Ieri, ma taram spre sala, incovoiata sub greutatea gandurilor si a kilogramelor (inca multe). Am ridicat capul cu vreo doi-trei metri inainte ca privirile sa ni se intersecteze. Nu-l cunosc, dar mi-a zambit ca si cum ne stiam de-o viata si mi-a spus, din mers: ‘Don’t be sad. Smile!”. De ce nu?, mi-am spus, si cred ca ma surprind zambind, chiar si acum, la cateva ore de la intalnirea cu un necunoscut care mi-a inseninat, pur si simplu, ziua. Daca am timp, daca nu uit, daca nu intervine altceva, promit… sa zambesc si maine! 🙂 
Apropo, in continuare, singura parte buna a curei mele de slabire ramane faptul ca… m-am lasat de fumat! 🙂 🙂 🙂 Sambata a fost botezul nepotelei noastre, Kaiya. La biserica- un ceremonial scurt si la obiect, preotul insistand mai mult asupra rolului parintilor in viata celei mici. Fetita a fost o scumpa, n-a plans, nu s-a agitat, si a stat cuminte in bratele mamei ei. Mai tarziu, la pub, la petrecerea de dupa botez, a dormit bustean in carucior, pentru o vreme, in ciuda muzicii care bubuia din boxe, asurzindu-ne pe noi toti! Iar dupa ce s-a trezit, s-a lasat purtata din mana in mana, pentru ca toata lumea dorea sa faca fotografii cu proaspata crestina, sa o stranga in brate, sa o dragaleasca si s-o pupe. Cred ca am si eu o poza cu ea, daca nu ma insel! 🙂 Cel mai bine i-a fost insa in bratele mamei sale (foto), dupa cum se vede!
In gradina de acasa, cei doi copacei pe care i-am plantat cand s-a nascut Kaiya (un mar si un par) sunt deja plini de frunzulite, pentru ca am avut o iarna blanda, care i-a incurajat la dezmatul asta foliar. La clima de aici, sunt convinsa ca nu vom manca vreodata pere si mere de pe urma lor, dar macar sper ca o vor insoti pe Kaiya o parte a drumului ei prin viata, aducandu-i aminte, atunci cand va avea mai multa nevoie, unde isi are radacinile. Traiesc un ianuarie aglomerat, cum nu mi s-a intamplat de ani buni. Mi-e dor sa ma plictisesc, zau asa… Drept urmare, le cer scuze tuturor celor care, poate, au trecut pe aici dar nu m-au gasit acasa, precum si celor pe la care n-am trecut de mult. Promit sa recuperez pana la sfarsitul lunii, prieteni. Imi lipsesc povestile voastre!
Self-promo
Amestecate (7)
Posted on Jan 24 2012
In sfarsit 🙂
Bunicul meu a plantat un nuc in gradina in anul in care s-a nascut fratele meu. Au trecut 31 de ani de atunci, casa si gradina bunicilor au fost vandute de mult dar nucul e acolo, il vad in fiecare zi pe drumul spre munca.
Felicitari pentru nepotica, va sta bine impreuna 🙂
Gabriela, dacă ianuarie e aglomerat cu îndeletniciri de acest fel, să tot fie! Că-i frumoasă și dulce nepoțica, se vede clar, dar aș vrea să te văd pe tine, așa cum spune domnul acela, zâmbind! Ai toate motivele, unul important e chiar aici, mă uit la ghemotocul acesta minunat și …zâmbesc! Să fie fericită, să trăiască o viață lungă, plină de bucurii!
