Cu melodia asta a castigat Domenico Modugno, prin anii ’50, parca, Festivalul de la Sanremo. Un loc la care m-am gandit adeseori, asociat, in mintea mea, cu niste cantece faine, difuzate intr-o vreme in care la televizor nu puteai vedea decat comunisti participand la congrese. Asa ca n-am stat pe ganduri cand am aflat ca, din Nisa, putem ajunge la Sanremo, in Italia, cu trenul, dupa o calatorie de vreo ora si ceva. 15 euro/ bilet/ persoana/ dus-intors. 
Ca si la Monaco-Monte Carlo, gara din Sanremo se afla sub pamant, purtand un munte deasupra. De la scara trenului pana la iesirea din gara trebuie sa mergi, cam 15 minute, printr-un culoar-tunel foarte lung, sapat in piatra muntelui. Nu mi-am imaginat ca asa ceva exista si va spun ca incep sa devin fascinata de astfel de constructii, dovedind nu superioritatea omului asupra naturii, ci bunavointa naturii de a se lasa imblanzita de catre om!
Mi-a placut Sanremo, pe ale carui strazi dintr-un cartier de bogatasi ne-am pierdut, admirand vilele colorate, cu vedere la mare; mi-a placut zumzaiala sutelor de scutere circuland incolo si incoace, conduse de adolescenti, functionari de banca sau batranele cochete; m-au incantat zecile de terase colorate, pline de italieni vorbareti si volubili; mi-a placut culoarea marii, care, va asigur, este la fel de azurie ca la Nisa sau Monaco; m-a cucerit galagia de oras viu, creata, de-a valma, de masini, oameni si scutere; m-am indragostit de palmierii care cresc peste tot, incredibil de sculpturali; am respirat din toate puterile aerul stradutelor umbroase, marginite de case cu 2-3 etaje, cu obloane colorate si cu rufe atarnand la ferestre, ca niste stindarde in zi de sarbatoare. Ce mai, m-am lasat cucerita pe de-antregul de un loc de care ma indragostisem inainte de a-l cunoaste!
Traind oarecum ca paganii intr-o tara in care cea mai apropiata biserica romaneasca se afla la vreo 250 km distanta, am rezonat aproape mistic la vederea unei biserici rusesti, in care am intrat si am aprins lumanari pentru sufletele viilor si mortilor nostri. Pe cat de provocator si oarecum opulent in maretia sa mi s-a parut la exterior, pe atat de intim si lipsit de pretentii mi s-a parut lacasul in interior.
Mai tarziu, aveam sa constatam ca la Sanremo romanii se pot ruga intr-o biserica a lor, situata la doar cativa metri de gara. Ne-am felicitat ca intrasem in biserica ruseasca, cea romaneasca era, la ora aceea, inchisa.
De altfel, n-a fost singurul semn ca in Sanremo traiesc romani, aveam sa descoperim dovezi nepretuite ale trecerii unora dintre ei pe acolo :).
Evident, nu poti cunoaste un oras intr-o zi, dar ii poti simti pulsul. In ceea ce ma priveste, banuiam ca sunt indragostita de Sanremo, si vizita acolo mi-a confirmat asta. Am inchis, astfel, un cerc pe care incepusem sa-l desenez cu ani de zile in urma, privind fascinata la cantaretii italieni ai momentului.
Nel blu dipinto di blu
Felice di stare lassu…
Self-promo
Nel blu dipinto di blu
Posted on Jul 29 2011
Grasu de la Bacau e acum faimos… O, doamne 😐
@ Anca: Idiotii nu au nationalitate! 🙂
locuri frumoase, pe masura gandurilor tale si mai frumoase… 🙂
@ Dana: Saru’ mana, esti prea generoasa! 🙂
[…] cimpoca, zina, gabi123, calin hera, caius, shayna, ivanuska, ilarie, zamfir pop, nea costache, theodora […]
fără a fi un fan al italiei, nu pot să nu admir felul în care ai descris tu trăirile şi bucuriile descoperirii unui loc frumos… multe cântece s-au lansat acolo, iar acum fredonez nel blu, zâmbind. şi e “vina” ta.
o sâmbătă bună să ai, un week-end lin. aşteptăm veşti despre mâna ta, ştii, nu?
@ psi: Bella Italia, si-atat! Iar cantecele bune- nu mor niciodata! 🙂 Si tie un weekend linistit, dar productiv! 🙂
Volare… oh, oh!…
Cantare… oh, oh, oh, oh!
Nel blu dipinto di blu
Felice di stare lassu…
AVEM GUSTURI COMUNE, IUBIM ITALIA! 😛
Si Franta, si Irlanda, si Austria, si tot ce e frumos!
Esti un foarte fin observator, apropo de detalii, ca vorbeam la mine pe blog. Ca de obicei, un text rotund si imagini bine alese.
