogo-amorosso! Miercurea fără […]
Ce zi ai mai prins si tu…, of, of
Bine ca nu-s prin Irlanda, ca amenzi am mai prins si noi destuuule 😆
Sper sa-ti fie mai buna saptamana care vine
Cum a fost cu parintii, sa te mai intreb?
Cred ca a compensat tot ghinionul, din ziua cu pricina, sedesrea lor la tine.
Nici mie nu-mi plac despartirile, dar cui i-o fi placand?
Te pup. Sa ai parte de zile minunate!
@ Cammely: Pana la urma, mai sunt zi zile de astea, desi nu pot sa spun ca mor de plictiseala, asa, in general! 🙂 A fost minunat si… scurt. Intotdeauna timpul trece prea repede, cand avem intalniri din astea.
O saptamana buna si tie, linistita! 🙂
Domnul perfect este soțul tău ?
@ Dictaturajustitiei: Pai, sufar eu destul de cultul personalitatii si ma dau in stamba pe aici, ca sa-l mai fac si pe sotul- personaj de blog. 🙂
Da, sotul este ori Domnul Perfect , ori El. Depinde cat de mult ma enerveaza in ziua aia! 🙂