Gabriela, primește dragi îmbrățișări! Și mulțumesc pentru urările de ziua soțului meu! Te pupăm, mă gândesc serios la cafeaua aceea povestită! 🙂
@ Mirela: Sa te auda Dumnezeu! Sper sa aiba un dram de noroc, intai de toate, si doresc asta oricaruia dintre copilasii celor care navigheaza pe aici. Inca o data, toate cele bune familiei tale! Pupici de-aici. 🙂
@ Catalina: Multumesc, draga mea. Frumoasa povestea cu nucul in varsta de 31 de ani. Mai ales ca nucul e o esenta speciala…
sigur că ai poze cu nepoţica ta, doar i-am ursit de bine şi te-am văzut ce mândră erai!
absenţa ta să fie cu rost bun şi cu multe bucurii. blogosfera nu se mută şi nici nu dispare, dar ocazia de a fi cu cei dragi, de a te bucura cu ei este unică, irepetabilă, preţioasă.
câte luni ai de când nu mai fumezi? felicitări şi pentru asta. 🙂
@ psi: De la biserica am exact una, daca nu ma insel, dar nu-i problema, nu eu eram personajul principal. Sa stii ca nu rau sa stai departe de blogosfera, o vreme, dar dupa un timp… incep sa te manance buricele degetelor.
In martie, deci peste o luna si ceva, o sa implinesc un an de cand nu mai fumez.
Te sarut si imbratisez cu drag. 🙂
uite… a trecut aproape un an! 😀 mă gândesc să-ţi calc pe urme… trebuie să mă gândesc serios să reiau aventura asta!
@ psi: Cum vrei… cred ca stii ca e foarte greu. Oricum, succes daca te decizi! 🙂
draga mea, asa de dor mi-a fost de tine, de trecerile tale prin bloguri, de frumoasele tale “amestecate”… ! cred ca fizionomia crispata nu e doar a ta; mi-am dat intalnire cu prietena mea pe un peron de statie de metou si, cum eu eram mai in spate, am putut sa o vad fara ca ea sa ma vada si… m-am speriat! am intrebat-o daca s-a intamplat ceva si ea a fost foarte surprinsa… radem mereu apopos la acest “incident” convinsa ca nici fata mea nu era altfel 🙂 si ne dam seama ca ridurile ne vin si din aceasta cauza… prea multe ganduri, prea putina pretuire a vietii si asta e ceva romanesc…
Azi am rascolit prin blog sa aflu care a fost prima mea intalnire cu “Clubul psi” si asa am inteles ca doar gratie tie sunt azi in cercul celor ce invart 12 suvinte la sfarsit de saptamana!
Uite cat de importanta esti pentru mine! si nici nu ne cunoastem decat in undele sufletului…asa ca pentru ai tai imi imaginez…
sper sa iti regasesti zambetul si sa ne bucuri cu “amestecatele” tale!
@ Cita: Media de viata a irlandezilor e ceva in jurul a 75 de ani, daca nu ma insel. Multi dintre cei pe care ii cunosc sau i-am intalnit, in timp, par a nu avea nici o grija in lumea asta. Sunt senini, linistiti si mereu zambitori. Sper sa ma transform in asa ceva, cu timpul. Nu de alta, dar nu-mi mai place sa traiesc agitat si sa le am pe toate rezolvate ”ieri”. Toate se fac la timpul lor… Multumesc pentru tot , Cita, nu cred ca esti doar o intamplare in viata mea! 🙂
si ce nepotica dulce ai! priveste-o si ai sa zambesti!
@ Cita: Zambesc involuntar cand o vad, oricum…
In sfarsit! Mi-era dor de povesti de pe alte meleaguri. Si chiar de agitatia de-acolo, mai constructiva (si mai placuta din cate vad) decat asta de pe-aici. 🙂
@ Dana: Si mie mi-a fost dor de tine, si abia acum imi dau seama ca am lipsit din peisaj cam mult… o sa recuperez. Vorbim, da? 🙂
apropo de cura de slabire: pentru ca si eu ma lupt cu ideea. Cred ca trebuie sa avem un stil de a minca, stil cu care sa fim impacati si care sa nu ne frustreze (prea mult). Ideea de cura merge pe termen scurt dupa care … rupem frigiderul.