Te imbratisez cu drag, multa sanatate si…superb ai descris acest colt de paradis! 🙂
P.S. Normal, “Grasu de la Bacau” era musai sa lase urme. 😉
@ Mirela: S-a confirmat, inca o data, ca avem gusturi comune :). Si cred ca da, iubesc Italia! Si inca n-am vazut Venetia :)! Weekend placut, dragalasilor!
Fruuumoss de tot. In afara de numele prostului pe toate gardurile, of cors.
@ dojo: Bine, banuiesc ca tipul e singurul gras din Bacau, si s-a asigurat ca a cunoscut, mai apoi, si faima internationala!
Grasu … :))
Am trecut si eu acu vreo 8 ani prin San Remo dar fiind la sfirsit de excursie, graba, saturatie etc … nu prea am ramas cu amintiri. Doar ca am mincat intr-o circiuma …
@ coolnewz/Ratatouille: Sunt curioasa sa stiu de unde veneai si incotro te duceai… Ca practic Sanremo e situat undeva intr-o gaura, e, cum s-ar spune, mai aproape de Franta decat de Italia. 🙂
eu ador tot ce implica mare, coasta, faleze, constructii deosebite, locuri de vizitat. deci postul asta l-am savurat la maxim :*
@ aA: Cred ca ti-am spus cat de indragostita am fost eu de mare… aproape sa ma fac marinar. Marea e frumoasa, asta e, si putini raman indiferenti! 🙂
Salut, Gabi! Ai primit si matale mesajul ala de la dna Nanu? Am inteles ca s-a despartit de Viata libera. Sa pastram un moment de reculegere, sa inchidem usile cu cheia si sa lasam storurile macar o jumatate de zi. E o zi trista pentru umanitate. Poate parea un pas mic pentru om. Pensionarii care mai citeau si altceva decit etichetele de la economat se vor simti foarte rau o vreme fara niste editoriale bine tintite spre nicaieri. O epoca a apus, cultura e suferinda ca un motan de rasa batrin si bolnav. IN UICHENDUL DE LA SFIRSITUL ACESTEI SAPTAMINI va fi facuta o coliva de pomenire la cavoul lui Grigore. Cum care cavou? Ala cu “Fondator ziarul Viata libera”! Se vor rememora bunele momente cind era destul sa fii curva ca sa ai conturile garnisite, cind puteai fi bou cvasianalfabet si scaun rezervat in consiliul episcopal (sau cum i-o fi zicind), dupa ce ai frecat luleaua la Fane Gheorghiu ca ateu convins, cind mincai populism pe piine de mila pensionarilor si stringeai ca hirciogul sute de mii de euroi la banca. O tempora…
@ Marean: … o mores! Am pastrat momentul de reculegere, am inchis usile cu cheia si am lasat storurile jumatate de zi. A mai murit un mit, cum s-ar spune.
Oricum, nimic n-a mai fost la fel dupa ce am plecat noi de acolo, nu-i asa? 🙂 🙂 🙂
Sa stii ca pret de cateva minute, cat ti-am postarea, chiar m-ai facut sa ma simt ca la San Remo.
Oare de ce marea parte a europenilor sunt fascinati de palmieri?
@ -X-: Multam. Bine ai revenit, acum trec pe la tine, am lipsit si eu un pic din peisaj. Cat despre palmieri… ce sa spun? Uite, pe la noi, pe la Tecuci nu prea erau :).
[…] Luna Patrata, Nea Costache, Supravietuitor, Verovers, -X-, Daurel,Melami, Napocel, Gabi Cimpoca, Gina, CARMEN , Teo Negura,Rokssana, Sorin, Ioan Sorin Usca, Haicăsepoate!, Caius, Theodora, […]
Si pentru mine festivalurile de la Sanremo erau o incantare atat in copilarie dar si in tinerete! Acum nici nu stiu daca se mai organizeaza!? Cat despre frumusetile pe care le vezi pe acolo pot spune ca ma incanta, am fost si eu in Italia si mi-a placut foarte mult, dar cand stiu ce tara frumoasa avem noi si daca ar fi bine administrata -( iar gandirea romanului s-ar mai schimba putin) ar fi o bijuterie, ma intristez! Oricum nu cred ca vom ajunge vreodata la nivelul tarilor din Occident – si aici cred ca “de vina” este si istoria.
@ Marycix: Da, se mai organizeaza, chit ca de anul asta, vad ca Italia si-a reluat participarea si la Eurovision, concurs de muzica din care se retrasese cu mai multi ani in urma.
Da, este greu sa recuperam din urma, e vorba despre multe zeci de ani, asa ca… istoria va continua sa fie impotriva noastra, cel putin o vreme!
Am revenit! Imi pare rau ca “Grasu de la Bacau” si-a lasat numele acolo, mai ales ca este din orasul meu!
@ Maricix: Cum spuneam si mai sus, pe undeva, idiotenia si prostia nu au frontiere. Nu trebuie sa ne simtim prost, noi, toti romanii, pentru ca un bou a trecut pe-acolo si si-a lasat urmele urat mirositoare! 🙂