@ coolnewz/Ratatouille: Rata, tu te lupti cu ideea, eu ma lupt cu kilogramele. Sigur trebuie sa existe un stil de a manca, dar m-am convins ca ceea ce functioneaza perfect la cineva, nu merge la mine, de exemplu. Cea mai buna dieta e cea care da rezultate, nu cea recomandata. Parerea mea! Cat despre frigider, ce sa spun? Muncesc prea greu, ca sa ma las readusa la starea initiala de un… frigider. Sper ca, din punctul asta de vedere, sa nu mai fiu niciodata ce am fost! 🙂
e adevarat ca mi-ai lipsit, insa sunt convinsa ca nepotica dulce si restul familiei te tin departe de comp si asta nu e un lucru rau. blogul nu se muta, iar oamenii care te pretuiesc revin, cand vei avea timp sa povestesti una alta. sanatate multa bombonicii si voua tuturor!
@ aA: Comentariul tau, draga Anca, m-a convins cata dreptate ai. Pentru ca… tocmai trecusem pe la tine pe blog si citisem, fara a comenta insa. Aveam sa revin mai tarziu… Imi pare rau ca nu am tinut pasul cu postarile de pe blogurile mele favorite, ca acum am de recuperat cam mult. Dar a meritat, asta-i sigur. Sanatate si toate cele bune si voua!
Ma bucur sa te citesc din nou, felicitari pentru micuta crestina, sa fie sanatoasa si fericita.
Azi am invatat de la tine ce semnifica pomii plantati in gradina, sa nu iti uiti radacinile. Multumesc pentru asta, am plantat si eu cu sotul meu cativa pomi fructiferi in gradina stiind ca au o semnificatie dar nu stiam exact ce.
Pe curand!
@ MIrela: Ma bucur ca esti aici si anul acesta, Mirela. Iti doresc, inca o data, sa ai un an bun, plin de bucurii si impliniri. Care sa vina de acolo de unde le doresti tu cel mai mult. Cat despre pomii din gradina… nu stiu, asa m-am gandit eu, ca asta ar putea fi semnificatia gestului. Plus ca, stii si tu, suntem impliniti abia dupa ce ridicam o casa, crestem un copil si plantam un pom! Imbratisari, draga mea. 🙂
eu incerc sa scriu eliberat de ipocrizie. plus de asta, am propriile mele nedumeriri! mie toti copiii mi se par la fel (si nu pentru ca nu am copii). spune-mi, diferenta intre ei o face faptul ca sunt din sangele nostru unii, iar altii nu-s?
recomanda-mi si mie in detaliu cura de slabire care te-a facut sa te lasi de fumat 🙂 !
slab sunt, dar in continuare fumator. daca o cura de slabire ma face sa ma las, i take it 🙂 🙂
@EO: Asta cu ipocrizia…, ce sa spun? Cred ca in viata reusesti sa scapi de multe, mai putin de accent si de ipocrizie.
Ai dreptate, la inceput toti copiii sunt la fel, se dezvolta la fel, pana la o varsta. Mai apoi, mamele si tatii lor constata ca sunt parinti de Brad Pitt, Madonna, Salvator Dali, Bill Gates, Selena Gomez, si tot asa. Asta face diferenta! 🙂
Acum, despre cura de slabire: M-am gandit ani la rand sa ma las de fumat, apoi am facut-o in cateva secunde, cand am spus ”gata, asta e ultima tigara”. Dupa aia, m-am ingrasat atat de mult (nu ca inainte as fi fost o firava) incat a trebuit sa iau masuri. Imi doresc sa ma reapuc de fumat in fiecare zi, dar faptul ca nu o fac reprezinta cate o mica victorie personala, care mi se intampla zilnic! Nu uita: totul e in capul tau! 🙂
Gabi,
Să-ți trăiască dolofana și frumoasa nepoțică, iar voi să fiți sănătoși și veseli!
Există un loc unde întâlnesc fețe deschise și chiar zâmbete- în fiecare seară de joi, la concertul filarmonicii.
Nu ne cunoaștem, doar ne știm, dar, avem aceeași pasiune- muzica.
Ne zâmbim! Este ceva care-mi face , de fiecare dată, seara foarte frumoasă!
Seară bună!
@ Gina: Mereu am stiut ca zambetul uneste oamenii! Si-i imblanzeste!
Ai un zambet de la mine, Gina! Si o imbratisare largaaaaa…. 🙂
Să tot fii ocupată aşa! Te aşteptăm cu drag şi dor să ne mai povesteşti :*
@ Ana: Te salut, fetita scumpa! Sa fii iubita! 🙂
Continua cura, detaseaza-te de problemele cotidiene, oricum ele nu se termina niciodata, si vei descoperi ca viata e mai atractiva decat (a)pare la prima vedere.
Ce serioasa e nepotica ta!
@ -X-: Cred ca i se deranjase vreun pliu pe la rochitica! 🙂 🙂 🙂
Nu ma las, e prea tarziu acum, am trecut de jumatatea drumului! Multumesc pentru incurajari. Invat in fiecare zi cate ceva nou despre viata!
Of, Doamne ce scumpete mica. Ce obrajori, ochisori si buzite care asteapta cate un pupic. Ma topesc dupa bebelusi. Ce-as mai pupacio si as strange-o in brate, cred ca ar fi rasfatata, numai prin brate as tine-o. Bine ca nu mi-ai aratat si piciorusele durdulii, ca nu mai pot cand ii vad asa scumpici. Sa va traiasca si sa va aduca numai bucurii micuta crestina! E un ingeras de copil!!!
@ Cammely: Saru’ mana. E micuta si pufoasa, asa-i! Iti vine s-o mananci, de-a dreptul! 🙂
Nepoţica ta este o scumpică, Gabriela! Să fiţi sănătoşi cu toţii şi să aveţi parte numai de bine!
@ Marycix: Multumesc, si, vorba cantecului, sa dea Dumnezeu sa te vad cu nepotei! 🙂 🙂 🙂 Stiu ca e devreme pentru o asa urare, dar ai sa vezi, timpul zboara… !
Sa va traiasca sanatoasa! 🙂 E minunata! Si are un nume absolut superb! 🙂
@ Cojocarii: E frumusica, stii si tu ca toti copiii sunt frumosi. Cat despre nume… ma bucur ca au ales unul, in final. Erau atat de nehotarati, incat aproape ca micuta se nascuse, si ei nu alesesera inca numele! 🙂
Multa sanatate si un an mai bun. Vad ca a inceput bine, e aglomerat si plin de evenimente. O viata frumoasa si printesei, e dulce de tot 😉
@ Dojo: Bine ai revenit, scumpo, pe aici. Un an bun iti doresc si tie! 🙂
hai ca mai incerc odata, daca nici de data asta nu reusesc, ma las pagubasa!
deci, in rezumat al celorlalte comentarii esuate: zambeste, zambeste, zambeste! / spor la cura!/ nu in ultimul rand: sa va traiasca printesa si sa zambeasca o viata-ntreaga !
@ ba-laura: Uite ca mers, de data asta! 🙂 Nu stiu ce se intampla, o fi ceva la tine, acolo? Sper ca data viitoare o sa fie mai usor!
Multumesc pentru toate cuvintele frumoase pe care mi le-ai spus! Toate cele bune! 🙂
[…] eu pe net, cu statii prin blogurile preferate, dau de-o poveste cu zambete, cura de slabire si botez. Citesc, zambesc la randu-mi, invidiez eroismul din lupta cu kilogramele, […]
Ce frumusete de nepotica! Felicitari si zambete multe! Viata este plina de urcusuri si coborasuri, important e sa vedem partea plina! Avem o singura viata si e pacat sa nu o pretuim…
Toate cele bune, suflete! 😉
@ Lolita: Scuze, Loli. Abia acum am recuperat comentariul din spam, nu stiu cum s-a ratatcit pe-acolo! 🙂 Multumesc! Toate cele bune si tie, draga mea!